Travka în The Shelter: oamenii și muzica amestecându-se

Prefață: Până acum vreo lună, una din cele mai aprige convingeri ale mele legate de concerte era faptul că n-ar trebui să mergi să vezi o trupă decât dacă o cunoști și-ți mai și place. Asta credeam până când am ajuns, printr-o decizie spontană, la concertul a ceea ce era atunci doar un nume pe care-l mai auzisem de câteva ori, fără ca măcar să-i fi ascultat o piesă. Aflându-mă acolo am descoperit că să fii prezent, cu ochii deschiși, urechile ciulite și fără nicio așteptare, dar cu toată receptivitatea pe care o ai la tine, e la fel de mișto ca atunci când vezi pentru prima sau a zecea oară un nume care îți populează playlist-ul în permanență. Am decis așadar să experimentez cu asta. Ceea ce urmează e al doilea experiment de genul și primul pus în cuvinte.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Bine, Travka nu mi-e o trupă complet străină. Cred că niciodată n-a fost, fiind unul din numele de care mă ciocnesc frecvent încă de la primele contacte cu scena românească. În ciuda nepăsării de care am dat dovadă până acum, m-am hotărât să las orice sunet să-mi intre în organism ca să recuperez tot ce n-am fost dispusă să înțeleg în ultimii ani.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Cu toate că mai degrabă micul dar primitorul nostru Shelter a fost destul de plin, a fost unul din cele mai aerisite concerte la care am ajuns în ultima perioadă: nu doar că a fost loc de mișcat în voie pe urmele muzicii (sau nu), dar nici n-am fost lovită de sentimentul uneori necesar dar totuși obositor că tot restul mulțimii o să-mi sară în cap mai devreme sau mai târziu; simplu, doar oamenii și muzica amestecându-se cum ar trebui.

Concertul a început destul de aproape de ora anunțată, chiar în limitele sfertului academic dacă nu mă înșel, ceea ce e plăcut având în vedere că în ultima vreme tot aud lumea plângându-se de nerespectarea programului la evenimentele mai mici. Travka și-au ținut loc și de opening act, solistul anunțând ceva apropiat ideii de „acum începe concertul nostru cu adevărat” după primele câteva melodii, piese pe care de altfel le-am simțit necesare strict în măsura în care publicul la început buimăcit de spectacolul ce se derula în fața sa a avut nevoie de o scurtă încălzire.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că trupa a ținut să insiste puțin asupra ideii că timpul trece indiferent de circumstanțe și că trecutul trebuie să rămână acolo, să nu-l aducem înapoi. Aceste idei au fost verbalizate de George Gâdei, solistul formației, în pauzele dintre cântece când se mai auzea din spate câte un inevitabil „cântați Corabia, bă!”, dar s-au regăsit și în setlist. S-au cântat în mare parte piese de pe Okean, materialul discografic cel mai recent (și cel mai „umblat” am putea spune – a existat în doar cinci exemplare care au fost date din mână în mână prin toată țara și apoi reunite la București). Acestea au fost intercalate cu intervenții mai vechi, de tipul „Urban violent”, și cu două cântece ceva mai noi: „În aer”, cel mai recent single lansat, și încă una despre care nici dac-aș vrea nu v-aș putea da mai multe detalii.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Una peste alta, cred c-aș fi regretat dacă ratam concertul ăsta. Travka, deși respectă anumite criterii care să le poată încadra muzica într-un gen sau altul, sunt altceva; un altceva care te scoate din corpul tău, care rămâne pe pământ mișcându-se minimalist și haotic, în timp ce tu plutești pe nu se știe unde. După cum spunea cineva într-un comentariu pe Youtube, „Travka s-a născut când aveam mai mare nevoie de ea”, s-a născut atunci și încă mai există, pentru că mereu va mai fi și va mai apărea cineva care are aceeași nevoie.

Foto

Jessica Brenda