A existat o vreme când nu puteam spune cu mâna pe inimă că am încredere că White Walls vor reveni – cum și ei cred că au avut, de altfel. Acea perioadă de îndoieli a fost acum spulberată, și încă în ce fel! “Death Follows Me” este tot ce aș fi putut aștepta de la ei și încă pe deasupra. Este complexă, are pasaje așezate, are pasaje violente și are un moment bine definit în care mă iau toți fiorii – culmea, nu vreun punct culminant, ci porțiunea mellow de mijloc de pe la 3:10 încolo. Dacă aș ști mai multă teorie muzicală probabil m-aș prinde ce se petrece acolo, dar e o construcție ușor bizară, cu un chord progression aparte ce aproape aș zice că sună cunoscut, doar că nu pot să-mi dau seama de unde. Misterios, ca văzut într-o oglindă ușor distorsionată, și completely engrossing. Voiam să zic că mi s-a făcut pielea de găină auzind fragmentul ăla dar m-a lovit cât de brutală, din topor și eminamente rurală e expresia raportat la cât de înălțător e sentimentul descris (în engleză toată senzația poartă numele de frisson și sper să mă iertați dacă spun că mi se pare de mii de ori mai potrivit).
Clipul e atrăgător, în cheia criptică în care funcționează în general și versurile trupei. E dificil să faci clipuri de progressive metal și să nu iasă niște bazaconii, dar uite că White Walls o scot cu brio la capăt pentru a doua oară. Not bad at all.
Mixat și masterizat de Marius Costache / Studio 148, video produs de Oldboystudio / Răzvan Răduță.
Escape Artist din 2013 a fost un album zguduitor, impecabil atât muzical cât și ca produs fizic, care din păcate dintr-un cumul aproape ridicol de circumstanțe nefavorabile nu a beneficiat nici de 10% din promovarea pe care o merita. N-am cuvinte să exprim cât de încântat sunt că oamenii (într-o formulă ușor diferită acum, cu Andrei Ilie la tobe) au găsit resursele să facă un pas spre un nou început. Aveți mare grijă să-i prindeți live în turneul care a început deja:
- 29 octombrie, Cluj, Hard Club
- 3 noiembrie, Iași, Underground Pub
- 5 noiembrie, Suceava, 31 Motors Pub
- 18 noiembrie, București, Quantic
- 19 noiembrie, Chișinău, Albion
Related Articles