AaRON în Control: melancolie versus energie

16112839_10154945093891908_1877894291087058228_o

Iarnă acerbă. Nămeți. Mocirlă. Lene. Frig. Cam astea au fost premisele serii de vineri 13 ce tocmai a trecut pentru mine. Toate indicau spre: „Stai în casă. Vezi un film. E ok”. Mai puțin un detaliu: primul concert al anului de-l așteptam cu interes. AaRON în Club Control. Așa că m-am mobilizat, m-am îmbrăcat frumos și am ieșit din bârlog la 21:30 trecute fix. Am comis și o eroare vestimentară gravă: mi-am pus tocuri.

Ca să înțelegeți de ce spun asta, ar trebui să fi ascultat cât de cât AaRON. Dacă nu ați ascultat, vă spun eu ce și cum: vorbim despre doi băieți francezi, Simon Buret și Olivier Coursier pe numele lor, care cântă un mix așa interesant de rock, indie, pop și electro. Dar, francezi fiind, normal că au acolo la bază muuultă melancolie. Mai ales primele albume sunt cu tot cu amor, cu suferință, cu versuri în franceză pe alocuri. Doar ultimul, We Cut the Night, e mai dansant, dar orișicât nu exagerat. De aici și eroarea cu tocurile. Pentru că eu am judecat că merg la un concert așa mai statico-apatic, la care o să mă bâțâi alene pe muzici frumoase. Ei bine, nu a fost cazul.

Cei patru oameni, pentru că pe lângă membrii de bază au mai existat un toboșar și un chitarist (despre care, iertat să-mi fie, nu găsesc nicio informație în mediul virtual și la concert cine să înțeleagă în hărmălaia aceea cum îi cheamă) au fost mai mult decât punctuali și s-au înfățișat pe scenă la 21:40 precis, așa cum se anunțase. Învăluiți în fum și suspans, plus lumini colorate, au luat sala pe sus complet neașteptat. Ce melancolie, ce apatie? Energie cât cuprinde. Dans și antren. Instabilitate și echilibristică pe tocurile complet inoportune. Simon, solistul, a fost capul răutăților în materie de dans. Cu mocasinii lui de piele și mișcările dezinhibate, s-a mișcat non-stop. Bine, hai mai puțin în clipele de relaș dintre piese, când ne mai spunea cât de bine îi pare că am venit la concert, că suntem faini și că speră să dansăm suficient de mult cât să fim la fel de transpirați ca el la final. Trebuie menționat că a fost o seară infernal de caldă în Control, dar asta nu a oprit pe nimeni. Pe lângă „Vreau să vă văd cum dansați!” a fost și pe bază de „Vreau să aud cum strigați!” Ce să mai, trupa a vrut implicare completă, iar asta a și primit. Cel mai fain moment în acest sens a fost pe piesa „We Cut the Night”, când publicul s-a transformat într-un fel de cor împărțit în două și strigând la comandă, în sincron cu mișcările mâinilor solistului, ba pe rând, ba laolaltă. Spiritul de turmă muzicală poate fi neașteptat de distractiv, trebuie să admit.

Bine acum, melancolia nu a lipsit complet. A fost un moment în care pe scenă au rămas doar Simon și Olivier și ne-au cântat așa emoționant și acustic „Strange Fruit”, blues clasic făcut faimos la vremea lui de Billie Holiday și, mai apoi, de Nina Simone. Ar fi fost perfect dacă nu am fi fost într-o sală din România în care, în continuare, în momente în care se cere liniște perfectă, lumea din spate vorbește, comentează, zdrăngăne pahare sau mai știu eu ce. Tot în doi au cântat apoi o variantă ceva mai electro a probabil celei mai faimoase piese de-ale lor, „U-Turn (Lili)”, care a sunat nemaipomenit de bine în interpretarea asta și a reușit să acopere și zumzăitul enervant din fundal. Plus că a reprezentat un moment binevenit de respiro așezat strategic pe la mijloc de concert, cât să o putem lua de la capăt cu dansul apoi. A fost greu cu zvăpăiala pe tocuri, dar noh, greșeala mea. O să le păstrez pe viitor pentru seri așezate la Sala Palatului și alte asemenea.

Una peste alta, mă declar complet mulțumită de începutul ăsta în forță când vine vorba de concerte pe anul 2017. Or fi ei francezi și melancolici de fel, dar AaRON au reușit cu siguranță să taie din amorțeala și frigul unei nopți de ianuarie și să dezghețe și să încălzească și trupuri, și inimi. Drept care le datorez un mare „Merci!”


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău