Orkid și Quantum Drive în The Shelter: un univers cu reguli diferite

_DSC0405-2

Deși un gen care încă se chinuie să-și facă loc în peisajul muzical autohton, shoegaze-ul a fost puternic reprezentat sâmbăta trecută la Cluj când doi dintre (relativ) newcomerii genului și-au unit forțele într-o lansare comună: Orkid, băieții de la capitală care abia încep să câștige teren în scenă și Quantum Drive, eroii locali cu ceva mai multă experiență, de care mă mir că n-am dat cu nasul până acum.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Să fiu sinceră, seara asta m-a luat total pe nepregătite încă de când am intrat în The Shelter și am dat de o audiență reticentă și nu foarte numeroasă. Din fericire atmosfera s-a destins în scurt timp, chiar dacă nebunia pe care credeam că o s-o găsesc nu s-a materializat. Contrar așteptărilor mele, n-a fost o situație favorabilă datului din cap; shoegaze-ul dispune de o intensitate oarecum atipică, diferită de cea care se manifestă fizic și cu care cei mai mulți dintre noi suntem obișnuiți, lucru care a și contribuit la complicarea modului în care am perceput tot ce s-a întâmplat.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Quantum Drive și-au asumat rolul de gazde și de trupă cu mai multă experiență, motiv pentru care i-au lăsat pe Orkid să deschidă seara. Ei au făcut asta cum se cuvinte, cu un show demn de o formație a cărei vechime depășește cu mult un an. Cu toate că acest concert nu i-a prins pe băieți în cea mai bună formă în ceea ce le privește sănătatea, au reușit să ducă la bun sfârșit cântarea și chiar au fost la înălțime, deși publicul continua să își păstreze anumite rezerve.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Reprezentația s-a dovedit a fi destul de blândă. Trio-ul (care în cazul de față s-a descurcat mult mai onorabil decât ar face-o unele trupe cu 5-6 membri) a reușit să se joace de-a lungul celor nouă piese deja lansate (printre care au presărat materiale noi) cu duritatea și rawness-ul genului abordat până a ajuns să-l „domesticească”, fiecare notă muzicală ajungând să se desfacă în fața ta.

M-am bucurat să văd că, printre altele, lansarea albumului, câteva apariții live în plus și un basist nou le-au închegat mai bine prezența scenică. În plus, îndrăzneala cu care au urcat pe scenă și care s-a transformat în bătăi și distorsuri din ce în ce mai intense îmi întăresc convingerea că muzica lor va ajunge departe, după ce acum o jumătate de an i-am văzut oarecum timizi.

După ce Orkid și-au încheiat concertul iar luminile s-au aprins, am observat cât de multă lume se adunase, comparativ cu o oră înainte când concertul lor abia începea. Ascultasem Quantum Drive fugitiv în timpul zilei, ca să înțeleg cu ce se mănâncă muzica lor. Deși nu am găsit decât o melodie pe Youtube, faptul că urmau să cânte după Orkid și publicul din ce în ce mai numeros mi-au format anumite așteptări care, la momentul respectiv, nici măcar nu au fost atinse.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

Trupa și-a cântat integral albumul de debut, Sleep Deprivation, ceva ce aveam să observ doar acasă, reascultându-l iar și iar, pentru că live nu semăna deloc cu prima audiție. Ceva nu se potrivea pe scenă; ba nu erau deloc dinamici, ba încercau prea multe fără să le iasă ceva, ba era fiecare în filmul lui dar niciunul în același, ba o chitară era dezacordată – mereu era ceva. Posibil să fi fost din cauza emoțiilor, emoțiile unei trupe care există din 2012. Totuși, mereu când mă uitam la public puteam citi o oarecare mândrie pe chipul fiecăruia, privirea aia de „uite, mă, s-au ajuns și ăștia”. Cumva, îmi puteam da seama că trupa a crescut în fața ochilor lor și acesta era momentul lor de glorie.

foto: Jessica Brenda @ Avalon

După mult timp de gândire, mi-am dat seama că problema mea cu Quantum Drive e una pe care o am cu multe trupe românești care se aventurează în a cânta în engleză, păstrând totuși un stil de a cânta și de a construi propoziții pur românesc. Nu e prima dată când dau de așa ceva, dar de fiecare dată îmi lasă un gust amar, mereu fiind vorba de trupe cu mult potențial și cu un sound de care este mare nevoie în industria muzicală românească. Cam așa e povestea și cu Quantum Drive.

Retrospectiv, îmi dau seama că nu a fost o experiență negativă; era un haos controlat, ca niște cercuri concentrice care din când în când se aliniau perfect și creau un moment de-a dreptul magic. O surpriză placută a fost să-l văd pe Adam Dobie de la Positive John la clape, cu aceeași energie contagioasă ca atunci când l-am văzut prima oară, cu cealaltă formație.

 

foto: Jessica Brenda @ Avalon

foto: Jessica Brenda @ Avalon

În ciuda tuturor lucrurilor (ușor) răutăcioase enumerate mai sus, băieții ăștia m-au făcut să le ascult albumul de mult mai multe ori decât aș fi crezut că o voi face la prima ascultare și, mai ales, să vreau să ajung la un alt concert. Poate data viitoare o să dansez și eu cu publicul și voi lăsa hipsterelile acasă. Cumva, toată seara m-am simțit ca la un concert Sex Bob-Omb / The Soronprfbs, două trupe care nu au nicio treabă cu shoegaze-ul sau muzica românească dar au propriul lor vibe, propria lor identitate care le străbate muzica și te propulsează în propriul lor univers, cu reguli diferite față de ale noastre.

Cam așa și cu Orkid și Quantum Drive.

(scris în colaborare, uneori mai pun și fotografii mâna pe tastatură.)


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău