7 live-uri pentru 2016 – o ierarhie personală | Overground Magazine

Eu rar ascult albume întregi, iar cântece de-ar fi să enumăr m-aș pierde iremediabil în hățișul posibilităților. Așa că o să-mi măsor anul muzical în concerte. Și nu orice fel de concerte, ci concerte la care îmi doream să ajung de ceva ani încoace, respectiv trupe sau artiști după care am obsedat vreme bună. În acest sens, pe mai toate le-am văzut în afara țării. Mai exact, pe toate mai puțin unul. Mă rog, se întâmplă ca 2016 să fi fost anul meu de glorie în acest sens, dacă e să iau în considerare topul personal de must see bands. Și tocmai pentru că din mulțimea infinită de muzicieni pe care îi cunosc și ascult, cei cu adevărat relevanți sunt puțini, topul meu concertistic este unul extrem de scurt și are doar 7 locuri.

7. Sigur Rós @ A Summer’s Tale Festival – Lüneburg

Pe Sigur Rós i-am apreciat mai mereu de undeva de departe. Nu am ascultat albume, nu am aprofundat, dar am avut câteva cântece și videoclipuri de mi-au plăcut maxim. Când am auzit că vin în România, m-am entuziasmat teribil. Doar ca să mă dezumflu la fel de abrupt atunci când am realizat că, din motive temeinice, nu mă pot deplasa la Cluj să-i văd. Am decis să rectific situația cu ocazia unei deplasării în Germania. Trebuie să admit că aveam oarecum o imagine idealizată despre ce ar fi un concert Sigur Rós. De asta au și ajuns pe ultimul loc. Pentru că, în mare parte, concertul lor nu m-a atins. A fost un pic prea liniștit, prea plat și, ca să fiu perfect francă, plictisitor. Totul până la ultima piesă. Popplagið. Care a fost MAGNIFICĂ. A condensat practic ceea ce speram să fie întregul concert.

6. José González @ A Summer’s Tale Festival – Lüneburg

Pe José l-am mai văzut o dată acum 7 ani, la București, în ce probabil cel mai scurt concert pe care l-am accesat vreodată. A fost frumos tare. Anul ăsta l-am combinat cu Sigur Rós-ul de mai sus, cu ocazia festivalului A Summer’s Tale, din Lüneburg. José se pretează mai bine cadrului restrâns și interior, dar pentru că a fost vorba de un festival liniștit și neaglomerat, așezat în mijloc de pădure în countryside-ul nemțesc, a intrat foarte bine. E o muzică minimalistă, dar caldă, curată și nepoluată de accesorii inutile. Doar voce și chitară. Dar suficient cât să umple urechile și inimile.

5. Half Moon Run @ The Roundhouse – Londra

Ziceam că nu prea ascult eu albume, dar mai există și excepții. Printre ele s-a numărat, la un moment dat, și albumul de debut al Half Moon Run, pe numele lui Dark Eyes. Și cum mergeam oricum la Londra pentru un alt concert de-l voi menționa mai apoi și s-au nimerit și băieții ăștia prin zonă, nu puteam rata ocazia să văd care-i treaba cu ei și live. Așa că m-am prezentat la Roundhouse, spațiu foarte fain, rotund după cum îi zice și numele, cadru intim, acustică excelentă, tot ce trebuie să fie bine. Și concertul tare mișto, așa cu multă energie și patos, dar și cu un solist frumușel, de la care am și luat un autograf la final. Deci reușită pe toate planurile.

4. James @ Teatrul de Vară Herăstrău – București

Concertul James s-a petrecut în vară, în amfiteatrul din parcul Herăstrău și a fost mi-nu-nat. De când mă știu eu am zis că piesa Sometimes este un soi de chintesență a fericirii muzicale, pentru urechile mele cel puțin. Și live a fost cu explozie de fericire. Mă rog, tot concertul a avut un vibe nemaipomenit de fain. Mai ales că am stat fix în față și am reușit chiar să mă așez 3 secunde pe scenă lângă trompetist pe piesa “Sit Down”. Altfel am dansat non-stop și m-am bucurat tare tare că mi-am mai auzit un vis muzical cu urechile. Plus că am mai stat și nițel de povești cu Tim Booth la final despre viață and all.

3. Clint Mansell @ Royal Festival Hall – Londra

Mulți nu știu și puțini cunosc faptul că atunci când vorbim de Clint Mansell vorbim, în principiu, de omul din spatele coloanelor sonore ale lui Darren Aronofsky. Adică pasiuni sonore puternice și obsesive gen Requiem for a Dream, The Fountain sau Black Swan. Pentru el mi-am programat excursia la Londra despre care vorbeam mai sus. Ca să-l aud live, cu tot cu Sonus Quartet. Și nu oriunde, ci chiar la Royal Festival Hall, care e un soi de Sala Palatului varianta de lux. Evenimentul s-a numit An Evening of Uneasy Listening. Dar vorba ceea: uneasy-ul unora, extasy-ul altora. Pentru că eu una am fost completamente fermecată și răvășită interior de ce-am auzit. Dacă mai punem la socoteală că înainte să înceapă muzica mi-am făcut curaj și l-am abordat pe Tom Smith de la Editors, care era și el prin public, deja se cheamă că am avut o seară perfectă.

2. Radiohead @ Lollapalooza Festival – Berlin

Radiohead era de ani de zile numărul 1 pe lista mea de must see. Nu a ajuns pe locul 1 și în lista de concerte a anului strict pe motive de logistică și potriveală muzică-atmosferă. Oricum a fost o departajare la mustață. Dintre toate locurile în care îi puteam vedea am optat pentru Berlin, Lollapalooza. Nu știam că merg la un festival mare și haotic, cu alte mii de oameni dornici, ca și mine, să vadă și să audă totul cât mai bine. Cumva asta a știrbit din perfecțiunea oricum perfectă a concertului. Tot am avut însă maaare noroc pentru că am reușit cumva din miile astea de oameni să ajung eu tocmai în față, în primul rând și să văd totul de acolo. Radiohead nu prea se poate descrie în cuvinte. Nu am cum. Fanii adevărați știu despre ce vorbesc. Musai de trăit pe viu toată drama și pasiunea.

1. Damien Rice @ Stadtpark – Hamburg

Damien Rice e băiatul trist de-l cunoscut toți pentru “The Blower’s Daughter”. Normal că trist fiind, io îl iubesc și tot mă țin să-l văd de prin 2013 vara încoace. Pentru el am meșterit o întreagă excursie la Hamburg, că la noi nu e de prins. A luat locul 1, cu toate că sub nicio formă nu este peste Radiohead în inima mea, pentru că s-a întâmplat să-l ascult în cadru mult mai intim și restrâns, lucru care are importanța lui în evaluarea unei experiențe muzicale live. S-a petrecut totul în aer liber, în mijlocul unui spațiu verde, fără mare îmbulzeală sau fâțâială sau gălăgie. A fost doar el, de foarte aproape și, pe alocuri, tare intens. Și, pentru ca impresia artistică să fie completă, a și plouat fix pe piesa potrivită. Fiind concertul meu preferat, am scris mai multe despre el, pentru cei interesați, aici.