Albumele lui douămiișaișpe

Radiohead – A Moon Shaped Pool

Dintre tot ce găsiţi pe această listă, Radiohead am ascultat de departe cel mai mult. Poate chiar cât toate celelalte la un loc. Sunt fascinat de toate albumele lor. Bine, în afară de Pablo Honey care e primul şi nu prea are legătură cu ce au vrut să facă oamenii ăștia cu viaţa lor și The King of Limbs din care aș păstra vreo 5 minute și restul direct la gunoi.

În materie de concept, easter eggs, pregătiri, campanii online, idei, tupeu și imagine de ansamblu, nimeni nu cred că este peste Radiohead. Să fim serioşi. Ați auzit de albumul secret și cum au gândit combinația dintre OK Computer și In Rainbows? Neapărat să vă puneți playlist-ul acela binar format din cele două albume. Incredibil.

Eram foarte curios înainte de A Moon Shaped Pool, oare ce ar mai putea să facă acești oameni să mă dea pe spate? Clar trebuie să vină cu ceva nou, cu orchestrații, cu instrumente, cu ceva. Într-un mod cu totul supranatural, ce a ieșit este neașteptat și incredibil. Nu știu cum au făcut (din nou!) ca de fiecare când îl asculți mai descoperi câte ceva. Încă un strat. Încă un instrument care nu era acolo. O notă care te ia prin surprinde. Parcă melodia asta nu am mai auzit-o.

Îmi permit să las aici acest video pentru cei care nu au dat de el până acum. Domne, nu știu cât este adevărat și cât este mintea bolnavă a unui fan hardcore care vede aceste legături acolo unde ele nu sunt. Dar și dacă măcar 30% este gândit ca în explicație…nu se poate așa ceva. Deci nu.

Este un art rock așa cum scrie la carte. Loop-uri și sintetizatoare combinate cu instrumente acustice într-un ghiveci care dă pe afară. Aranjamentele și orchestrațiile făcute de Jonny Greenwood duc albumul mai departe, la următorul nivel. Un playlist care te duce dintr-o stare în alta, în zone total diferite, ca într-un parc de distracții. Găsești piese și pentru fundal sonor dacă nu ai somn, dar și fraze ritmice și linii pe care să dai din cap. Tot felul de voci disonante și linii care te bântuie, ca de exemplu pe „Decks Dark”.

Nu e nimic la întâmplare, nu e nimic grăbit. Este inimaginabil de greu să faci un album în care fiecare piesă să stea în picioare de una singură, să nu simți că ai putea să o scoți din listă. Acesta este genul acela de album. Radiohead continuă să inoveze și să surprindă, deși totul pare să fie legat și mereu ai parte de tot felul de indicii pe parcursul drumului. De unde atâta inspirație? De unde?

The 1975 – I Like It When You Sleep, for You Are So Beautiful yet So Unaware of It

Și premiul pentru titlul de album al anului se duce către The 1975. Adică, serios acum, I Like It When You Sleep, for You Are So Beautiful yet So Unaware of It?

Un album energic și care pare să întruchipeze o tinerețe din aia nebună și inconștientă. Un indie-dance-pop-funk-rock peste care treci de obicei cu ușurință, dar care de data asta te prinde repede. O formație care parcă nu își găsește locul în niciun mulaj. Iar videoclipul de la „The Sound” oferă niște descrieri atât de bune. „Is this a joke?”, „Do people really still make music like this?”, „They’re essentially making robotic Huey Lewis tunes”, „Unconvincing emo lyrics”.

17 piese, 74 de minute. De ce ai face asta? Ei bine, când îi vezi pe oameni cum rup publicul în două cu orchestra la BBC sau pe O2-ul plin din Londra, nimic din acestea numai contează. Bravo lor, nene. Who gives a fuck?

Anul trecut am încheiat lista pe 2015 așa:

Am uitat ceva? Să vedem ce ne aduce 2016.

Văd că începe cu niște Bowie.

…

Anul ăsta nu mai zic nimic. Mai bine așa.

1. Previous
2. 1
3. 2
4. 3
5. 4
6. 5
7. 6

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.