Albumele lui 2017

The Big Moon – Love In The 4th Dimension

Love In The 4th Dimension este un debut promițător și entuziasmant pentru The Big Moon din Londra. Un efort interesant, câteodată stângaci, dar plin de inconștiență și nebunie din aia de începători și adolescenți fără griji sau presiune. Chiar dacă pierde din conținut pe parcurs, albumul reușește să te convingă cu energia care te ține în priză. E greu să îi faci pe ascultători să simtă de pe înregistrare cât de bine te simți cu chitara în brațe, dar dacă nu păcălești muzica și ești tu pe bune în partitură atunci asta cumva nu mai e o problemă. Cam așa este cu acest album. Riff-uri de chitară și ritmuri care îți fac timpanele să țopăie.

Thundercat – Drunk

Thundercat, sau Stephen Bruner când strigi catalogul, este un tip absolut fascinant din Los Angeles. Basist, producător și compozitor ultra mega versatil care se joacă fără probleme în funk, soul, acid jazz, electronica și tot ce îți mai dorește sufletul. Cunoscut pentru diferite colaborări de succes, printre care îi amintim pe Kendrick Lamar, Kamasi Washington, Flying Lotus, Kimbra sau Childish Gambino.

Drunk mi-a plăcut foarte, foarte mult. Are un sunet cald și cremos, ajutat de ritmuri care te fac să te miști fără să îți dai seama. Nu îmi imaginez încă scenariul în care nu merge acest album. Oricând, oriunde.

Vijay Iyer Sextet – Far From Over

Wow. Am ajuns la albumul acela care te lasă mască. Jazz din ăla bun de închizi ochii și intri total în poveste. Conceput alături de Manfred Eicher, producător și fondator al monstrului ECM Records, un nene din Germania care nu a lucrat până acum decât cu Keith Jarrett, Abercrombie, Garbarek, Chick Corea, Pat Metheny sau Jack DeJohnette. 

Far From Over este un material plin de texturi și emoție, toate straturile venind peste tine copleșitor de parcă se închid pereții în jurul tău și se apropie amenințător, iar tu nu știi dacă să fugi sau să stai cuminte așteptând o minune. Este greu de explicat astfel de experiențe muzicale, știu că mie îmi fac sufletul să danseze și să bată în ritmuri compuse. Ascultați cu încredere.

Vladimir – Lumină pe întuneric

Și am ajuns inevitabil și la ultimul album solo din proiectul byron din 2017. De data aceasta, aroganța supremă, albumul sunetistului Vladimir Ivanov, un tip înalt și mișto pe care îl vedem pe scenă de obicei, dar mai rar, cu Pinholes. Apropo, dacă aveți ocazia să îi vedeți nu stați pe gânduri. Cel mai bun concert live pe care l-am văzut anul trecut a fost de departe Pinholes la Rocanotherworld 2017. Absolut ireal.

Lumină pe întuneric este un material foarte bun, care sună bine, scris de un chitarist care a ascultat toată viața numai muzică bună și acum experimentează cu imaginația în toate felurile. Din câte știu albumul este format în bună parte din compoziții ceva mai vechi care nu au ajuns în lume până acum și cumva oportunitatea era perfectă pentru un album solo. Foarte bine. Să tot auzim așa albume că nu se supără nimeni. Keep them coming!

Warhaus – Warhaus

Un alt domn care a scos album solo anul trecut este Maarten Devoldere de la Balthazar. Proiectul său și albumul se numesc Warhaus. O surpriză  foarte plăcută pentru mine, a fost un material venit de nicăieri, cumva ocolit de presa de specialitate, deși cred că ar fi meritat un pic mai mult tam tam pentru cât de bun este. Mai ales venit la doar un an distanță de We Fucked A Flame Into Being, fratele său mai mic pe care l-am descoperit în același timp și nu mi-a displăcut deloc. Un album de efect, cu o atmosferă aparte în care se potrivește perfect vocea de Cohen tânăr și sexy. Foarte interesant și de băgat în căști neapărat.

Wolf Alice – Visions of a Life

Hai că aproape ați scăpat. Încheiem cu una dintre cele mai în vogă trupe din UK în acest moment. Wolf Alice ies total din rând și fac trei pași în față cu Visions of a Life, ridicând așteptările la un nivel mult superior. Unul dintre cele mai apreciate albume ale anului, te cucerește prin stare și atmosferă. În plus, spulberă orice teorie care spune că al doilea album e cel mai greu de făcut. Din contră, în cazul de față totul este perfect aranjat. Materialul reușește cumva în cele 47 de minute să nu aibă nici un moment de liniște sau pierdere de ritm, totul este cu pedala apăsată non-stop până în podea, un album de alternative indie rock care parcă aleargă la maraton și nu se mai oprește nici după linia de finish.

Cam atât. Dacă v-a plăcut vă mai așteptăm pe la noi și data viitoare.

1. Previous
2. 1
3. 2
4. 3
5. 4
6. 5
7. 6

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.