Se întâmplă foarte rar, aproape niciodată, să scriu o cronică de album la primele audiții. Poate ar trebui să o fac mai des. Nu mi-e rușine și sigur nu sunt singurul nebun care ascultă fiecare album de sute de ori până se simte în control deplin. Fiecare notă, orice artificiu, toate detaliile sunt importante ca să fiu convins că știu ce spun sau măcar să trăiesc această iluzie.
Nu sunt la primul articol despre Avishai Cohen Trio, așadar nu este un secret pentru nimeni că sunt fan și am ascultat cam tot ce am prins. Îmi rezerv cu modestie dreptul să pot să fac comparație între albume pentru că le știu foarte bine. From Darkness, căci despre el este vorba, l-am ascultat deja de vreo trei, hai poate patru ori. Din prima îți dai seama că este ceva nou și diferit într-o discografie impresionantă oricum as it is.
În lista cu albume unul singur mai este trecut sub umbrela Trio. Gently Disturbed. Genial. Vă recomand de acolo obligatoriu să ascultați „Eleven Wives”, „Chutzpan” sau „Pinzin Kinzin”. Cu toate acestea, din 2008 până acum niciun material nu a mai fost dedicat înregistrărilor în această formulă.
From Darkness este o provocare revigorantă. Un nou album Trio cu muzicieni diferiți, fiecare cu bagajul lui tehnic și modul special în care interpretează notele. Începem cu „Beyond”, o prezență scurtă și la obiect, dar care dă tonul și setează atmosfera. Începutul surprinde și pare că nu avem idee ce ne așteaptă. Să remarcăm mai departe la „Abie” cât de ingenios se intră în măsură, pe contra temei de pian de la început. Fix cum nu te-ai aștepta. O grămadă de combinații ritmice care te dau peste cap, te aruncă și încurcă, dar cumva au logică.
Pe „Halelyah” l-aș împărți în două teme așezate militărește ABAB și dezvoltate foarte frumos. Este prima melodie cu mici nuanțe de world music, dar fără să bată la ochi. Urmează „C#” care, culmea, nu o să ghiciți niciodată, e scrisă în do diez. Sunt cele mai jucăușe cinci minute de până acum. Apar și solo-urile instrumentelor, iar pianul și tobele se dau în spectacol în cel mai jazzzzz mod posibil.
„Ballad for an Unborn” rupe ritmul și schimbă total starea după nebunia de culori. Este așezată și cuminte, deosebită prin interiorizare, cu nuanțe foarte joase și detalii macro care te fac să crezi că ești acolo, între ei, pe o scenă într-o sală goală și nimic altceva nu mai contează.
În continuare, este foarte ciudat ce se petrece pe „From Darkness”. O explozie de sunete, un amestec de frumos și nebun care îți fură mințile. Nu mai știi la ce să fii atent. Solo-ul de bass apare de nicăieri, nu știi de unde să îl apuci sau ce să faci cu el. Se schimbă tonul, se trece dintr-un registru în altul și totul devine un exercițiu de virtuozitate cu care rar te întâlnești.
„Signature” are doar un minut și începe atât de bine încât te face să îți dorești mai mult. Dar nu, de fapt nimic nu e întâmplător. Este un fel de intro pentru „Amethyst”, cele două fac parte din aceeași farfurie, dar sunt servite separat. Dăm peste un nou dialog fabulos între instrumente și începi de abia acum să realizezi totuși cât de legat sună totul. Nu poți să nu te gândești cum fac unii de se simt atât de bine între ei. Muzica este ridicată la un nivel superior și prinde viață când muzicieni atât de buni au o legătură atât de naturală.
Mă bucur că această formulă a reușit să lanseze și un material de studio. I-am văzut la Sala Radio anul trecut și am rămas cu niște amintiri de nedescris. Anul acesta îi vom putea asculta din nou la București, în două seri consecutive, tot datorită oamenilor îndrăzneți de la Twin Arts. Ce o să se întâmple pe 10 și 11 octombrie este de neratat. Faceți tot posibilul să mergeți neapărat.
BESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswyBESbswy
Despre muzicienii minunați de la pian și tobe am mai scris și risc să mă repet. Nitai Hershkovits și Daniel Dor sunt o pereche care fac din imposibil posibil, se joacă cu măsurile și timbrele și întorc muzica pe toate fețele. From Darkness scoate ce e mai bun dintr-un trio în vârf de formă și ajuns la maturitate. Este încă o demonstrație de compoziție care te surprinde cu o interpretare de zile mari. Atenție, o să vă placă foarte mult! Să nu ziceți că nu v-am atenționat.
Good Things
- O înregistrare cu formulă „nouă” a trio-ului
- Te invită într-o călătorie, este un început de drum
- Muzicienii se simt foarte bine între ei și se completează de minune
- O schimbare de peisaj în discografia Avishai Cohen
- Revigorant și proaspăt
Bad Things
- Un album mai scurt decât eram noi obișnuiți până acum
Related Articles