New video: Negură Bunget – Nămetenie

La șase ani de la ruptura componenței inițiale și la cinci ani de la Vîrstele pămîntului, Negură Bunget revin anul ăsta cu un nou full-length: Tău. În multe feluri e un nou început pentru trupa din Timișoara – este primul album în componența de acum, primul lansat la germanii de la Prophecy Productions (care se ocupaseră până acum doar de catalogul de relansări) și primul pe care avem 4 invitați speciali de marcă.

Primul track cu care facem cunoștință este “Nămetenie”, un monstruleț de 10 minute acompaniat de vizualuri cu munți și păduri editate ezoteric de către Daniel Dorobanțu. Piesa promite lucruri interesante – este clar o cu totul altă direcție decât pe oricare dintre precedentele două albume, iar asta va ajuta probabil la cimentarea unei identități proprii pentru această componență. În acest sens, de departe cel mai interesant mi se pare fragmentul mid-tempo de pe la minutul 6:30 încolo în care își face apariția thereminul lui Gabriel Almași (un al cincilea invitat pe album) și care ne duce într-o direcție cumva doom/ambientală.

Pe de altă parte, mă întreb în câte moduri se mai poate recicla ideea de clip cu filmări din munții patriei.

“Tău”, primul volum al viitoarei “Trilogii transilvane”, se va lansa oficial pe 27 februarie.


There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.