Albumele lui douămiișaișpe

2016albumele

Bon Iver – 22, A Million

Foarte, foarte ciudățel. Un experiment total surprinzător și avangardist. Un soi de folktronica cu voci procesate și efecte de tot felul care învelesc o muzică profundă și foarte intimă.

Nu cred că exagerez când spun că este genul ăla de album care marchează un m0ment zer0 pentru o generație sau o direcție muzicală. Un concept descris cel mai bine de tupeu inconștient și curaj să faci ce vrei, cum vrei și să iasă ceva cu adevărat special.

Recunosc faptul că prima oară mi s-a părut inascultabil. I-am mai dat încă o șansă pur și simplu încercând să îl ascult din nou ca și cum ar fi prima oară, pus în boxe și stând întins pe canapea cu ochii în tavan. Recomand neapărat să faceți la fel. Are o atmosferă incredibilă în mijlocul căreia te trezești fără să îți dai seama. Superb.


The Boxes – Ups and Downs

Chitara începe să cânte dansând prin urechi dintr-un acord în altul și deodată de nicăieri îl auzi pe Costică. Se ridică părul pe tine și rămâi nemișcat, cu privirea blocată mereu în același punct pe perete. Ce se întâmplă? Un om cu o chitară care cântă despre singurătate.

Chiar dacă nu l-ai cunoscut pe Costin Oprea, povestea albumului este ieșită din comun și impresionantă. Îi are în centru pe colegii lui din formația The Boxes, dar în special pe Dan Georgescu, cel care s-a gândit că trebuie să facă ceva cu ideile și schițele lăsate de Costin, partituri și înregistrări abandonate și regăsite de nicăieri. Un omagiu adus unui prieten, un chitarist cu un talent cât casa.

Am scris după concertul de lansare. Un album pe care este foarte greu să îl descrii din cauza bagajului cu care vine, dar pe care îl recomand oricui pentru că muzica este atât, atât de bună.


Childish Gambino – Awaken, My Love!

Donald Glover, a.k.a. Childish Gambino, este unul dintre oamenii mei preferați. Fără să am habar că mai știe și să cânte, l-am iubit pentru Troy Barnes din Community și pentru că scria pentru 30 Rock. La sfârșitul lui 2016 și-a lansat propriu serial la FX pentru care deja a primit niște Golden Globes. Toată lumea să vadă Atlanta! Toată lumea să închidă articolul ăsta prea lung și să vadă Atlanta! ACUM!

Auzisem despre el că are lansate niște chestii hip-hop, dar nimic care să mă atragă. Exact când mă așteptam mai puțin, aflu prin decembrie că a scos un album total diferit, cu o schimbare radicală de stil. Cum adică? Adică citesc că a trecut de la hip-hop la funk și toată lumea este cu maxilarele în pământ.

Hai să ascult și eu. Wow indeed. Funk nene, dar funk d-ăla murdar și de școală veche. Cred că Prince ar fi apreciat așa ceva. Totul pornește cu „Me and Your Mama”. Lecție de cum se începe un album. Fabulos. Ce pierde pe drum de-a lungul materialului pentru că nu este vocalistul perfect, compensează cu sânge în instalații. Totul sună la locul lui și este exact cum trebuie să fie. Țineți minte acest nume! La ce proiecte scoate și ce energie are, nu există limite.

Ah, și este și the next Lando Calrissian. Atât.


The Comet Is Coming – Channel The Spirits

Dacă vei căuta The Comet Is Coming pe internet vei găsi despre ei că sunt un grup din Londra care combină elemente de jazz, electronica, funk și psychedelic rock. Toate bune, ce naiba o mai fi și asta. Formația scoate primul album acușica în 2016 și împușcă deja o nominalizare la Mercury Prize. Și ghici ce, încă un album ciudățel pe lista asta. Ce se întâmplă cu mine?

Acesta este albumul pe care îl ascultă extratereștrii pe drum spre Pământ. Dat tare în nava lor spațială, pe sistemul lor audio extraterestru. Domne, să fie clar! Așa sună venirea extratereștrilor.

Este greu de digerat, dar îmi place pentru că sună diferit și spulberă orice etichetă sau așteptare.



Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău