Sau cum am fost zilele trecute la Budapesta să-i văd pe meseriaşii sloveni de la Siddharta pe care-i ascult cu oarecare spor de nişte ani, aşa cum am avut prilejul să povestesc mai demult.
O dată-n viaţă orice om ajunge la Budapesta cu trenul de noapte la clasa a II-a. “O dată-n viaţă” pentru că, desigur, orice om normal la cap n-ar mai alege să facă asta şi a doua oară. Mă bucur că am reuşit să-mi depăşesc un record personal, ultima călătorie pe care am făcut-o la un asemenea nivel de hardcoreală feroviară n-a fost decât până la Cluj, tot noaptea. Probabil data viitoare, dacă n-or băga iarăşi Wizz sau altcineva vreun zbor low-cost între timp, am să rezist argumentelor partenerilor de drum şi am să pledez măcar pentru o cuşetă.
Bine, mofturi de genul ăsta presupun o planificare ideal cu 10 – 15 ani în avans; noi ne-am luat bilete de tren cu vreo 2 zile înainte de plecare şi thankfully mecanismele de auto-apărare din subconştient mă împiedică să-mi mai amintesc cât au costat. În fine, sunt ceva oferte speciale, dacă-ţi iei bilet cu minim o săptămână în avans plăteşti vreo 40 de euro la cuşetă cu 6 paturi (doar dus). În lipsă de alte variante decente, o faci şi pe-asta. Mai aveam ca variantă de lucru mersul cu trenul până la Timişoara apoi luat un autocar până la Budapesta, probabil ar fi fost ceva mai ieftin dar ar fi însemnat să călătorim ziua şi meh.
Mno, ideea e că Siddharta cântau la Budapesta pe 28 martie pe la 9 seara şi noi am reuşit cumva să ajungem în Budapest Keleti pe 28 martie pe la 9 dimineaţa. Win.
Concertul a avut loc în R33, un club miştocuţ dintr-un fost complex industrial aflat într-o frumoasă paragină. Mi-a amintit cumva de fabrica “Pionierul” de la noi, unde aveam sala de repetiţii cu Celestial Grounds la un moment dat – de altfel complexul din care face parte R33 chiar are o sală de repetiţii din câte-mi dau seama de la ei de pe site. În orice caz, noroc cu orientarea făcută în prealabil via Google Maps şi cu harta luată gratis de la punctul de Tourist Info din gară. Lucru care m-a făcut imediat să mă întreb – noi în Gara de Nord avem oare aşa ceva? Am o vagă senzaţie că nu. Cred că e şi teribil de greu, de altfel, nu-mi dau seama cum or putea ungurii ăştia.
Am ajuns în club la timp cât să ratăm prima trupă a serii, nişte unguri pe care nu mai ţin minte cum îi cheamă, dar cât să-i prindem pe simpaticii austrieci de la The OverAlls – “ia uite, o trupă conceptuală!” a fost primul gând când i-am văzut urcând pe scenă îmbrăcaţi în, well, “overalls”, fiecare din cei trei membri cu o altă culoare. Nu mă aşteptam la cine ştie ce de la ei, dar au fost zglobii şi chiar ok de la un punct încolo. O mai dădeau din când în când în “coreli de copii mici”, cum m-am grăbit să-i etichetez la faţa locului, în alte momente o ardeau mai punk, în altele mai alternativ. Genul de trupă pe care ţi-e incredibil de greu s-o iei în serios când o vezi pe scenă, şi care totuşi te loveşte cu o muzică mult mai elaborată decât ai fi putut spera.
Şi apoi a venit în sfârşit momentul pentru Siddharta – ca o paranteză pentru mine, dovada că dacă-ţi doreşti ca ceva să se întâmple, pui frate mâna şi faci chestia aia să se întâmple. Amuzant e că despre ei chiar n-aş avea ce să zic, au făcut un show excelent deşi mi se păreau un pic înghesuiţi pe scenă iar publicul era destul de răzleţ, to put it mildly. Mna, am înţeles că era prima lor cântare la Budapesta (dacă nu chiar prima în Ungaria), şi aveau totuşi un fan-club micuţ dar foarte energic şi devotat care se manifesta în faţa scenei. Şi căcat, la urma urmei aveau oameni care veniseră de la Bucureşti pentru ei :))
Mă aşteptam să cânte mai mult chestii necunoscute mie (mi-e destul de străin ce-au mai scos după Saga din 2009), dar din fericire a fost un setlist alcătuit aproape din best of-uri, minus vreo 4-5 piese mai noi. Au dat năvală la început cu “B Mashina“, iar din ce a urmat n-au lipsit “T.H.O.R.“, “Japan” (“a song that, of course, is not about Japan”), “Samo Edini“, “Rave” (fiori, goosebumps, chestii) şi “Insane“. Ca să le caut nod în papură, m-a dezamăgit un pic că n-au băgat absolut nimic de pe Petrolea (2006), nici măcar “Domine” sau “Plastika”. Dar e ok, au compensat cu un bis aşa cum îl speram, cu “My Dice” şi “Vojna Idej” (cântată în engleză ca “War of Ideas“, but well). Apropo de asta şi tangenţial cu eternul subiect al limbii în care cântă o formaţie, e amuzant că Siddharta au cântat preponderent în engleză, dar cumva variantele în slovenă mi-s mai dragi, deşi nu pricep o iotă.
Merită menţionat că la începutul bisului, înainte să intre în “My Dice”, au băgat nişte minute de jam cu care aproape m-au păcălit (pe mine cel puţin) că aveau să înceapă “Od Mraka Do Zore” – ceea ce ar fi fost extrem de mişto, dacă stau să mă gândesc, dar în acelaşi timp probabil extrem de plictisitor pentru 45 din cei 50 de oameni din public.
Am reuşit şi să stau un pic de vorbă cu ei după concert – a cool bunch, dincolo de faptul că pe Jani de la bass l-am stresat cu eterna şi previzibila întrebare “şi, în România cam pe când?” iar el s-a apucat să-mi răspundă… de ce n-au folosit efecte pirotehnice în concert. Mai avea puţin şi-şi cerea scuze că “vezi, e cam mic locul ăsta pentru aşa ceva, n-ar fi foarte sigur”. Sper doar că n-a fost o tactică de a se eschiva să răspundă la ce-l întrebasem.
Sunt crecă vreo 5 albume care şi-au pus amprenta bine şi apăsat pe anii mei de liceu. În sfârşit sunt posesorul în original al încă unuia dintre ele, în persoana lui Rh-, ediţie deluxe cu DVD şi cu autografe. Şi cu toate cele peste 1000 de cuvinte pe care îmi zice WordPress că le-am scris până acum, încă nu cred că ştiu să explic cuiva exact cât de mult înseamnă pentru mine că i-am văzut în sfârşit pe oamenii ăştia.
Altfel, i-am promis Budapestei că mă mai întorc, if only for the goulash.
Gotta love when a city begins to troll you.
B Mashina Bonsai The Whitest Swan T.H.O.R. Japan Napalm 3 Samo Edini Baroko Indian Boy Alone Rave Insane Stand Up for Me Now BIS: My Dice War of Ideas
Related Articles