Blazzaj în Control: un concentrat de istorie

“Atipică” e un cuvânt potrivit, cred, pentru o trupă care n-a mai scos un album de mai bine de 13 ani dar care are în continuare mici pusee de existență, mai mult sau mai puțin regulate, traduse prin sute de fani strânși laolaltă și dansând invariabil ca apucații. De vreo două ori pe an, primăvară-vară și toamnă-iarnă, se dă în București strigarea la Blazzaj – prilej de revăzut chipuri familiare în public și salutat cu oameni cu care nu te-ai mai văzut de-un secol. Pe de altă parte, dincolo de nucleul dur de fani care așteaptă anual Prima și A Doua Venire a Blazzajului, se strecoară mereu în audiență și fețe noi – semn că, de bine, de rău, nu suntem chiar o sectă obscură și că, iată, există și în 2016 oameni care abia descoperă trupa. Ce bucurie!

foto: Năluca

Pe Blazzaj îi știu de pe Delta RFI cam din vremea Macadamului, deși piesa la care-am percutat ireversibil a fost “Gripă, guturai” de pe primul disc. Era o emisiune excelentă în după-amiezele de weekend, parcă, unde puteai auzi cele mai mișto chestii românești de la ora aia – Kumm, Blazzaj, OCS, Aievea, Unu’. Primul live cu ei a venit la niște ani distanță, deja celebrul concert de pe Motoare din 2007 cu Luna Amară, Kumm și duteVINO, iar apoi am încercat să nu-i mai ratez niciodată – suficient că mă trezisem când epoca magică în care o aveau pe Cristina Pădurariu la voce și flaut și cântau în Viking apusese deja.

foto: Năluca

foto: Năluca

Blazzaj nu e neapărat o trupă. Mi-a trecut asta prin cap vinerea trecută în Control când oamenii din fața mea erau într-o oarecare măsură alții decât cei din componența “clasică”; lipseau Horea Crișovan – chitară și Lucian Nagy – saxofon, locul lor fiind preluat de alți muzicieni, iar la percuție apăruse Sergiu Cătană cot la cot cu Vali Potra de la tobe. Cu toate astea, absolut nimic din vibe-ul clasic al unui concert Blazzaj nu a avut de suferit – piesele sunt în mare măsură aceleași de ani de zile (cu câteva “piese noi” din care cea mai nouă are vreo 6 luni iar cele mai vechi vreo 6 ani) iar încântarea oamenilor din public este neschimbată, un feelgood molipsitor care face ture-ture dinspre scenă în mulțime și înapoi pe scenă. Nu, Blazzaj este mai degrabă o stare, o atitudine, un fel de a face lucrurile, o colecție de cântece, un moment în timp. Au pierdut un membru fondator esențial după “Macadam” și sunt în continuare bine-mersi. Iar acum, ca o consecință interesantă a activității sporadice, trupa încapsulează cel mai bine esența începutului anilor 2000, când întreaga scenă alternativă era într-o efervescență și o creștere fantastică. Cam toate celelalte proiecte de atunci s-au metamorfozat sau au ajuns la final, dar Blazzaj continuă să fie o constantă – și pentru mult timp de-acum înainte, îndrăznesc să sper.

foto: Năluca

foto: Năluca

Asta nu înseamnă nicicum că trupa stagnează sau e încremenită în proiect; dincolo de “+1”, piesa chiar nouă care la re-ascultări acasă are din ce în ce mai mult lipici, se simte un iz mult mai hardcore în prestația generală de pe scenă. Aș zice chiar că Blazzaj, la ora actuală, e cam ca vărul mai artist și mai pus pe șotii al Implant Pentru Refuz. Conduse amândouă de personalitatea magnetică a lui Vita, rezolvările sonore și poetice sunt diametral opuse și, totuși, se simte pe undeva un fir comun. În timp ce IPR sunt din ce în ce mai melodici de niște vreme încoace (ba chiar vor lansa un album acustic), Blazzajul actual e mult mai mușcător și mai tupeist. Și, all things considered, e o trupă de care avem în continuare mare nevoie – și probabil că și membrii ei sunt de aceeași părere.

foto: Năluca

foto: Năluca

“Ghetoul de aur” este de mult o preferată, cu satira ei suprarealistă și descătușarea instrumentală din final, iar “Ograda”, “Armata-i anti-funk”, “Vis” și “Macadam”, pentru a menționa doar câteva, au făcut un superb arc peste timp în care 17 ani, de la legendarul Atenție, Blazzaj și până azi, par a nici nu fi trecut. Și da, au cântat “Urma”, ba chiar luând-o de aripă pe Alexandrina, care-i privea agale de la marginea scenei, și aducând-o în prim plan într-un moment neașteptat pentru toată lumea. Micile ei fâstâceli cu versurile au știrbit un pic din poezia momentului, dar pe de altă parte asta e magia live-ului :) În rest piesa e la fel de dărâmătoare cum o știam, și îmi place că și trupa e conștientă de amplitudinea ei și îi dozează atent aparițiile, nu știi niciodată dacă o să ai sau nu parte. Vineri am fost norocoși.

foto: Năluca

foto: Năluca

Lasă-i pe Tool, abandon all hope, întrebarea anului 2017 este dacă or scoate cumva Blazzaj al treilea album. Hai că uite, Coma au putut.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.