Fine It’s Pink – Young Burns EP

Fine It’s Pink e trupa aia nouă de care îți tot povestesc încântați prietenii tăi mult mai la curent cu muzica hip autohtonă decât ești tu. Sunt din Iași, cântă de vreo 2 ani și au niște clipuri cu super imagery, scoase parcă din cel mai cool feed de Instagram (sau board de Pinterest). Concertele lor din Control au devenit încet, încet evenimente așteptate cu nerăbdare (ca și în cazul colegilor de generație de la Lights Out!) și, la pragul psihologic al celor 4000 de like-uri pe Facebook, trupa a lansat pe net un prim material tras în studio: EP-ul Young Burns cu 5 piese totalizând puțin peste 20 de minute.

Fine It’s Pink se joacă cu sunetele și texturile sonore de ca și cum nimeni nu le-ar fi zis “uite așa se face un cântec”, iar asta face ca primul lor EP să fie un material fresh, debordând de idei și cu o puternică personalitate. Mood-ul este unul eminamente dark, mohorât, cumva detașat, spaced out. Râdeam mai demult că muzicii lor i s-ar putea spune “post indie” și în continuare mi se pare o descriere aptă, în măsura în care-i acceptăm definiția de “muzică ce folosește mijloacele de expresie din indie dar care nu e indie”. Pentru că cei patru se îndreaptă destul de clar spre definirea unei identități proprii, un culcuș chill și cumva inocent undeva între post rock, indie, electro, post punk și chiar nu jazz.

Piesa definitivă aici, care ne arată o trupă din ce în ce mai stăpână pe limbajul și influențele sale, este “Kids”. Așezată aproape strategic, în centrul EP-ului, e ca și cum celelalte patru piese îi funcționează pe post de intro și outro. Aici vei vedea cel mai bine ce înseamnă Fine It’s Pink în momentul de față, dar ca să înțelegi cu adevărat ce se întâmplă e necesar să parcurgi întreg drumul amenajat de trupă. “Young Burns” te introduce în mood-ul low-key al întregului material, obișnuindu-te cu apetența grupului pentru textură și experiment sonor în detrimentul multor formule consacrate de compoziție. Punctul de maxim al piesei vine neașteptat de repede – sunt niște minunate straturi de vocalize ethereal cam la 80 de secunde în interior – după care totul se resetează și se reconstruiește într-un crescendo atent dozat, strat peste strat.

Sigur, lipsa asta de rețete nu dă întotdeauna cele mai bune rezultate; “Premier[e?] fois” ce urmează e ca o colecție de snapshot-uri excepțional surprinse, cărora le lipsește însă un centru de gravitație unificator, o destinație. Rămâne însă atmosfera care trupei îi iese atât de bine; când solista Ioana Lefter cântă You and I are gonna have some fun for a while cu alura aia de Twin Peaks din glas e foarte clar că e un substrat mai întunecat și mai grav la mijloc, efectul fiind unul plăcut neliniștitor.

I trained my eyes and my mind not to feel alone

Trecând un pic peste piesa #3, cea de-a patra, “Skylark”, vine ca un fel de contrapondere pentru “Premier Fois”. Synth-ul/ clapele joacă și aici un rol important, iar accentul este în continuare pus pe atmosferă; finalul în special, cu acea chitară fâșâind reverberant și ocazionalele vocalize, evocă puternic momentul unor zori reci și misterioase. Avem însă un refren instrumental excelent (și zguduitor live) ce funcționează drept climax, cu vocea de pe fundal ce repetă obsesiv “home, home, home” atingând un echilibru fragil între angelic și haunting.

Iar pe ultima piesă, “Broke My Bones”, o știam deja din clipul live despre care am vorbit mai demult iar statutul ăsta o face să funcționeze frumos ca bookend pentru EP.

I’ll light a little candle
To tame the rustling of the night

Și, alambicând un pic structura materialului, revin la “Kids”, centrul de greutate al întregului EP. Aici Fine It’s Pink se desfășoară în toată splendoarea, luând un riff infecțios de pian, transpunându-l într-un context cu parfum de trip-hop, anexându-i un solo de chitară cât se poate de classy și rupând ritmul cu niște percuție jazz. Mă surprinde câtă intensitate poate ascunde vocea în delivery-ul șoptit, iar tobele și basul merită aici niște mențiuni speciale pentru felul foarte prezent dar în același timp reținut, cumpătat, în care susțin întreaga piesă. Rezultatul e bineînțeles un repeat obsesiv.

Am impresia că ar cam fi nevoie pe-aici de un sistem separat de clasificare și notare pentru EP-uri sau ceva de genul, dar sincer nu mă văd asamblându-l prea curând și nici n-aș vrea să dăm în pedanterii. Cu ce trebuie voi să rămâneți este muzica de pe Young Burns, un material oarecum neașteptat dar binevenit ce anunță vremuri interesante în muzica de pe-aici. Înregistrat și mixat de Fine It’s Pink, masterizat de Marius Costache la Studio 148. Momentan aveți stream de Soundcloud mai sus, dar sper să apară și suporturi mai tradiționale (măcar un download, ceva) în viitorul apropiat și puteți să-l descărcați de pe Bandcamp.

Altfel, pe 13 iunie live la Shelter în Cluj.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.