Zero 7 – Simple Things (2001)

simple-things

Zach Braff dă lovitura în 2004 cu Garden State, debutul său regizoral, film datorită căruia un an mai târziu câștigă premiul Grammy pentru cea mai bună coloană sonoră. Pe bună dreptate, un film genial care mi-a plăcut foarte mult și care îți rămâne viu în memorie datorită compilației. Surpriza din acest film a fost o melodie pe care mi-a fost imposibil să o scot din cap, zile la rând oriunde eram și orice făceam mă trezeam că o fredonez. Închipuiți-vă că In The Waiting Line, căci despre aceasta este vorba, a fost pentru mine ce a fost Master Of The House din Les Misérables pentru George Costanza.

Uite așa am ajuns eu la Zero 7, un duo din Londra format în 1997 de Henry Binns și Sam Hardaker. Băieții sunt la origini ingineri de sunet, au lucrat la studioul RAK al lui Mickie Most și s-au învârtit prin cercuri cu Robert Plant, Pet Shop Boys sau Radiohead, de unde și apariția lui Binns pe Kid A și OK Computer. Muzica lor este descrisă ca fiind trip hop sau acid jazz, dar cred că este greu să le pui o etichetă deoarece își schimbă direcția de la un produs la altul.

zero-7

Simple Things este albumul lor de debut, apare în Marea Britanie în aprilie 2001 și reușește să cucerească și să impresioneze instantaneu. Prima parte este foarte, foarte bună, personal cred că primele opt piese nu puteau fi puse într-o combinație mai inspirată. De asemenea, unul din punctele tari ale albumului, deloc surprinzător, este sunetul foarte coerent și legat, absolut superb balansat. Albumul reușește drept consecință să producă o atmosferă armonioasă și bine coagulată. Este genul de album pe care poți să îl asculți cu atenție sau să îl pui pe fundal în orice context, fie că stai cu prietenii la o bere sau îl lași să meargă noaptea și adormi. Trebuie tratat ca un întreg, deși prezintă momente sensibil diferite între ele.

unul din punctele tari ale albumului este sunetul foarte coerent și legat

Un alt lucru care îmi place este grupul de muzicieni care participă pe album la câte două, trei piese. De aceea, pe fiecare din cântecele mele favorite sunt voci diferite. Ca să vă dați seama despre ce vorbesc, I Have Seen, fix prima piesă, îl are la voce pe Mozez (Osmond Wright) care este cunoscut ca membru al formației la începutul aniilor 2000. El alege o carieră solo după două albume și face niște treburi (de exemplu So Still) care îi pun în valoare vocea în particular liniștitoare și impregnantă.

In The Waiting Line, de unde a început totul, este compusă împreună cu Sophie Barker, o colaboratoare apropiată a grupului, care reușește prin timbrul feminin să completeze linia melodică și caracterul downtempo al piesei. Asta o face de fapt aparte, aproape îți lasă impresia că toate versurile sunt mai degrabă șoptite decât cântate. Nu este întâmplător felul în care sunt aranjate silabele și sunetele, astfel încât greutatea să pice pe cuvintele care conțin litera S și grupul TH. De menționat că cel mai recent album al ei se numește Seagull și a apărut în 2011, este destul de interesant, dar nu a rupt gura târgului.

zero7doi

Probabil că dintre toți care contribuie la Simple Things cea mai cunoscută este Sia Furler, o compozitoare din Australia cu un CV impresionant. Pentru început, cu cei de la Zero 7 compune și cântă pe trei albume , iar cu Sophie Barker are alte apariții separate de acest proiect. În rest, colaborează cu diferite și diferiți, de la Kylie Minogue la Shakira, de la Rihanna la Katy Perry, de la Jessie J la Celine Dion, de la Eminem la Jamiroquai. Deci da, închipuiți-vă că este compozitoare pe toate albumele posibile și imposibile din ultimii câțiva ani. Deși pare acolo un ghiveci alandala, pot spune că aparițiile ei mai primăvăratice sunt chiar inspirate. Sia compune și cântă Destiny, cel mai de succes single de pe album. Vocea ei poate fi gândită în relație cu cea a Sophiei Barker, este asemănătoare, dar totuși diferită prin putere și prezență.

Albumul prezintă așadar trei voci diferite, care cumva reușesc să facă parte din același peisaj. Nu vreau să uit nici de instrumentalele pe alocuri reușite – Salt Water Sound, Out of Town și preferata mea Give It Away. Nu sunt memorabile, dar acolo unde sunt puse în tracklist își fac treaba foarte bine. Să spun și despre Likufanele că încă nu i-am găsit rostul sau locul, ba chiar nu îmi amintesc să îl fi ascultat vreodată cap-coadă.

Puneți mâna pe Simple Things și încercați, că nu mușcă. Nu contează decorul sau momentul. Sunt sigur că o să vă intre pe sub piele, oamenii au făcut o treabă foarte bună, este un album care prinde chiar dacă nu ești fan sau cunoscător al stilului.

Zero 7


There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.