AaRON în Control: „Cine sunt ăștia, sunt celebri?”

DSC_1282

Crescută cu trupe britanice și expusă oarecum random la scena muzicală din SUA, am crezut întotdeauna în conexiunea mai profundă dintre mine și muzica europeană. Pentru că e mai artsy așa, pentru că pare să rezoneze mai bine cu „angstul” meu existențial, pentru că e mai puțin up-beat și mai puțin perfectă. Și poate ăsta e motivul pentru care eu și încă vreo 400 de oameni am rezonat vineri cu AaRON în Control la un alt nivel.

Valul de empatie și emoție care se scurgea din public pe scenă și înapoi și magnetiza transpirațiile și zâmbetele nu m-a lăsat epuizată și secătuită la sfârșitul orei și jumătate de dans cu Simon și Olivier. Din contră.

M-a întrebat cineva: cine sunt ăștia, sunt celebri? De ce se bucură așa mult ăștia din sală? Nu știu să definesc celebritatea. Pentru mine AaRON sunt celebri. Acum 10 ani albumul lor Artificial Animals Riding on Neverland m-a însoțit în cea mai frumoasă poveste de dragoste din viața mea. Asta îi face pentru mine mai celebri decât Depeche Mode sau U2. Mai intens conectați la inner self-ul meu, mai aproape de structura mea, mai parte din mine decât multe alte trupe. Sunt sigură că ceilalți 400 de oameni au rezonat cu altceva. Dar toți au rezonat cu ceva și rezultatul a fost incredibil.

Însoțiți pe scenă de un tobar și un al doilea clăpar/chitarist, cei doi AaRON s-au ocupat să facă valuri în public. Simon Buret, vocalistul și compozitorul pieselor, încălțat foarte „French” cu pantofi cu vârf ascuțit și fără șosete, părea sincer uimit și emoționat de ce primea înapoi. O simplă ridicare a mâinilor crea un răspuns instantaneu care venea ca o eliberare spontană a energiei acumulate până atunci. Olivier Coursier a alergat toată seara între instrumente, a dansat și a aruncat ocheade mirate spre oamenii care răspundeau, spre mirarea trupei, la orice semn venit de pe scenă.

10 ani după Artificial Animals Riding și succesul cvasi-comercial al piesei „U Turn”, muzica lor s-a transformat în ceva mai ritmat, care impune participare directă și te lasă să contempli abia după ce s-a terminat totul. Albumul lor din 2015, We Cut the Night, este un album „for the feet and for the soul”. „Blouson Noir”, single-ul ilustrat cu un videoclip în care apare John Malkovich, este o invitație la dans care nu te lasă cu ambele picioare pe pământ nicio secundă.

Recunosc că momentul special al serii a fost pentru mine „Strange Fruit” (coverul AaRON după o piesă făcută celebră de Billie Holiday), cântat la pian și voce într-o liniște caldă, poate cea mai apropiată de senzația de low, nostalgie, căldură și liniște pe care mi-o aminteam eu de pe albumul lor de debut. Dar transformarea lor în trupă care mișcă nu doar sufletul, ci și corpul mi se pare binevenită.

Electronic rock fără vedetisme, intimitate caldă și energie bună, mai mult oameni decât muzicieni, cam asta înseamnă AaRON pentru mine.


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău