New video: Alternosfera – Epizodia

Mi-e în continuare un pic neclar conceptul trilogiei de albume a celor de la Alternosfera, care a început cu Virgula în 2012 și a continuat cu Epizodia de anul trecut, însă când văd un clip reușit pentru o piesă reușită nu pot să nu mă bucur. Iată așadar “Epizodia“, piesă de pe albumul omonim, prezentată în toată splendoarea ei video. Așa mă bucur că încep să văd clipuri din ce în ce mai bune de la trupele de prin zonă (vezi Grimus-ul de nu demult).

Mi-ar fi plăcut ca Alternosfera să dea mai multe informații despre clip – cine a făcut regia, de exemplu – dar și informațiile cunoscute sunt destul de interesante. De exemplu, cică ancora uriașă ce apare la un moment dat a fost construită la Chișinău și adusă pe bucăți de către băieți pe plaja de la Corbu, locul unde s-au desfășurat filmările. Filmările POV cu GoPro-ul fixat pe vâsle sunt o găselniță foarte faină și, în plus, am senzația că unele bucăți (cele cu Marcel în prim-plan, de exemplu) au fost filmate la viteză dublă, pentru a crea efectul de “slow motion” al fundalului. Puncte în plus pentru atmosferă.

În concluzie, cam cel mai reușit clip cu tematică nautică văzut de pe la This Silver Coil încoace, o Alternosferă inspirată foc și o piesă-landmark a primăverii 2014 (și în sfârșit cu niște versuri ceva mai puțin ermetice, yeeey).


There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.