Niciun an fără un best of! Ce mă fac dacă mă întreabă cineva ce albume mi-au plăcut în 2016? Simplu, fac o listă. În ordine alfabetică. Nu un top. Pur și simplu, nu cred că un album este mai bun decât altul, ci mai degrabă diferit. Hai să nu comparăm banane cu piersici. Să facem o salată, zic.
A Tribe Called Quest – We got it from Here… Thank You 4 Your Service
Când spui A Tribe Called Quest spui istorie și revoluție. Au schimbat total și radical direcția muzicală a hip hop-ului în anii ’90, fiind unii dintre cei mai influenți artiști din toate timpurile. Am descoperit în urmă cu câțiva ani albumul The Low End Theory și am rămas mască. Alternative hip hop, jazz rap. Ce mai vreți? E albumul ĂLA pe care trebuie să îl asculți măcar o dată în viață.
Mă rog, fast-forward, activitate la greu şi în 1998 apare penultimul album. După care trupa se sparge, se reface, ba că nu vrem, ba că hai să facem ceva. Oameni nehotărâţi. Mici reuniuni ici şi colo, dar nimic stabil. În noiembrie 2015 cântă la Jimmy Fallon în seara atacurilor teroriste din Paris şi simţind inspiraţie şi furie iau decizia să lase diferenţele deoparte şi să tragă un album în secret. Încă un album. Ultimul album, cu adevărat. Phife Dawg, membru fondator al grupului, moare înainte ca albumul să fie gata, dar colegii decid să îl termine şi să lucreze cu ce au apucat să facă până în acel moment. Este o poveste care face albumul mai original şi total diferit.
Să adaug că pe lista invitaţilor găsim nume precum Elton John, Jack White, André 3000, Kendrick Lamar sau Busta Rhymes. Recomand cu căldură. Nu e pentru oricine. Lăsaţi-l să vă surprindă.
Anderson .Paak – Malibu
Pe Anderson Paak l-am descoperit de curând cu acest album scos la începutul lui 2016. Un artist din noul val care bate la tobe şi cântă neo soul cu o voce de se topesc gheţarii. Malibu este o producție făcută super bine, cu un sunet amplu și profund care învelește fiecare melodie și fiecare strat cu feeling și horniness.
Un album de relaxare, tonal și cald, cu foarte multe mișcări de stil și tempo, dar foarte bine stăpânite și ținute sub control sub un funk aproape matematic. Este cumva o călătorie în timp, cu un timbru vechi și ciudățel pe care este greu să îl găsești în altă parte.
De pus seara pe fundal și servit cu un pahar de vin roșu.
Angel Olsen – My Woman
Angel Olsen reușește să abordeze un folk rock de garaj foarte interesant prin vocea demențială pusă în valoare de stilul și construcția compozițiilor. Ascultaţi „Heart Shaped Face”. Mai că îţi vine să plângi.
Nu revoluționează nimic, dar este albumul care marchează pentru ea trecerea dintr-un cvasianonimat către zona în care și-a găsit stilul propriu și personal. Chiar dacă nu este primul ei material, pare a fi un început de drum. Gândit în două părți, prima pentru zilele optimiste și pline de ritm, a doua pentru momentele în care o iei mai încet și ești mai gânditor.
Arcuş Trio – Allotropy
V-am mai povestit despre acest album. Nu aș vrea să mă repet. Trebuie neapărat să îi căutați și să îi prindeți live pe acești oameni minunați.
Un grup de mega instrumentiști care cântă cu o omogenitate dezarmantă. Nebunie curată. Albumul lor de debut lansat prin februarie reușește să surprindă ceva din energia lor originală și tupeul fără limite. Ai impresia că ești acolo, în fața scenei, un lucru atât de important pentru orice album, dar întâlnit din ce în ce mai rar.
Compoziții diferite, senzații amestecate și o producție foarte bine gândită. Nu pot să nu scot în evidență sunetul. S-a tras pe o consolă analogică NEVE din ’70, cu orgă Hammond din ’70, tobe din ’70, saxofon din 1946 și o grămadă de microfoane vintage. E foarte bine.
There are no comments
Add yoursThis site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Related Articles