Cred că nu e nimic exagerat în a spune că lui Johnny Marr i-a trebuit aproape o viață să se încumete la un prim album solo. Muzician prolific de altfel, cunoscut mai ales din postura de chitarist al celebrei trupe The Smiths unde compunea cot la cot cu Morrissey, a fost apoi membru în diverse proiecte, dar… niciodată solo. Asta până anul trecut când a lansat The Messenger, album bine primit de presa muzicală din UK – cum se putea altfel, când vorbim de un muzician care a fost “garnisit” de revista NME cu distincția “Godlike Genius” în același an 2013?
Pe principiul “odată pornit, nu mai poate fi oprit”, Johnny Marr revine anul acesta cu un al doilea material discografic, Playland, ce urmează a fi lansat pe 6 octombrie. Primul single, cu tot cu videoclip, este “Easy Money“, iar eu zic că are un potențial real de hit la radiourile care mai pot suporta ideea că o chitară electrică poate fi instrumentul în jurul căreia este gândită o piesă.
Într-un interviu pentru revista Rolling Stone, Johnny spunea despre această piesă:
Îmi place ideea de a strecura în mainstream o chestiune serioasă, deghizată într-un hit pop. Riff-ul este atât de catchy și molipsitor încât am vrut să fie despre ceva ce pare să fie atât de banal, dar de fapt este universal.
Related Articles