Eyeswitch e o prezență nouă pe scena autohtonă, dar membrii săi nu sunt deloc începători; de exemplu pe Mizdan de la bass îl știți cu siguranță din Travka, iar pe Marcel de la tobe probabil vi-l amintiți din byron sau din Marius Pop & M Theory (dacă nu din trupa lui Smiley).
Băieții propun aici un fel de alternative întrucâtva metalizat care sună bine, în mare parte – chitara e hotărâtă, mixul are punch, iar schimbarea de ritm de pe la 2:50 oferă o infuzie de energie întregii compoziții. Partea mai puțin bună e că vocea lasă de dorit, atât ca delivery (adesea neconvingător) și pronunție în engleză cât și ca linie melodică – aceasta din urmă chinuindu-se parcă să prindă din urmă instrumentalul, în special pe refren. De multe ori ai senzația că vocea e un afterthought, nu se simte neapărat ca o parte esențială; la fel, partea dinspre final (2:50 – 3:30) e ceva mai coerentă în acest sens. Sper ca lucrurile astea să se îmbunătățească în timp, odată ce va crște coeziunea din cadrul grupului.
Clipul, realizat de Cristi Prefac, a fost filmat la Modulab.
Se pare că un album full de la Eyeswitch se prefigurează pentru la toamnă, așa că până atunci sperăm să avem parte și de niște live :)
Related Articles