Rockstadt Extreme Fest 2014, ziua 2

Ziua 1 Ziua 3

Cel puțin din punctul meu de vedere, ziua de vineri a fost highlightul festivalului (da, știu că încă nu s-a terminat, dar nu prea cred că azi mi se va cutremura lumea în vreun fel notabil). Katatonia și Rotting Christ au fost primele nume anunțate din line-up, și încă de-atunci am zis că n-am voie să mai perpetuez tradiția de a rata trupele astea. Bine, la Katatonia măcar aș avea scuza că nu m-am apucat serios să-i ascult decât după concertul lor trecut pe ale noastre plaiuri (și îmi și luasem bilet la acel concert anunțat împreună cu Opeth care-a fost fail). Rotting Christ însă cred că au mai trecut pe la noi în cel puțin două rânduri după ce-am descoperit eu Theogonia și de fiecare dată nu știu ce naiba am păzit.

Iată-ne ajunși, așadar, în a doua zi de Rockstadt Extreme Fest.

by Victor Cristescu | Live Aeons Photography (official photo)

Ieri promiteam că fug să-i prind pe Diamonds are Forever și am făcut asta și hell yes! Deși erau un pic confuji apropo de soarele de pe cer (ne-au zis “bună seara!” în vreo două rânduri), au sunat impecabil, cu un amestec echilibrat de precizie și melodicitate, iar cei doi tipi de la voce – deși ai fi putut zice că e un pic overkill să ai doi harsh vocalists – au dat o dinamică specială întregului ansamblu, nu neapărat din punct de vedere muzical dar ca prezență scenică. Diamonds are Forever sunt una din trupele alea nu prea multe care nu doar cântă bine, dar și arată nemaipomenit făcând asta. Încep să înțeleg din ce în ce mai bine alegerea lor de a trage un DVD de concert înainte de a avea un material de studio – live-ul este un super punct forte pentru ei. Pe lângă muzica în sine. Pe lângă clipuri. Pe lângă merchandise-ul variat și foarte șmecher. Gata, mă opresc :))

by Victor Cristescu | Live Aeons Photography (official photo)

Apoi în program urmau suedezii de la GrandExit, însă iar s-a petrecut un sughiț (ceva cu blocaj auto pe Valea Prahovei) și din câte am înțeles s-a făcut rocada între ei și Bloodway. Eu neștiind asta, ratam Bloodway crezând că ratez GrandExit (cu scopul nobil de a termina articolul publicat ieri) – am aflat asta abia când am revenit la scenă și am văzut o gașcă de 5 suedezi în loc de Costin Chioreanu & co. Oh well, se pare că Bloodway vor băga și diseară pe final de program la scena mică, așa că voi avea un motiv să stau să îndur Sodom (nu mă înțeleg neam cu thrash-ul nemțesc, nimeni nu-i perfect :) )

GrandExit au încercat ei ceva interesant (un melanj de melodic death cu ceva muchii heavy) dar poate că ar fi sunat mai bine dacă solistul nu insista să încerce să cânte și clean. Mult mai ok mi s-au părut grecii de la Poem, imediat de după, care fuseseră și ei promovați de la scena mică în urma sughițului logistic amintit mai devreme. Cu o voce clean capabilă, expresivă și foarte din film, și ceva sensibilități alternativ/progresive, mi-au amintit fugar la fața locului de A Perfect Circle; acum văd că printre influențe îi citează pe Tool, deci oarecum pe-acolo. Acum i-am dibuit pe Facebook și par super încântați de experiența de-aici. Cred c-am să-i caut pentru niște audiat acasă :)

by Victor Cristescu | Live Aeons Photography (official photo)

Brașovenii de la Indian Fall m-au surprins prin cât de black sunau (mi-i aminteam ceva mai gotici, probabil vârsta mă prinde din urmă). De asemenea, foarte mare mulțimea strânsă să-i vadă, lucru ce m-a bucurat. Trupa a punctat și la prezență scenică; am zis de mai multe ori că îmi plac trupele care nu se iau teribil în serios, iar băjeții s-au dovedit a fi tare afabili, un pic în ciuda posibilelor prejudecăți asociate cu stilul.

P*%@ calului, aţi adormit? Aţi băut ca porcii aseară!

– solistul Indian Fall, nemulțumit de letargia publicului bătut de soare

by Victor Cristescu | Live Aeons Photography (official photo)

A urmat apoi “the barbarian horde” de la Iași în persoanele celor de la GOD, și cu ocazia asta am înțeles și de ce își zic așa: pentru că pe lângă cei șapte oameni din trupă, deja o mică armată, au mai apărut pe scenă încă alți șapte oameni pe post de recuzită – trei zâne care mai făceau piruete din când în când, în capete opuse ale scenei un tip cu o sabie și alt tip cu un stindard dacic, și ca piesă de rezistență două tipe care se jucau cu niște torțe și scuipau flăcări în ritmul muzicii. Asta pe lângă celelalte 4, 5 torțe aprinse pe scenă (puțea a napalm de-ăla sau ce-o fi fost cale de zece stânjeni), roll-up-urile cu încă niște lupi dacici și naiba, precis am trecut ceva cu vederea. La început mi s-a părut cool toată desfășurarea de forțe (fie și numai prin prisma faptului de a reuși să coordonezi 14 oameni printre torțe fără număr pe o scenă de festival), iar show-ul era destul de captivant, dar apoi a început să mi se pară din ce în ce mai overkill și mai cheap: daci, Ștefan cel Mare, haiduci, hai să îngrămădim la un loc toate clișeele naționaliste la care reacționează poporul, că precis se nimerește ceva. Punctul culminant în acest sens a fost cover-ul “Au înnebunit salcâmii” după Tudor Gheorghe, “un om pentru care au un deosebit respect”. Îmi odihnesc valiza.

by Schliemann Enoh | Live Aeons Photography (official photo)

Mors Principium Est n-am servit, așa că am revenit la scena mare abia când se pregăteau să înceapă grecii de la Rotting Christ. Axată pe promovarea noului album Κατά τον δαίμονα εαυτού, trupa ne-a servit cu bunătăți preponderent de pe acesta – “P’unchaw kachun/Tuta kachun”, “In Yumen/Xibalba”, “Grandis Spiritus Diavolos” și bineînțeles “Cine iubește și lasă” care s-a bucurat de o primire absolut explozivă. Sunetul putea fi mai bun – track-urile nu prea se auzeau și așa cimpoaiele din “Enuma Elish”, de exemplu, au avut de suferit. Rotting Christ au compensat însă prin atmosferă – mulțimea era în perpetuă mișcare, inclusiv un circle pit măricel în dreptul scenei și probabil cele mai multe crowd surfs la un concert din festivalul ăsta – și prin carisma lui Sakis care ținea să ne amintească periodic ce tare se bucură că au revenit în România și ce bine se simt aici. Apoi a fost “Noctis Era” pe care o cam așteptam, ca să fiu sincer, și pe care s-a cam dat din cap, iar apoi a fost pauză.

by Victor Cristescu | Live Aeons Photography (official photo)

Concertul Katatonia a coincis cu debutul ploii în seara de vineri – întâi cu niște stropi răzleți meniți a amplifica fiorii treziți de vocea lui Jonas. Voce care, pe primele 2, 3 piese, era printre puținele lucruri care se auzeau – “Buildings” și “Forsaker” au fost aproape ruinate de lipsa desăvârșită a chitarelor și de un mix defectuos între bass și trackuri. De pe la “Dead Letters” încolo situația a început să se repare, dar poate că și asta a făcut concertul Katatonia să pară inuman de scurt – dincolo de faptul că suedezii au cântat cu vreo 15 minute mai puțin decât era în program, de ca și cum ar fi renunțat la un bis.

Altfel, cât a fost, a fost excelent – deși în spate aveau un banner cu grafica albumului Dead End Kings (2012), concertul a fost mai mult un best-of; am auzit și piese de pe Viva Emptiness (2003, relansat recent într-un mix nou) și multe de pe The Great Cold Distance (2006). Finalul însă a fost cel care, presupun, a tăiat răsuflarea tuturor celor strânși în fața scenei – “Without God” de pe primul album și “Murder” de pe cel de-al doilea, introduse de Jonas făcând o glumiță de genul “din păcate n-am uitat că am lansat niște albume și la începutul carierei” și în care el însuși a făcut părțile de growl (și îi ieșeau la fix). Dacă mai e ceva ce vreun fan Katatonia și-ar fi dorit de la concertul de ieri, acela e un fan pretențios. Bine, un bis (cu orice) n-ar fi stricat deloc, și poate ceva mai puțină ploaie (care pornise destul de serios spre final).

by Victor Cristescu | Live Aeons Photography (official photo)

Fugind un pic aimless prin ploaie, am găsit adăpost sub umbrelele din colțul perimetrului de festival, din zona cu panoul de escaladă și țintele de tir cu arcul și altele asemenea. În răspunsul uneia din întrebările mele de ieri, și absolut bulversant pentru cineva care s-ar fi așteptat ca lucrurile astea să aibă vreo urmă de logică, acolo – pe lângă niște fețe familiare și prietenoase care se adăposteau de asemenea – am găsit și cel mai puternic semnal 3G pe o rază de 400 de metri. Așa că așteptarea concertului Behemoth n-a fost una total neplăcută, luând în considerare the scent of petrichor in the air and all that.

Și revin la exagerarea aproape kitsch a scenografiei celor de la GOD de mai devreme – Nergal a intrat, ritualic, pe scenă cu două făclii care nici măcar nu au avut viață lungă (toată faza a durat vreo 30 de secunde) dar erai deja transpus în lumea formației (if you hadn’t already shat your pants din cauză de cât de din altă lume părea întregul moment). Asta e ideea – dozare atentă, mesaj, less is more. Dacă îți joci toți așii din mânecă la un loc și în continuu e fix degeaba.

by Schliemann Enoh | Live Aeons Photography (official photo)

Dacă ar fi să rezum concertul Behemoth în două cuvinte, probabil ar fi ceva gen “intens” și “maiestuos”.  N-am mare istorie cu trupa – dincolo de “Slaves Shall Serve”, “Conquer All” și alte câteva piese random, plus The Satanist ascultat o dată dar fără să pătrund mare lucru din el. But I was SOLD. Dincolo de faptul că tobarul e probabil ceva neam de extraterestru, dincolo de Nergal și personalitatea sa impunătoare, trupa reușește să te transpună într-un univers propriu din care nu-ți mai dă drumul. Headlinerii festivalului? Ai putea foarte bine să spui asta.

RoadKillSoda împart cu britanicii de la Esoteric onoarea absolut dubioasă de a fi văzuți prima oară de către mine din spatele castronului cu gulaș. In my defence, eram destul de murat iar un castron de ceva cald (deși cam prea puțin picant) era cel mai bun remediu la care m-aș fi putut gândi. Băieții au fost extraordinari, meritau scena mare (la fel, acel sughiț operațional de la mijlocul zilei) dar au stăpânit absolut tot cortul cu scena mică în zecile de minute cât au cântat. Un stoner super crunchy, cu destule momente de dat din cap spre deliciul celor vreo 200 de metalhezi de la fața locului și un vocalist inspirat, capabil și cu o prezență tare plăcută. “Noi suntem Behemoth din Polonia!” s-au prezentat la începutul concertului, și după ce chiar îi văzuseși pe Behemoth era clar că ștacheta fie avea să fie super sus, fie super jos. A fost sus.

by Victor Cristescu | Live Aeons Photography (official photo)

Dacă RoadKillSoda au stăpânit cortul, Valerinne s-au pornit să-l distrugă prin unde sonore LA VOLUM MAXIM. Era iarăși pe la ora 3 dimineața și muzica lor droney, repetitivă, cumulată cu oboseala de peste zi și lipsa de somn, producea un efect de transă ciudățel dar binevenit. Nu mai știu sigur cum am ajuns înapoi la cort, dar posibil să fi și plutit un pic on my way there.

Și a fost seară, și a fost dimineață. Ziua a doua.

Stray observations:

1. Dacă e să desemnăm o insectă oficială a festivalului, libelulele ar câștiga detașat;

2. N-am văzut cu exactitate momentul în care și-au pus Behemoții măștile alea cu coarne, pe la final, dar holy fuckin’ fuck;

3. Poate la ediția 2015 găsim și un sponsor cu niște dușuri care să-și pună reclamele în timpul concertului Deathspell Omega.

Χ Ξ Σ
P'unchaw kachun/Tuta kachun
dub-saĝ-ta-ke
Athanati Este
Enuma Elish
Cine iubeşte şi lasă
The Sign of Evil Existence
Transforming All Suffering Into Plagues
Grandis Spiritus Diavolos
Societas Sathanas (Thou Art Lord)
In Yumen/Xibalba
Noctis Era

Buildings
Forsaker
Dead Letters
Ghost of the Sun
Soil's Song
My Twin
Lethean
July
Without God
Murder

Blow Your Trumpets Gabriel
Ora Pro Nobis Lucifer
Conquer All
As Above So Below
Slaves Shall Serve
Christians to the Lions
Ov Fire and the Void
Alas, Lord Is Upon Me
Chant For Ezkaton 2000 e.v.

BIS:
O Father O Satan O Sun!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.