ROME în Control: perseverenţă în transfigurare

27 – _MG_0046

Anul trecut, cam pe vremea asta, Jerome Reuter și Eric Becker erau în România pentru o serie de concerte ROME în formulă de duo acustic. Am stat un pic de vorbă cu ei atunci despre EP-ul Coriolan și viitorul album pe atunci fără nume, care avea să devină The Hyperion Machine. Acesta din urmă ar merita o discuție separată (poate într-un review, iată un gând îndrăzneț!) dar n-ai cum să vorbești despre Rome în 2017 și concertul pe care l-au dat sâmbăta trecută la București în Control fără să faci referire și la el. Personalitatea sa mi se pare în deplin acord cu ce încearcă Jerome și colectivul său să transmită live în acest moment, fiind cumva o sumă a celor aproape 12 ani de căutări și găsiri în diverse forme.

foto: Năluca

Publicul de sâmbătă era fascinant prin diversitatea sa și i-a primit cu deosebită căldură pe cei cinci care alcătuiesc acum componența live Rome (suficient cât să-l facă pe Jerome să exclame că e cel mai tare public pe care l-au avut de ceva timp). S-a cântat într-o măsură covârșitoare de pe The Hyperion Machine, și n-am putut să nu remarc cât de bine se pretează creațiile recente Rome la formula de full band. Sâmbătă am văzut, for all intents and purposes, o trupă rock – cu influențele sale variate, bineînțeles, trecând prin momente post-rock, post-punk și aproape pop uneori, însă mereu cu o energie și un dinamism particular. Aș zice că „Transference” e printre piesele de pe noul album care încapsulează cel mai bine întregul sound de live, cu un bass expresiv la pachet cu o tobă alertă și o prezență finuță dar surprinzătoare a chitarei solo. Cea mai mare surpriză a venit însă de la „Fragments” de pe precedentul EP Coriolan care a fost transfigurată într-un moment cu distors și gălăgie absolut necaracteristic pentru ce te-ai fi putut aștepta de la Rome – nici originalul nu era vreo piesă cuminte, clar, dar live a căpătat valențe în același timp agresive și „fun”, ducând-o în complet altă ligă.

foto: Năluca

foto: Năluca

Sigur, au fost și momente când nou găsita energie a trupei a înăbușit aerul solemn cu care mă cuceriseră unele din bucățile lor clasice; „A Legacy of Unrest” sau „Querkraft” au părut preschimbate în ceva ce nu recunoșteam și cu care nu puteam să rezonez pe loc, dincolo de puterea versurilor. A nu se înțelege însă că asta s-a aplicat la toate piesele vechi care au fost cântate – „The Torture Detachment” și „Das Feuerordal” au fost quiet, pătrunzătoare și chilling, iar minunata „Swords to Rust, Hearts to Dust” de la final de tot, pe care nu mă așteptam deloc s-o aud, a fost fan service-ul ideal pentru finalul unui concert bogat, la finalul căruia ai cam fi fost pretențios dacă îți doreai mai mult.

Și revenind la The Hyperion Machine și comentariul obligatoriu pe marginea acestuia, mi se pare că e, într-un fel ciudat, un album ideal pentru a pătrunde în universul Rome pentru cei neinițiați. Piese ca „Celine In Jerusalem” sau „Skirmishes for Diotima”, cu al său cutremurător „pity moves in funny ways” tânguit, evocă adâncimea și melodicitatea lor trademark, în special în perioada Flowers. Pe de altă parte, piese ca „Stillwell” trimit mai degrabă către perioada mai de început, prin percuție și instrumentalul încărcat de straturi, în timp ce, cum spuneam, „Transference” reprezintă destul de complet identitatea actuală de trupă rock a proiectului. Se găsesc cam de toate pentru toți aici, iar concertul în ansamblu a urmat cam aceeași notă – un oarecum contraintuitiv „best of” cu piese în mare parte noi, care a provocat emoție și a pus sângele în mișcare în același timp.

foto: Năluca

foto: Năluca

Este atât de reconfortant să vezi oameni pe scenă simțindu-se bine în timp ce îți împărtășesc arta lor. Și e atât de reconfortant să vezi persoane altminteri mai degrabă sobre în felul în care se prezintă și comunică public, precum Jerome, lăsându-se pradă acestei bucurii și schimbându-se la față parcă ei înșiși pe scenă.

Cam despre asta a fost vorba sâmbătă în Control – evoluție, transfigurare, jocul cu aparențele în timp ce esența rămâne aceeași. De câte ori i-am văzut pe Rome live, nu cred că au fost două dăți în care să se fi prezentat identic.

Pe data viitoare, așadar, cu alte chipuri.

foto: Năluca


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău