Albumele lui 2017

Perfume Genius – No Shape

Cred că este ultimul album pus pe această listă, descoperit relativ recent. Mike Hadreas are proiectul Perfume Genius de ceva vreme, dar niciodată nu mi-a atras atenția ca acum. No Shape este cred cel mai bun material al său. Un peisaj muzical într-o permanentă schimbare, fluid, cuprinzător și aproape transcendental. Încă un muzician care se aruncă în necunoscut ca abordare artistică. Pare să fie anul în care s-a experimentat cel mai mult ca reacție la o lume care se schimbă într-un ritm din ce în ce mai alert.

Portugal. The Man – Woodstock

Despre ei pot să spun cu adevărat că îi am în căști de pe vremea când chiar nu știa nimeni de ei. Acum sunt mari vedete. În 2011 am descoperit „Got It All” și In The Mountain in the Cloud și a fost de ajuns să îmi placă. Nu să fiu disperat, dar cât să îi recunosc și să le fredonez piesele. Mereu au avut acel ceva ce nu îmi pot explica.

Au compus parcă special să ajungă mereu în seriale și jocuri video, dar pare că rețeta a funcționat și succesul a venit natural. Cum să te cheme Portugal. The Man și să fii din Alaska. Ce hipsteri. Au luat și Grammy pentru „Feel It Still”. E foarte simplu, aparent. Vrei să dai party, ei nu pot lipsi din playlist.

Radiohead – OK Computer OKNOTOK 1997 2017

Nu am știut ce să fac cu acest material. Este un album nou? Se califică pentru lista aceasta? Sunt totuși trei piese noi pe lângă varianta remasterizată. Ce mai contează.

Și despre ce album vorbim. OK Computer este o apariție istorică pentru muzică. Un monstru care mi-a marcat viața în cel mai profund mod, alături de Automatic for the people. Sunt convins că există o generație întreagă de muzicieni care s-au apucat să cânte doar pentru că au dat peste așa ceva și viața lor s-a schimbat iremediabil. Iată că au trecut mai bine de 20 de ani și albumul îl asculți mereu ca și cum ar fi prima oară, și tot nu îți vine să crezi. Parcă e scos ieri și reușești să îl redescoperi în fiecare zi. Din nou, cuvintele sunt de prisos, s-au scris deja vagoane de articole despre el. Piesele care inițial nu au intrat pe album se potrivesc foarte bine în peisaj, dar nu le simt lipsa dacă ascult varianta originală.

Sampha – Process

Pe Sampha Sisay l-am descoperit de curând cu albumul de debut din 2017. Este un producător și compozitor din Londra cu numeroase colaborări, precum SBTRKT, Jessie Ware, Drake, Kanye West sau Solange. Un tip care lucrează în industrie de ceva vreme, dar de abia acum și-a lansat propriul material.

Process este cel mai recent câștigător al premiului Mercury, așa am ajuns la el. Este un album foarte direct și emoțional, un frumos exercițiu de sinceritate artistică. Aranjamentele și versurile îmi plac foarte mult. Nu l-aș numi un album trist, dar tonul foarte serios și meditativ îl face o experiență memorabilă.

6 – 9

Lui Sergiu Mitrofan, 6fingers de la byron pentru cunoscători, i-am spus acum un secol că voi scrie un review, dar uite că planurile m-au dat peste cap și cumva nu mi-a ieșit asta. Acum am ajuns la S de la Sixu și nu putea să lipsească. Dintre toate cele 5 albumele din seria Solo Together, aici era probabil cel mai mare semn de întrebare. Cum o să sune? Ce o să facă?

Zâmbesc mereu când mă gândesc că este un fel de combinație de Steven Wilson cu Pasărea Colibri. Un muzician talentat care ascultă muzică cu tonele și a ajuns cu ocazia lui 9 să se joace și să iasă total din zona de confort. Eu i-aș sugera să facă și un album care să pornească ca direcție și stil de la „Albastru”. Un album care te face să zâmbești, să fredonezi și te surprinde din ce în ce mai mult după fiecare audiție, cu linii care îți rămân foarte ușor în memorie. Mai vreau, eu zic să îl convingem să mai facă.

St. Vincent – MASSEDUCTION

De departe cele mai multe îndoieli am avut la MASSEDUCTION, dacă să ajungă pe listă sau nu. Spre propria-mi mirare, este un album care mi-a plăcut. Nu pricep nici acum de ce. Sună bine și este produs impecabil. Îi găsim la credits pe oameni precum Tom Elmhirst, Kamasi Washington sau Pino Palladino. 

Ce m-a făcut să fiu prudent este faptul că pe alocuri este cam prea pop pentru gustul meu, dar dacă treci peste mofturile astea descoperi un album cu mult umor negru care povestește cu cinism tot ce se petrece în jurul nostru. În plus, cred că au fost zile în șir în care am ascultat „Happy Birthday, Johnny” pe repeat. M-a vrăjit, o melodie atât de frumoasă nu am mai auzit de mult.

1. Previous
2. 1
3. 2
4. 3
5. 4
6. 5
7. 6
8. Next

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.