Nu m-am mai lăsat de mult timp surprins de către o trupă despre care nu știam nimic, mergând la vreun concert doar din instinct sau pe bază de recomandare. Mai ales pentru cineva care lucrează în branșă, e un exercițiu/ experiment tare mișto, care întreține setea aia de a descoperi muzică nouă, îți reumple rezervele de entuziasm vizavi de întregul fenomen și, în ultimă instanță, te ajută în lupta cu blazarea care intervine cu timpul ca o rugină, orice ai face.
Marțea trecută a avut loc în Control, cu sprijinul Ambasadei Portugaliei la București, evenimentul Portuguese Night Out #2 care a adus pe scenă o trupă portugheză și una românească. Din Porto au venit la București cei de la The Lemon Lovers, trio blues/rock fondat în 2012, iar de la sala de repetiții au venit în Control cei de la Rockabella, colectiv rock tot de dată recentă.
După ce am aflat cu tristețe de decesul prematur al febleții mele portugheze The Godspeed Society, este extrem de probabil ca The Lemon Lovers să se instaleze pe locul rămas vacant. Dacă te uiți doar la programul stabilit pentru România (11 orașe în tot atâtea zile) devine clar că sunt genul de trupă muncitoare și serioasă, care face probabil o căruță de sacrificii pentru a lua toată Europa la pas și a cânta în 80% din cazuri în cluburi mici, cu condiții probabil precare, în fața câtorva zeci de oameni. Concertul din Control a fost din fericire o excepție din toate cele trei puncte de vedere.
Am văzut pe scenă o trupă Loud, Sexy & Rude, cum de altfel este intitulat și albumul de debut apărut acum două luni. Cei trei debordau de energie, tobarul în special, iar asta a antrenat publicul aproape instantaneu. Mi-e imposibil să-mi închipui ce dozare atentă a efortului îți trebuie pentru a reuși să cânți așa după vreo 2 săptămâni în care faci asta zilnic, dar The Lemon Lovers s-au produs exemplar; cu o atitudine puțin gravă dublată de cel mai mic hint de nesimțire punk, trupa a adus în Control un rock modern, zgomotos și simțit, cu rădăcini blues care ofereau din când în când un mood aproape erotic întregului ansamblu.
Deși trupa nu are nici un motiv să se rușineze cu catalogul propriu – am luat albumul și e o minune – am auzit marți în Control și niște coveruri, menite probabil să ne dea măsura surselor de inspirație ale grupului. “Jumpin’ Jack Flash” de la Rolling Stones a venit ca o plăcută surpriză rock’n’roll, în timp ce clasica “Hoochie Coochie Man” (Muddy Waters), introdusă ca “another sexy blues”, m-a convins fără drept de apel de afinitățile blues ale solistului João Pedro Silva. Din catalogul lor propriu am rămas cu “Love Is the Main Sin”, o bucată fabuloasă “despre diverse feluri de dragoste” în care blues-ul și rock-ul se împletesc cu o doză de indie și niște vibe super dark rezultând o piesă super refreshing, catchy dar “grea”, pasibilă de replay după replay.
Ca o notă pe margine, îl suspectez pe tobarul Victor Butuc de ceva afinități mioritice, ceea ce îi face pe The Lemon Lovers încă și mai interesanți. De urmărit musai.
Iar partea cea mai tare e că eu de fapt mă dusesem să-i văd pe Rockabella :)
La un moment dat, pe la mijlocul anilor 2000, rock-ul alternativ românesc trăia o perioadă de oarecare efervescență. În perioada aceea a existat vreme de câțiva ani formația Evo care a lăsat în urma sa un EP, câteva videoclipuri și 3, 4 hituri de circulație underground (îmi place să cred că și acum liceenii de a 9-a schimbă între ei compilații homemade cu piese românești descoperite pe net, dar aici e posibil să-mi proiectez mai degrabă propriile amintiri). În orice caz, m-am bucurat foarte tare când am descoperit recent că Teodora, vocea din spatele Evo, a revenit pe scenă cu o trupă nouă și, după trei mostre ascultate pe Youtube, eram curios să văd întregul proiect Rockabella desfășurat live.
Ce impresionează din prima, văzând formația pe scenă, este atenția acordată show-ului. Practic, marți în Control am văzut un fel de concert-concept, în care proiecțiile și interludiile erau gândite în perfectă armonie cu setlistul, oferind o experiență completă și unitară. Mai rar vezi genul ăsta de implicare la trupele de pe la noi, din păcate, iar să văd asta la o trupă aflată la al doilea sau al treilea concert live ever m-a bucurat nespus, convingându-mă că Rockabella sunt cât se poate de serioși în demersul lor. Spectacolul, dacă-i pot spune așa, poartă numele EP-ului care va fi lansat în curând, A World Outside, iar dacă știm și de unde vine titlul (“I have to believe in a world outside my own mind”, quote din Memento care a funcționat ca un laitmotiv pe parcursul concertului) ne facem o idee destul de clară asupra intențiilor și a atmosferei invocate de către trupă.
Rockabella ne-au plimbat prin întregul conținut al EP-ului, strecurând pe lângă niște piese noi și un cover extrem de inspirat după “Passenger”-ul lui Iggy Pop. Fusesem avertizat că, în lipsa unui bass ce avea să fie înlocuit de un laptop cu sample-uri, întregul concert avea să încline mai degrabă către un sound electro; nu mi s-a părut cazul, formația sunând cât se poate de rock în cele mai multe cazuri, îmbinând momentele mai tăcute, de inspirație aproape indie/pop, cu pasaje energice cu distors. Am remarcat “Buttercup” și “Underwater” ca piese de referință și, sper, viitoare single-uri; prima e o compoziție ritmată, săltăreață, care vorbește despre un soi de răzbunare în contextul poveștii mai largi a EP-ului, cea de-a doua aflându-se cumva la un pol opus, cu o energie de o altă factură, întunecată și cumva brooding dar în continuare foarte rock’n’roll.
Rockabella vor mai fi văzuți pe 30 mai în Colectiv alături de Luna Amară.
P.S.: Gluma proastă a serii – știm că The Lemon Lovers nu sunt dislexici fiindcă altfel s-ar fi numit The Melon Lovers, amirite?
[…] cum merită, The Lemon Lovers e una dintre cele mai faine revelații avute recent. Vedeți cronica de la concertul lor de anul trecut pentru mai multe […]
It’s very nice when you write with the soul ! Congrats !