The Temper Trap în Fratelli Studios: dulcea dispoziţie!

Pe băieții de la The Temper Trap i-am văzut pe foarte scurt anul trecut în septembrie la Berlin, la Lollapalooza. Pentru că, după cum povesteam și aici, festivalul a fost atât de mare și haotic că mi-a luat aproape o oră să ajung la scena unde cântau australienii și am prins fix ultimele trei cântece. Dar ce am prins mi s-a părut atât de fain încât am regretat amarnic că nu m-am organizat mai bine.

Însă, iată, există a doua șansă și-n muzică, pentru că săptămâna asta am putut să văd un concert The Temper Trap de la cap la coadă. De data asta în cântarea de final a aceluiași turneu de promovare a noului lor album Thick as Thieves, ce s-a întâmplat fix la noi în urbe, mai precis în Fratelli Studios. A fost prima dată când am avut ocazia să compar două experiențe live situate la poli complet opuși ale aceleiași trupe. Dacă la Berlin m-am înghesuit într-un spațiu imens cu mii de oameni, la București m-am desfășurat confortabil într-un spațiu mult mai restrâns cu câteva sute. Indiscutabil, a doua variantă a constituit o experiență cu mult mai faină.

The Mono Jacks

The Mono Jacks

Totul s-a desfășurat foarte frumos și organizat, s-a început punctual conform planului, cu The Mono Jacks de la orele 20:00 și apoi The Temper Trap de pe la 21:20. S-a cântat de pe toate cele trei albume, iar eu una mă declar mulțumită că mi-am ascultat “Trembling Hands”, “Rabbit Hole” și “Science of Fear”. Pe final a intrat clasicul “Drum Song” (ăsta l-am prins și la Berlin cu tot cu micul pogo din mulțime) cu ocazia căruia Dougy a golit două sticle de apă pe toba proprie și a generat ceva stropi răcoroși și entuziasm frenetic în imediata apropiere.

Bisul a încheiat toată seara cum nu se putea mai bine, pentru că am descoperit cât de minunată și melancolică e melodia “Soldier On” cântată live; doar că să mă mai îndulcesc și fericesc apoi cu inepuizabila și detoțicunoscuta “Sweet Disposition”.

The Temper Trap

The Temper Trap

Nu știu dacă de la aerul intim, de la mulții cunoscuți peste care am dat și pe care m-am bucurat să-i văd, de la căldura de primăvară ce abia începea să se înfiripe afară, sau, mai ales, de la energia pozitivă a trupei, dar eu una m-am simțit tare bine marți seară. Să fi fost de vină emoția concertului final din turneu sau c-au remarcat ei că ne bucurăm să-i vedem, dar Dougy, Toby, Jonathon și Joseph au fost mai mult decât prietenoși și deschiși cu publicul. Și dacă mai pun la socoteală faptul că m-am numărat printre cei câțiva norocoși de i-au și cunoscut personal după concert, aș zice că muzicile australiene pogorâte pe tărâm mioritic au constituit, cu adevărat, o nemaipomenit de dulce dispoziție.