Elbow – The Take Off and Landing of Everything

Click for the English version

Am dat peste Elbow în urmă cu câțiva ani, pe vremea când The Seldom Seen Kid câștiga premiul Mercury în 2008. Cu adevărat, o capodoperă. Fiecare album are ceva special, dar acela pur și simplu rămâne într-o categorie separată. În 2009 este lansat The Seldom Seen Kid Live at Abbey Road, concert înregistrat la celebrul studio alături de orchestra BBC. A fost clar pentru mine că oamenii sunt minunați, am luat albumele la puricat și am prins mare drag de ele. Pas cu pas, încet, încet, m-am trezit pe 29 martie 2011 în O2 Arena din Londra la un concert fenomenal, parte din turneul Build a Rocket Boys! Privind în retrospectivă, este probabil concertul meu preferat. Nu știu de ce, dar mi-a plăcut mai mult chiar și decât cel Peter Gabriel din Berlin de anul trecut. Dacă tot ne umflăm mușchii, o să pun și câteva poze ca să nu ziceți că am stat prea în spate.

De la turneul acela Elbow se implică în tot felul de proiecte, compun tema aleasă de BBC pentru Jocurile Olimpice din Londra, acolo unde participă și la ceremonia de deschidere, lansează Dead in the Boot, un album mai puțin cunoscut, plin de b-sides și non-album tracks, iar în noiembrie 2013 iese Live At Jodrell Bank, album și DVD, tot tacâmul.După cum vedeți, totuși, niciunul din aceste materiale nu este un album nou, propriu-zis, dar nici nu se poate spune că trei ani au stat degeaba.

Cel mai recent material este anunțat de demult, băieții se apucă de treabă în 2012 la Real World. Pentru cei care nu știu, Peter Gabriel are o căsuță la țară în Anglia pe care a transformat-o într-un studio pe care când îl vezi în poze pur și simplu îți vine să arunci laptopul pe geam. La început, formația a declarat prin interviuri că albumul este un pic mai progresiv, mai experimental, însă produsul final nu e chiar așa. Acesta își schimbă direcția natural și se dezvoltă în ceva cu o altă atmosferă.

S-ar putea ca acest lucru să fie direct influențat de maturizarea și experiențele prin care membrii formației au trecut, în special despărțirea lui Guy Garvey de prietena sa după o relație de zece ani. Vocalistul a declarat în toate aparițiile recente că acest episod al vieții sale, petrecut în mijlocul producerii materialului, l-au făcut să schimbe câteva versuri și piese, lucruri care evident au schimbat în ansamblu tot peisajul.

“This Blue World” nu forțează deloc, este probabil una dintre cele mai potrivite prime piese de pe orice album pe care l-am ascultat vreodată. Este pe alocuri o vagă continuare a “The Night Will Always Win” de pe albumul precedent, dar mai calmă, mai șoptită și mai interiorizată.

Prima parte din “Fly Boy Blue/Lunette” este de departe cea mai post-britpop prezență de pe album. Are ruperi de ritm și linii care te fac să dai din cap și îți amintesc că oamenii au fost cândva tineri și compuneau și piese precum “Fallen Angel”, “Leaders of the Free World” sau “Grounds for Divorce”. Schimbarea către a doua parte este în același timp bruscă, dar naturală, vocea de pe fundal te transpune în altă stare.

“New York Morning” este o dedicație de dragoste pentru orașul în care Guy Garvey s-a mutat pentru o perioadă, în primul rând pentru a scrie la musicalul King Kong. Într-un fel, această experiență a lăsat urme asupra albumului în întregime, personal cred că sunt cele mai versuri pe care le-a scris pentru Elbow. Nu poate fi doar o coincidență. De asemenea, momentul New York a fost pentru Garvey un fel de restart, a putut să își tragă sufletul fără să îl recunoască nimeni, a avut inspirație urmărind lumea pe stradă sau în aeroport, în cele mai simple momente de detaliu, un lux pe care nu și-l mai permite în Manchester sau Londra.

Următoarea porțiune a albumului formată din “Real Life (Angel)”, “Honey Sun”, “My Sad Captains” și “Colour Fields” este bine delimitată, piesele au momentele lor foarte bune, dar nu ies în evidență. Le asculți, sunt ușor de reținut, au straturi diferite și frumos suprapuse, dar deocamdată dovedesc că începutul și sfârșitul sunt întotdeauna mai importante.

Penultima piesă, “The Take Off and Landing of Everything”, dă o senzație foarte, foarte inspirată de spațiu, de grandios, de ecou. Deși la prima ascultare mi s-a părut ciudat produsă, acesta e farmecul. Senzația pe care o lasă este diferită tocmai pentru că nu e cosmetizată prea tare. Nu știu cum, dar pentru mine are foarte scurte reminiscențe din “Just Like Honey”, melodia celor de la The Jesus and Mary Chain. De abia aștept să văd cum o să iasă live cântată de 20.000 de oameni, este destinată să fie moment memorabil în concerte.

“The Blanket Of Night” este un epilog perfect, cu P mare. Pe strofe, linia vocii alături de cea de bass este absolut și insuportabil de minunată. Versul “Carry Her, Carry Me” este primul titlu ales pentru album, personal mă bucur că l-au schimbat pentru că The Take Off and Landing of Everything este mult mai potrivit, simbolic, pentru schimbările prin care trecem de-a lungul vieții.

Al șaselea album de studio Elbow este trecerea matură și potrivită a formației într-o nouă etapă, după perioada în care The Seldom Seen Kid a atârnat greu deasupra capului. A fost nevoie de șase ani, numeroase proiecte și experiențe de viață pentru ca formația să ofere un nou material de profunzime, cu substanță, care să supraviețuiască din propriile resurse.

Elbow  

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.