J. Bernardt în Club Control: bringing sexy back

Vineri seară. Club Control. Lume multă, agitație, suspans. Se petrece a doua descălecare a lui J. Bernardt în România. Concertul este sold-out de ceva vreme, publicul așteaptă cu nerăbdare apariția artiștilor și se tot comentează despre boxele imense suplimentare din stânga și dreapta scenei. Eu una parcă sunt cea mai curioasă cu privire la ce se va întâmpla, pentru că am ratat concertul de anul trecut și mai ales pentru că foarte recent, fix în același loc, am asistat la cântarea trupei Warhaus. Cine nu a citit ce am scris atunci sau nu este un fin cunoscător al pieței muzicale belgiene poate nu știe, cum nu știam nici eu, că Warhaus și J. Bernardt sunt, practic, cele două jumătăți individualiste ale mai cunoscutei și experimentatei formații Balthazar. Warhaus este proiectul lui Maarten Devoldere, în timp ce în spatele lui J. Bernardt stă Jinte Deprez. Așa că pentru mine era o chestiune de curiozitate maximă, după ce l-am ascultat live pe cel dintâi, să îl ascult și pe al doilea și să pot face o departajare.

Mă așteptam cumva să îmi placă mai mult J. Bernardt pentru că mi-a atras atenția încă de când am ascultat piesa Calm Down și mi s-a părut că aduce destul de mult cu Chet Faker. Nu mă așteptam totuși să îmi placă atât de mult. De la 22:00 punct, când a început, până pe la 23:30, muzica a curs atât de bine și energia transmisă a fost atât de bună încât am dansat cam încontinuu.

This slideshow requires JavaScript.

Există o diferențiere clară între cei doi artiști. Dacă Devoldere este ceva mai misterios și nițel dramatic, Deprez este mai funky și aș zice sexy. Iar muzicile merg și ele în direcții diferite. Una mai spre rock, alta mai spre electro. Una mai spre emoție și sentiment, alta mai spre pasiune și antren. Dar există și lucruri comune; faptul că amândoi artiștii au simțit nevoia să iasă din cadrul de trupă și să se manifeste pe cont propriu, că amândoi își exprimă prin muzică emoțiile trăite și sentimentele simțite. La asta se adaugă atitudinea de concert în care trăiesc intens, interacționează cu oamenii, se cocoață pe boxe și o iau la plimbare prin mulțime.

Dar revenind la Jinte, odată urcat pe scenă omul se mișcă non-stop și, trebuie spus, se mișcă tare bine, iar sunetul de bass și de trompete din fundal nu prea îți permite nici ție, în public, să rămâi impasibil. Cu tot amestecul interesant de note electro, influențe R&B, hip hop și soul, este oarecum normal să simți nevoie de mișcare în ritm cu muzica. S-au cântat multe dintre piesele de pe albumul Running Days, lansat acum circa un an, dar și câteva melodii noi: The Remedy, Lapse of Reason, Roma și Keeps Going On, lucru ce mă face să cred că se lucrează la un material nou. Pe The Question lucrurile mai că au luat o tentă orientalo-manelistică dar, culmea, nimic deranjant. Cu toate că în mare parte concertul s-a desfășurat pe stil dansant, au fost și câteva momente când lucrurile s-au calmat. Am avut parte și de un solo de clape, dar clape electrice, nu de pian, ceva cu un aer foarte retro. Sunetul, care este oricum lipsit de probleme în Control întotdeauna, a fost parcă și mai bun datorită boxelor extra, iar vocea lui Deprez a sunat absolut impecabil.

This slideshow requires JavaScript.

Nu știu dacă din cauză că îl știam mai bine sau poate pentru că simțeam nevoia unei seri mai relaxante și dansante, dar această a doua jumătate de Balthazar a fost mult mai pe gustul meu. Am ajuns în club destul de obosită și plictisită și am ieșit complet energizată și încântată. Iar dacă aveam un avion de prins a doua zi, probabil că aș mai fi stat să dansez o vreme, așa cum ne-a și cerut artistul, zicând că nu înțelege de ce pleacă oamenii acasă după concert în loc să continue petrecerea.

Foto

Năluca