Orice călătorie, indiferent de planul în care se desfășoară, se lasă cu escalele aferente; într-o scurtă abatere de la drumul lor pe diagonala Rusiei, Robin and the Backstabbers s-au teleportat astfel vineri seara cu instrumentele și cu sufletele după ei până la Cluj, la fix ca să-și reintre în ritm după un bandcamp abia încheiat. Așadar /Form Space, locul pe care acum o săptămână mi-l imaginam ca fiind imposibil de umplut din cauza dimensiunilor sale, a devenit brusc mult mai mic în fața numărului de spectatori care i-au trecut pragul de data asta. Dintre toți, cei care s-au adunat la fața locului încă de la open doors au primit un mic bonus materializat în ocazia de a prinde o parte din probele de sunet, pentru că nimănui nu-i strică să audă câteva melodii în plus, nu?
Încălzirea prealabilă a atmosferei a fost făcută de Stema, o trupă din București al cărei nume îl auzim din ce în ce mai des în ultimele luni, de la lansarea albumului de debut Vicii, talente și patimi încoace. Încă de la „Ignoranța”, primul single lansat de pe album, formația a ținut neapărat să provoace intrigă, iar reușita lor în acest sens m-a făcut să-i trec pe lista de „must-see” – decizie pe care nu o regret absolut deloc. Cu chitare psihedelice, un bas apăsător și versuri care par ușor lipsite de sens (doar la primul contact), Stema au reușit să-și formeze măcar fundația unui fanbase și în partea asta a țării, cel puțin judecând după reacțiile publicului – din care o mare parte s-au întâlnit aseară pentru prima oară cu muzica lor.
Robin and the Backstabbers au urcat pe scenă și au anunțat scurt „Vom cânta șapte cântece foarte lungi”, ceea ce a adus puțină panică printre cei care urmau să-i asculte live pentru prima dată, neobișnuiți cu stilul lor de a nu lăsa mereu pauze între melodii (care s-au dovedit a fi 17 la număr). Băieții și-au început concertul exact cum o făceau și prin amintirile mele de acum doi-trei ani, cu „Draw us lines”, coverul deja cunoscut după The Constantines, însoțit de „Roșu Frână” care a activat vocea colectivă ce urma să răsune din fața scenei pentru următoarele aproape două ore.
Poate în ideea începerii unei recapitulări care să ne pregătească pentru Vladivostok-ul pe care îl așteptăm cu ochii-n patru, conștienți totuși că o să ne lovească căzând din neant, trupa a decis ca setlist-ul să fie mai bogat în Stalingrad decât în Arhanghel’sk. Lucrul ăsta a fost primit cu entuziasm de către audiență, cu toate că s-a simțit lipsa unor melodii mai recente care poate ar fi reprezentat mai bine ceea ce înseamnă formația în momentul de față (sau, în fine, ce ne lasă membrii acesteia să vedem).
Cele două formații prezente și-au lăsat prietenia la vedere în contextul cântecului „Soare cu dinți”, când Andrei „Stere” Câmpean, toboșarul din Stema, a fost luat prin surprindere și adus pe scenă să mențină ritmul spre finalul piesei. Poate a fost și un lucru necesar, luând în calcul că de data asta RatB s-au prezentat în formulă incompletă – Radu Moldovan neputând să ia parte la acest concert din cauza unui concert programat anterior al unuia din celelalte proiecte muzicale în care activează.
Toate melodiile, momentele și reacțiile pe care publicul și trupa și le-au aruncat reciproc au culminat cu „Noi Toți”, cunoscut de ceva timp ca fiind ultimul cântec de pe Vladivostok. Deși e din ce în ce mai cerută în concerte, piesa e în continuare o raritate a set-urilor Robin and the Backstabbers (de altfel, și de data asta a fost inclus pe moment). Știind că s-ar putea să nu mai am ocazia să fiu martoră la asta prea curând, pentru puțin timp am trecut de la a mă uita în jur, văzând lumea cum se bucură de muzică, la a mă concentra doar asupra scenei ca să absorb fiecare secundă. Cred că îi înțeleg pe oameni că se feresc de cântecul ăsta, și pe mine mă sperie ideea unuia sau mai multor sfârșituri.
Abia aștept să văd ce ni se pregătește.
Related Articles