Poate ați uitat că britanicii de la Royal Blood sunt printre cele mai cool formații ale momentului; nu-i nimic, au ei grijă să ne reamintească printr-un clip energic, stilat și plin de visual fuckery. “Lights Out” e aruncarea de buzdugan de dinainte de albumul lor secund How Did We Get So Dark? care va fi lansat pe 16 iunie și care este, perfect de înțeles, unul dintre cele mai așteptate albume ale anului – iar când va fi un an cu albume de la Gorillaz și Queens of the Stone Age vă cam dați seama care e liga despre care vorbim.
“Lights Out” e catchy, cu un refren memorabil și riff-uri diverse dar mereu pline de nerv. Bass-ul folosit pe post de chitară e în continuare super eficient, în caz că v-ați fi întrebat dacă a îmbătrânit trucul; porțiunea de solo este, oddly enough, cam cea mai “pop” parte a piesei, în timp ce tobele ar trebui să stingă setea de tehnicalități oricui ascultă cu urechile după floricele.
Ce-ar mai fi de spus, dincolo că e un clip musai de văzut de la o trupă musai de ascultat? Îmi doresc cumva ca albumul să-și joace miza anunțată în titlul greu și prevestitor de chestii. Poate nu neapărat la nivel de concept, dar mă aștept să-i aud pe Royal Blood explorând locuri în care n-au mai prea fost până acum. Că s-o întâmpla sau că nu, rămâne de văzut.
Related Articles