Sleep Party People în Control: urmărind iepurii albi

Sleep Party People. Ce fel de nume mai este și ăsta? Ce-a vrut să zică autorul? Vorbim despre o trupă daneză și despre o sumă de contradicții. Sunt “people” dar, în fapt, un one-man band. Le zice și “sleep”, dar și “party”. Sunt dream pop dar și post-rock.

Să luăm lucrurile pe rând. “Oamenii” din trupă sunt oficial Brian Batz. Neoficial, diverși prieteni muzicieni ce i se alătură artistului pe scenă, ajungându-se la 4 sau 5 membri în formula live. Au o muzică pe alocuri foarte molcomă și adormitoare, asta până încordează chitările și zăpăcesc tobele. Sunt visători și melancolici, dar și întunecați și intenși.

foto: Năluca

foto: Năluca

Cam asta-i teoria. Practic, am aflat cum stau lucrurile cu acești danezi ambivalenți vineri seară în Club Control. Să fi tot fost vreo 22 trecute fix atunci când iepurii muzicali au urcat pe scenă. Zic iepuri pentru că trademark-ul aparițiilor live ale trupei sunt măștile cu urechi supradimensionate de iepure pe care le poartă muzicienii. E ceva tare ciudățel în ansamblul ăsta de oameni îmbrăcați în negru și ascunși în spatele măștilor albe, mișcându-și urechile în ritmul muzicii. Te simți ca un soi de Alice în Țara Minunilor Muzicale. Și tot ce poți face este să-i urmezi oriunde te conduc.

Cum concertul a făcut parte din turneul de promovare a celui mai recent album, Lingering, majoritatea pieselor au fost de pe acesta, cu câteva trimiteri mai vechi la primele două materiale ale trupei. Tonalitățile variază foarte mult, de la clipe de calm și melancolie la explozii de energie și nebunie. Brian Batz se mută de la pian la chitară sau doar la microfon și schimbă registrele cum știe el mai bine, purtându-te, precum iepurele fantastic din poveste, într-o călătorie șerpuitoare și mereu surprinzătoare.

foto: Năluca

foto: Năluca

foto: Năluca

Artistul nu se ascunde doar în spatele măștii, ci își modulează și vocea cu ajutorul efectelor, imprimându-i ecouri stranii și jucăușe. Intensitatea sunetelor evoluează și, dacă la începutul concertului simți cum te dezmorțești ușor și urmezi muzica oarecum cu încetinitorul, către final ritmul chitărilor și tobelor se accelerează într-un crescendo intens și parcă deja alergi ca să ții pasul cu ceea ce se întâmplă. Iar după ultima piesă de la bis, “Things Will Disappear Like Tears in the Rain”, te simți la fel de epuizat și împlinit precum un alergător după maraton.

Sleep Party People, așadar. Autorul nu a vrut să zică prea multe, ci să păstreze misterul. Să te introducă într-o călătorie stranie în care să descoperi singur cum stau lucrurile și cât de departe poți ajunge, înainte să revii din nou la realitate. Și eu zic că i-a reușit.