Pinholes în Control: it’s all about live

Pinholes sunt un mixed bag. Iau foarte multe lucruri din foarte multe locuri iar asta te-ar putea lăsa un pic derutat la final. Deși cântă din 2011 și au două albume full-length, sunt încă deseori considerați “newcomeri”; bine, ăsta e un simptom mai larg al scenei, publicul se pare că are nevoie de multă vreme să percuteze la chestii noi. Se mai vorbește și despre Grimus sau byron ca fiind din “noul val” al rockului românesc, și nu cântă decât de 10 ani.

For all intents and purposes Pinholes sunt din Iași (via Rădăuți, Chișinău și, mai nou, Cluj și București) și au cântat de multe ori în deschidere pentru diverse trupe de alternative de la noi – Vița de Vie în particular. Asta, paradoxal, poate nu i-a ajutat să se urce pe propriile lor picioare cu viteza pe care-ar fi meritat-o, deși le-a rodat temeinic prezența scenică – unul din marile plusuri pe care le au în prezent.

foto: Năluca

foto: Năluca

foto: Năluca

Pentru că da, Pinholes sunt cu siguranță genul de trupă pe care nu poți spune că o știi dacă n-ai văzut-o vreodată live. În înregistrări nu transpare intensitatea pe care o invocă formația pe scenă; poate e nevoie de decibelii unui PA de club pentru ca efectul să fie maximizat (ajută cu atât mai mult ca respectivul club să fie Control), dar pe disc trupa sună destul de liniar – deși compozițiile au dinamica lor extrem de variată. O fi și un side-effect al unei producții nu-tocmai-optime – ambele discuri au fost trase destul de DIY și, în ciuda intențiilor și a skill-ului, câteodată there’s only so much you can do cu un buget restrâns. De altfel pentru audiat acasă recomand seria de bootleg-uri oficiale (haha) Haotic lansată pe Bandcamp, mi se pare că e mult mai relevantă și mai aproape de intenția trupei.

foto: Năluca

Marți în Control Pinholes s-au axat destul de mult pe cel mai nou disc, Era pietrelor neșlefuite din 2015, de pe care încep încet-încet să mi se reliefeze niște favorite. “Hena” cred că e cel mai la îndemână exemplu, cu construcția ei amplă, de aproape șapte minute, având un intro unsettling cu versuri îngânate rezolvat printr-un final instrumental năucitor, cu schimbări de tempo și o recuperare cu iz folcloric în melodia chitarei solo. Whoa. Bine, n-au lipsit nici hiturile “vechi” precum “Avem un loc”, “Cum…?!” sau “Poza” la care am fost plăcut surprins să văd câtă lume urla versurile. Unde stau ascunși în timpul zilei toți oamenii ăștia?

Pinholes sunt versați atât în arta soundscape-urilor cât și în cea a datului din cap, alternând elegant cele două extreme deseori în cadrul aceleiași piese. Nucleul lor dur e destul de rock’n’roll (plus că pe multe piese le-ai putea vedea cântate cu o chitară acustică, complet dezbrăcate de orchestrație), dar aspirațiile sunt evident către zone art-rock și post-metal. Treaba asta dă niște rezultate tare interesante, în special live când prezența lor scenică cotește vizibil către partea post-metal, cu construcții lungi și interpretări exacte și furibunde. Robert de la tobe părea deseori complet de nestăvilit, iar când intra și Vlad (chitară) în jocul lui rezultatul era savuros; când trupa se distrează vizibil pe scenă, și energia către public curge cu totul altfel. Vlad a fost de altfel eroul necântat al concertului, asumându-și natural și foarte simpatic rolul de “frontman secund” și reușind până la final să-și avarieze atât chitara cât și un picior – ce face rock-ul din om.

foto: Năluca

foto: Năluca

O mențiune specială merită și visuals-urile proiectate pe spate, aranjate de Anya Dimitrov. Le-am remarcat și când i-am prins fugar în deschidere pentru byron la Iași, luna trecută în turneul de 10 ani, dar acum am putut să apreciez pe deplin cât de fin se corelau cu ceea ce se petrecea pe scenă. Mă bucur că văd din ce în ce mai multe trupe la noi ce conștientizează dimensiunea complet nouă pe care o pot deschide niște proiecții reușite într-un live; sunt sigur că Pinholes stăpânesc scena la fel de hotărât și într-un cadru mai spartan, dar experiența full, când toate simțurile îți sunt antrenate, e greu de egalat.

foto: Năluca

foto: Năluca

foto: Năluca

Concluzia ar fi una singură – când vin Pinholes la voi în oraș mergeți și vedeți-i, iar dacă nu i-ați ascultat încă remediați acest aspect cât mai repede. Pentru București o bună ocazie ar fi chiar în această seară, în noul Expirat de la Halele Carol, la o nouă ediție de Contează – Votează. Trebuie doar, bineînțeles, să mergeți la vot înainte, ceea ce vă doresc tuturor.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.