Guano Apes – Offline

We are the monkeys, baby
It’s time to rrro-o-ooock!

Asta încearcă Guano Apes să ne convingă încă din prima piesă, “Like Somebody”, și n-ai cum să zici că n-au dreptate. La 20 de ani de la înființare, 11 ani de la albumul-landmark Walking on a Thin Line și 5 ani de la reluarea activității, oamenii par că și-au regăsit cheful de a face lucruri împreună și că se află într-un vârf de formă. Iar “Like Somebody” e introducerea perfectă în universul sonor al acestei trupe mature și profesioniste în care s-au metamorfozat treptat cei patru tineri rebeli din Germania. Vă puteți face de altfel o idee destul de bună și din primul videoclip, “Close to the Sun”, despre care am vorbit un pic mai demult.

Bel Air, albumul de revenire de acum 3 ani, avea ca un strat de glazură roz pe deasupra; muzica avea unele sensibilități pop evidente iar adăugirile electronice, deși de bun gust, reușeau câteodată să înmoaie impactul compozițiilor. Nu e cazul aici – deși trupa nu se îndepărtează niciodată prea tare de teritoriul radio-friendly (spre deosebire de unele momente de pe Bel Air), albumul este de la cap la coadă rock modern făcut cu simț de răspundere. Singura problemă pe care o am cu adevărat este că, față de precedentul disc (culmea!), nu prea mai sunt semne de Guano Apes în cele aproape 40 de minute de material; Offline ar putea la fel de bine fi scos de orice trupă rock/alternative aflată într-un moment de inspirație. În afară de abundența de “ye-eeh-eeh”-uri și “oh-oooh”-uri trademark ale Sandrei (și acel “r” rrrulat pe carrre aș putea să-l ascult o zi întreagă pe loop), singurele momente care mai aduc cât de cât a trupa pe care-o știam cu toții sunt “Fake” și “Jiggle”; cea din urmă în special, care îi are ca invitați pe cei de la Sola Plexus, grup german de hip-hop/rave, și reușește chiar să invoce un pic din spiritul Proud Like a God.

Altfel, dacă “Hey Last Beautiful” și “It’s Not Over” ar fi cântate de U2 n-ar suna complet out of place; cu toate astea, Guano Apes reușesc să sune credibili într-un stil în care nu m-aș fi așteptat să-i aud (cvasi-balade luminoase, pozitive, cu acorduri majore). Cel mai la nelalocul său moment din istoria trupei rămâne totuși “Oh What A Night” de pe albumul precedent; experimentele de acum funcționează în mare măsură bine și stau să mă întreb dacă nu cumva în loc să-și piardă identitatea trupa își făurește de fapt una nouă. E clar că cei patru “caută” ceva – Bel Air părea un pic lipsit de țintă, însă luat cu totul Offline are o coerență tare plăcută și un frumos aer de maturitate. E cam devreme pentru concluzii de genul ăsta, cel mai edificator va fi albumul de peste 2, 3, 4 ani, dar cred că lucruri tare interesante vor veni în viitor de la oamenii ăștia.

Dacă nu exista ultima piesă, “The Long Way Home”, aș fi fost mai rezervat cu propoziția de mai devreme, dar mi se pare că Guano Apes reușesc aici vârful perioadei post-revenire. Avem o piesă aerisită, relaxată, ethereal aproape, cam cea mai rafinată chestie a lor de pe la “Pretty In Scarlet” încoace. E o postură interesantă pentru formație, care ajunge pentru prima oară pe teritoriul acelui “indie” generic și eluziv iar surpriza este că îi prinde nesperat de bine. Dacă ar fi să aleg o piesă de pe Offline în direcția căreia mi-ar plăcea să-i văd pe trupeți experimentând pe viitor, asta e – cu toată părerea de rău față de giumbușlucăriile demente și negrelile viscerale pentru care i-am iubit atâta amar de vreme.

Ca un comentariu pe margine, am cam obosit să tot aud de beneficiile unei vieți “deconectate” – ăștia suntem acum, la nivelul ăsta a ajuns societatea și, deși o privire critică e mereu benefică și tânjesc și eu, de principiu, la o perioadă “off the grid”, nu văd sensul în a ne căina neîncetat că unde-s zilele de odinioară. De la asta vine Offline, evident; Henning povestește într-un interviu că piesele au fost compuse în februarie 2013 într-o casă înzăpezită în pădure, doar ei patru cântând la instrumente (și nu făcând schimb de fișiere). Treaba asta e simpatică, și probabil că a ajutat la vibe-ul rock emanat de album, dar să nu uităm că, oarecum paradoxal, Offline s-a bucurat în același timp de o intensă campanie de promovare prin social media fără de care poate n-ar fi ajuns #1 pe iTunes în Rusia, de exemplu. Resistance is futile.

All in all, mă bucur de existența acestui album. Sunt tare curios dacă, la fel ca la precedentul, vor mai ieși la suprafață în viitorul apropiat și 3, 4 B-sides pe lângă cele 10 piese din tracklist. Și sper că fie prin toamnă fie la anul s-o găsi cineva să-i readucă live și pe ale noastre meleaguri, că a cam trecut ceva timp.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.