Guest Metal Night 1.0 cu Vulture Industries în Fabrica: dăruire, nebunie și convingere

De norvegienii avangardiști de la Vulture Industries și demența lor savuroasă pe plan muzical m-am lipit iremediabil acum vreo șase ani, în Silver Church, când Kogaionon organizau o noapte cu șase trupe (altă demență, țin minte că am plecat din club pe la 4:30 dimineața; cronica de atunci o găsiți aici). De atunci le-am urmărit îndeaproape activitatea, încercând să-i prind live cu orice ocazie; probabil momentul de vârf a fost la Alba Iulia, în Cetate, la DBE5, când oamenii au venit cu show-ul audio-video conceptual Turning Golem. Despre momentele alea fascinante aici. La Rockstadt anul trecut i-am ratat, așa că atunci când am văzut că vor reveni la București aduși de The Guest am fost on board cam din prima clipă.

Ca disclaimer, dormisem cam patru ore în noaptea precedentă, din diverse motive, așa că simțurile nu-mi erau chiar cele mai ascuțite sâmbătă noaptea în Fabrica. Eram curios să-i văd pe Downfall cum se prezintă, având în componență un coleg din propria mea trupă de metale, dar recunosc sincer că nu așteptam chiar cu sufletul la gură următoarele recitaluri, Alithia respectiv Sulphur. Dar uite de-aia e mișto să ieși din casă și din zona de confort, cine știe ce chestii descoperi.

Downfall au prestat un black destul de raw, cu niște idei interesante de doom și de atmosferă (una dintre piese, posibil ceva cu Diabolus în titlu dar nu mă credeți neapărat pe cuvânt, trimitea destul de frumos cu gândul la niște Sabbath vechi). Intențiile au fost bune, în mare parte, dar mai e nevoie de mult exercițiu scenic (de partea asta însă văd că se ocupă, abia ce au terminat un scurt turneu săptămânile trecute). În timp ce trupa miza pe atmosferă, cu intro-uri instrumentale și o ținută de scenă aproape unitară, au existat destui timpi morți care au stricat vibe-ul; intervențiile mai degrabă stângace ale solistului n-au ajutat nici ele, cum n-a ajutat nici faptul că vestimentar vorbind, se afla în contrast direct cu colegii săi. Mi-a amintit de povestea aia cu formația alcătuită din SoulCrusher la voce, Spawn of Evil la chitară, Satanic Worshipper la bass și Ionuț Popescu la tobe.

Cum spuneam, însă, oamenii au idei interesante; am simțit mult potențial într-o direcție atmospheric black, cu piese lungi și walls of sound, și tare sunt curios încotro se vor îndrepta.

Alithia au venit tocmai din Australia (deși ca naționalități membrii sunt adunați de pe te miri unde) și au fost hands down cea mai sărită trupă pe care am văzut-o în istoria recentă. Le-aș zice avant-garde psychedelic post-rock ceva ceva, dar jur, orice clasificări mi se par complet inoportune. Aflând că sunt de unde sunt a făcut să aibă cumva sens tot amalgamul sonor din muzica lor (am auzit de la fragmente aproape jazz, laid-back cu super groove, la descătușări cacofonice în timpul cărora doar tobarul mai avea un oarecare contact cu solul, deși și el părea că vrea să decoleze). La fel cum continentul în sine a stat milioane de ani în relativă izolare de restul planetei și a permis evoluția a tot felul de creaturi bizare, distanța fizică face acum ca acolo să se petreacă tot felul de năstrușnicii cu care noi de prin partea asta de lume suntem foarte puțin la curent; mai răzbat așa, sporadic, câte niște nebuni până la urechile noastre ca să ne facem o idee de ce trebuie să fie pe-acolo de fapt. Basistul Tibor Gede a fost nucleul de energie al întregului concert, cu un groove fantastic chiar și în cele mai zăpăcite momente, iar percuționistul/solistul Jeffrey Ortiz Raul Castro a fost cea mai memorabilă prezență, antrenând toată mulțimea și atingând prin ținută și atitudine un nivel de coolness pe care nu-l credeam posibil. Oboseala începuse să-și spună cuvântul pe la final și deja nu mai puteam să recepționez clar ce se întâmpla pe scenă (plus că mi se părea că sonorul era infernal de tare, poate tot de la oboseală), dar am rămas cu amintirea unui concert ce m-a lăsat în disbelief pe mai bine de jumătate din durata sa. Năucitor.

Pe Sulphur i-am primit ca pe o binevenită doză de ceva familiar după asaltul sonic de mai devreme. Nu mă-nțelegeți greșit, oamenii băgau traforaje simțite, melodice, elegante, dar proximitatea față de concertul anterior îi făcea să pară un fel de elevator music mai săltăreț (cam ca în comic strip-ul ăsta antologic făcut de WuMo, apropo de tocirea simțurilor și a timpanelor). Cam tot concertul lor s-a scurs ca o singură piesă lungă – foarte fain executat, cu momente de headbanging sincer, dar fără cine știe ce potențial de rememorare. Poate altă dată?

A photo posted by Cosmin Ionescu (@kozminovici) on Oct 29, 2016 at 2:26pm PDT

Și, at last, Vulture Industries. Ultima oară când i-am văzut, tot în Fabrica, nu fuseseră parcă la maximul de energie și nebunie pe care mi-l aminteam, dar sâmbătă au dovedit că ăla n-a fost decât un accident. Începutul a fost așa, mai cu tatonări, “The Tower”, de-astea, vă simteți bine, dar pe la a treia, a patra piesă Bjørnar ajunsese să domine nu doar scena, ci întreg clubul. De ceva timp n-am mai văzut așa schimb de energie cum a fost sâmbătă în Fabrica; publicul era absolut înnebunit, aplaudând și urlând îndelung după fiecare piesă, suficient cât să-l determine la un moment dat pe solist să ne facă insistent semne să mai tăcem odată. “The Pulse of Bliss”, “The Hound”, “Lost Among Liars”, toate au fost apariții binecunoscute de pe cel mai recent album, The Tower, de pe care s-a cântat preponderent. Au lipsit unele piese care mie mi se par esențiale în discografia Vulture Industries (“The Hangman’s Hatch”, “The Bolted Door”, “The Benevolent Pawn”), dar Bjørnar intrând cu microfon cu tot în mosh pit-ul din fața scenei pe “Blood Don’t Eliogabalus”, acest altoi de origine Devil Doll care prinde atât de bine, a compensat cam pentru tot.

M-am bucurat nespus să-i văd pe norvegieni atât de bine primiți; cred că și ei au fost un pic luați prin surprindere – nu s-au putut abține s-o zică pe aia că se simt aici ca la al doilea acasă, awww – dar au meritat-o cu vârf și îndesat. Pentru dăruirea, nebunia și convingerea pe care le-am văzut pe scena Guest Metal Night 1.0 toate urletele, toată gălăgia asurzitoare, toate aplauzele au fost on fucking point. Extraordinar.

Mulțumiri The Guest și Fabrica pentru un super eveniment. Aștept cu interes etapa 2.0 :)

Fotografii găsiți la The Intermission.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.