Luna Amară în /Form Space: o oscilaţie între extreme

Luna Amară se află când într-o extremă, când în cealaltă, jonglatul ăsta transformându-se treptat într-un trademark de-a lungul celor 16 ani de existență ai trupei. Cred că se observă cel mai bine de la Don’t Let Your Dreams Fall Asleep încoace, dacă nu cumva de mai devreme: ba un album liniștit și aproape acustic care te lasă cu privirea în gol și cu mintea departe, ba unul electric până-n măduva oaselor care te zdruncină și te face mult mai prezent decât ai crezut vreodată că ai putea fi, în propriul corp sau în lumea care te înconjoară.

Veteranii alternativi ai Clujului s-au întors acasă, printre altele și ca să-și promoveze cel mai nou album, după două luni dintr-un turneu care încă nu s-a terminat. Cu ocazia asta membrii trupei au oferit publicului mai mult sau mai puțin cunoscător în ceea ce îi privește oportunitatea de a le explora ambele valențe; concertul oficial de lansare a fost precedat de o sesiune acustică restrânsă ce a avut loc în cafeneaua ce a ținut drept platou de filmare pentru „Doar noi doi”. Nefiind nici eu prea experimentată în ceea ce privește Luna Amară, având în vedere că singura mea întâlnire cu ei live a fost un concert de festival (genul după care nu-ți poți forma o opinie pentru că trupa se străduiește să mulțumească o adunare destul de pestriță), m-am hotărât să mă arunc în acest mic maraton.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Călătoria a început joi seara, când am ajuns în fața unei cafenele fără să știu la ce să mă aștept. Nu mai ajunsesem niciodată la o reprezentație live atât de intimă, dar până la final m-am convins că nu aveam niciun motiv de reticență. Deși toată formația a fost prezentă, s-a cântat într-o formulă restrânsă „de 5-2=3”, după spusele lui Nick, direct proporțional cu audiența din care de data asta au făcut parte și Răzvan (tobe) și Sorin (bass), care au participat activ doar în partea necântată a serii.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Răsfirate printre melodiile noi s-au cântat și unele care n-au mai fost auzite de mult timp, și s-a povestit un spectru foarte larg de detalii din istoria trupei – de la poveștile majoritar de dragoste din spatele pieselor până la cele ale fiecărui membru al trupei, de la venirea sa până în momentul actual. Țin s-o menționez pe a lui Sorin, care era setat să ne amuze:

Eram la un festival, eu cu trupa mea de atunci, ei cu a lor, și noi am zis ”bă, hai să nu-i salutăm!”

S-a analizat și prezența trupei în istoriile personale ale celor prezenți, prin întrebarea „voi cum ne-ați descoperit?”. Așa am ajuns împreună la concuzia că „Roșu aprins” e un fel de „Nothing Else Matters” autohton, melodia cu care au început cei mai mulți dintre noi.

Dar să revenim la motivul pentru care ne-am adunat astăzi aici, și anume încă proaspăt lansatul Aproape. Făcând parte din categoria albumelor blânde și alienante în limitele introspecției și bunului simț, mă așteptam să se potrivească perfect în contextul reprezentației acustice; ceea ce îmi provoca o oarecare strângere de inimă era cum va suna albumul în concertul electric ce urma să aibă loc a doua zi.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Ajunsă vineri seara în /Form Space-ul pe care nu-l mai vizitasem de ceva timp, am făcut o plimbare de recunoaștere printre cei care de data asta au fost mai punctuali decât mine și am aruncat o privire pe setlist-ul așezat deja pe scenă, doar cât să înțeleg urma să se întâmple în seara aceea. Temerile mi-au fost distruse de o împărțire a concertului în două fragmente bine delimitate, primul menit să facă legătura între ce s-a întâmplat cu o seară înainte și ce avea să urmeze (sau să pregătească pur și simplu mulțimea pentru asta). Pe scurt – Luna Amară își prezintă din nou ambele fețe.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Prima jumătate a setlistului s-a concentrat pe noul album, de data asta cântat în întregime și cu puțin ajutor din partea cvartetului local de coarde Les Nuages, o alegere pe care o voi saluta de fiecare dată când depășește stadiul de experiment. Spațiul mai mare nu a afectat sensibilitatea cântecelor, rămănând nul în fața mulțimii adunate la fața locului și a trupei în formulă completă și chiar extinsă (chiar dacă în anumite momente sonorizarea a cam lăsat de dorit), mai ales în partea a doua, pe măsură ce concertul în sine devenea din ce în ce mai electric.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

foto: Jessica Brenda @ Avalon

N-aș fi crezut asta, dar Luna Amară nu e doar un proiect muzical, ci o experiență care descrie viața de la cel mai adânc nivel al sinelui până la the biggest picture, în care suntem fiecare un element esențial cu o misiune bine definită. Muzica acestei trupe este un wake-up call de la un capăt până la celălalt, iar oscilația între cele două extreme care o reprezintă este doar trecerea între nivelurile în care trebuie să fim treziți.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.