Albumele lui 2017

Beck – Colors

Nu o să pricep vreodată cum reușește Beck să scoată mereu numai chestii mișto. Albumul Colors din 2017 nu dezamăgește deloc. Ba chiar e mai bun decât te-ai aștepta. Bun, sunt de acord că pentru ăștia mai conservatori albumele vechi, mai old-school, rămân reperele din discografie.

Nu e chiar așa. Beck este unul dintre cei mai influenți artiști din istorie, dar cu toate acestea un mare cameleon. Găsește mereu lucruri noi cu care să te surprindă. Un domn care nu îmbătrânește deloc, cu proiecte geniale, videoclipuri, producție, tot. Peste toate acestea, albumele sună mereu demențial. Cred că cel mai bine aș putea descrie Colors ca o petrecere pusă pe note. Soundtrack-ul unei vieți trăite ca un chef în Pantelimon cu povești în bucătărie, miros gros de țigară, lumini colorate și Cuba Libre.

Benjamin Clementine – I Tell a Fly

Am ajuns inevitabil și la lucuri mai serioase. Mutăm petrecerea din bucătăria din Pantelimon undeva într-un salon inundat de soare la parterul unei case din inima Flandrei. Un album captivant, scris superb și trăit cu intensitate. Benjamin Clementine a avut complicata misiune de a scoate în lume al doilea album după câștigarea premiului Mercury la debut. Chiar și așa, I Tell a Fly ne arată de ce este considerat unul dintre cei mai talentați compozitori ai generației sale.

Este cu atât mai incredibil ce face acest domn când te gândești că de la 19 ani, proaspăt fugit din Londra în Paris, a trăit pe străzile orașului, un vagabond care cânta pe stradă sau prin baruri. Stilul său este încadrat la contemporary music, experimental pop și avant-garde. E complicat de descris așa ceva. Trebuie pur și simplu să ascultați și să vă lăsați purtați de poveste.

Björk – Utopia

Ce s-ar mai putea spune despre Björk și nu s-a spus? O categorie separată doar pentru ea. A fost deja în topul meu din 2015 cu albumul Vulnicura. Atât atunci, cât și în cazul lui Utopia, muzica a fost făcută împreună cu Arca, cel despre care am vorbit mai înainte.

Pregătirea celui mai recent material a fost aproape total diferită ca abordare față de 2015. De la iad la paradis. De la rău la bine. De la deznădejde la încurajare. Sau cum l-a numit chiar ea — „my Tinder album”. Schimbarea este evidentă și la nivelul aranjamentelor, de la partidele de corzi la o simfonie a sunetelor aerisite și spațiale. Inspirație, curaj și viziune. Artist cu A mare.

Cécile McLorin Salvant – Dreams and Daggers

Schimbăm din nou ritmul și ajungem la un album cu totul special, proaspăt câștigător al unui Grammy pentru Best Jazz Vocal Album. Nu este primul. Cécile McLorin Salvant a luat același Grammy și în 2016 pentru albumul For One to Love. 

Dreams and Daggers este o adunătură de note care îți iau sufletul în brațe și te poartă într-o lume superb construită. Nu ar fi exagerat să spunem că este o voce fabuloasă care apare o dată la câteva generații. Aveți vreodată vreo problemă, albumul acesta este tratamentul.

Courtney Barnett & Kurt Vile – Lotta Sea Lice

Nimic complicat de spus despre Lotta Sea Lice. Răutăcioșii vor glumi că este o colaborare interesantă între doi folkiști pasionați de rock alternativ. Ce mi se pare o mare realizare este că ai putea spune despre Courtney Barnett și Kurt Vile că se știu de 30 de ani și cântă împreună de vreo 20, deși nu este deloc așa, iar cei doi se află la prima încercare comună. Un sunet natural care îmi place enorm și un album spus parcă dintr-o singură suflare. 45 de minute simple de o muzicalitate ieșită din comun. Neapărat de ascultat, surpriza va fi uriașă.

Dan Byron – Privește cerul…

Privește cerul… l-am tot ascultat în diferite forme și etape, am impresia că îl știu de când era bebeluș și acum iată, ne salutăm pe stradă și e om în toată firea. De fiecare dată când ajungeam în sufrageria lui Dan Byron să bem un pahar și să povestim povești mai punea câte o melodie. Uite ce am făcut ieri. Uite cum e chitara asta pusă aici. Mi-a venit o idee. Uite, asta e reggae. Uite ce bine sună viorile astea. Și mereu cu ochii sclipind și bucuros ca un copil, cu zâmbetul până la urechi. Mândru de album și super entuziasmat că e făcut în casă.

Cine era atât de nebun acum 15 ani să își închipuie că trage album la el în sufragerie? Nimeni. Tehnologia aleargă de nebună, iar Dan a reușit să prindă acest tren, să învețe să facă tot felul de lucruri cât mai diverse și să experimenteze. Când sunteți în metrou în drum spre birou nu uitați că undeva într-o sufragerie cu o canapea galbenă Dan Byron a mai scris o piesă nouă.

1. Previous
2. 1
3. 2
4. 3
5. 4
6. 5
7. 6
8. Next

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.