Public Service Broadcasting la TIFF: o trupă de care avem nevoie

De câțiva ani, la început de vară, tot Clujul gravitează în jurul TIFF-ului, la care se adună oameni din toată țara și nu numai pentru proiecții de multe ori în premieră (multe ajungând să aibă loc cu casa închisă). Din fericire, pentru cei mai puțin pasionați de film (precum subsemnata) și nu numai, sub umbrela festivalului se adăpostesc și câteva „momente” muzicale, unele dispunând chiar de o componentă vizuală dezvoltată, în ton cu tot ceea ce se întâmplă în perioada asta. De când au apărut primele anunțuri, concertul de care m-am entuziasmat cel mai tare a fost cel al britanicilor de la Public Service Broadcasting, care îmbină instrumentalele live cu sample-uri ce constau în fragmente audiovizuale din materiale informative și de propagandă aparținând arhivelor naționale; un eveniment care promitea mult de la bun început.

foto: Nicu Cherciu

Show-ul, pentru că proiecțiile au făcut din acest eveniment mai mult decât un simplu concert, a avut loc la Casa de Cultură a Studenților, spațiu ce putea părea o idee neinspirată mai ales în momentele când abia mă abțineam să sar de pe scaun condusă de amploarea a tot ce vedeam și auzeam. Locul însă își căpăta din ce în ce mai tare sensul pe măsură ce realizam că, cel puțin în Cluj, nu prea există spații care să fie în stare să conserve atmosfera uneori serioasă, alteori ludică pe care o impune o reprezentație de genul, în care „trecutul este adus în prezent prin muzică din viitor”, după cum am citit parcă într-un interviu chiar cu frontman-ul trupei.

Pe scena cu instrumente cât pentru vreo 15 artiști, de la flügelhorn la banjo și până la vibraslap, au urcat cei trei la patru ace, adică J. Willgoose, Esq și Wrigglesworth, însoțiți de JF Abraham (bonusul uman de care au atât trupa, cât și publicul parte în live-uri), și-au luat locurile de drept urmând să dispară în mod repetat, pentru câteva minute, printre imagini și voci aduse din alte locuri și timpuri. Mai reveneau apoi, din când în când, pentru a-și schimba instrumentele sau câteva vorbe cu muritorii extaziați (dacă-mi permiteți să vorbesc în numele întregii săli) ce-și țineau ochii blocați pe tot ce se întâmpla.

foto: Nicu Cherciu

Deși de obicei am o limită destul de joasă în ceea ce privește cât de mult accept utilizarea sample-urilor în concerte, părându-mi-se mai mult sau mai puțin o cale de a trișa, de data asta chiar nu m-am putut supăra. Dincolo de faptul că ar putea fi considerat supraomenesc să creezi melodii atât de complexe bazându-te exclusiv pe un factor uman (deloc numeros), sample-urile au făcut mereu parte din identitatea Public Service Broadcasting, contribuind la transmiterea mesajului către oameni – atât pe latura serioasă a anunțurilor ce constituie, până la urmă, versurile cântecelor, cât și pe cea mai relaxată a comunicării indispensabile dintre artist și audiența aflată în fața lui. Un exemplu al acestei interacțiuni realizate inteligent, având în vedere și conceptul pe care formația îl promovează de la bun început, este că la un moment dat nu mergea ceva la una dintre chitarele lui Willgoose și, cât a stat el să rezolve problema, a lăsat de câteva ori să ruleze mesajul de „we are experiencing technical difficulties, please stay tuned”; mai lipsea doar o miră de reglaj proiectată în spatele scenei. Ceea ce contează, în final, e că lumea s-a amuzat și nu a existat acel timp mort pe care l-ar fi putut provoca foarte simplu o situație de genul.

foto: Nicu Cherciu

După spectacolul ăsta consider că un astfel de proiect muzical ne este indispensabil în momentul de față. În primul rând și cel mai evident, pentru că aduce mai aproape de noi anumite momente importante ale istoriei (războiul, explorarea spațiului cosmic, situația industriei miniere din sudul Țării Galilor – în materialul discografic ce urmează a fi lansat luna viitoare) prin modul în albumele sunt construite în jurul lor. Deși temele sunt mai degrabă specifice, cu multe din ele se poate rezona foarte bine și la noi. Totuși, ce face existența unei trupe precum Public Service Broadcasting importantă este faptul că reușește să aducă această comunicare atipică vremurilor noastre (și, mai ales, atipică pentru muzică) în același pachet cu un melanj de genuri care, chiar dacă a mai fost experimentat de-a lungul timpului, nu prea des a reușit să ajungă într-o formă atât de digerabilă la urechile oamenilor. Ce vreau să spun e că în timpul concertului mai ieșeam din transă doar lovită de câte o schimbare de sound, când băieții făceau slalom cu lejeritate printre electronice, ambientale și atmosferice strecurate perfect printre pasaje de post-punk și uneori chiar post-rock.

foto: Nicu Cherciu

Cei de la Esquire spuneau, după cum și scria mare și lat pe afișul evenimentului, că „n-o să mai ai nevoie de nicio altă trupă vreodată”, dar țin să nu fiu de acord; it left me wanting even more.

Official photos

Nicu Cherciu