New video: Madder Mortem – Fallow Season

Norvegienii de la Madder Mortem revin după o pauză de vreo șapte ani cu un nou disc, Red in Tooth and Claw, care deja începe să facă valuri în unele cercuri. Madder Mortem a fost mereu o bestie ciudată; desprinzându-se din valul doom/gothic din anii ’90, oamenii au ajuns cu timpul la un stil foarte particular, un progressive metal cu atingeri avangardiste susținut de vocea versatilă și amplă a solistei Agnete Kirkevaag. De multe ori sunt caracterizați ca un „best kept secret” – notorietatea pe care au căpătat-o de-a lungul timpului nu este deloc proporțională cu complexitatea, originalitatea și calitatea generală a output-ului lor. Noul album, însă, pare în sfârșit să-i pună pe o orbită mai largă în metalul european; după numai vreo douăzeci de ani de activitate. Să mai înțelegi ceva.

În orice caz, piesa lansată în imediata vecinătate a apariției albumului, „Fallow Season”, este o bijuterie fără seamăn, și să știți că de-a lungul timpului am învățat să-mi dozez destul de bine complimentele absolute. Însă nu e cazul de nici un holding back aici; avem o trupă excelent închegată, care marșează pe un riff greu, dansant și fantastic de catchy în susținerea unei piese complexe, cu mult groove și niște spectaculoase descătușări de chitară și voce spre final. Vreau să dau replay peste replay peste replay – clipul este, din păcate, destul de meh, un fel de performance video a cărui lipsă de buget se cam vede, dar muzica ce îl însoțește este captivantă până la ultima secundă. Rar m-am îndrăgostit așa tare de o piesă la prima audiție. Abia aștept să ascult tot albumul de la cap la coadă.

N-am cu ce să-i compar – citeam un review care zicea că Madder Mortem ar putea să placă atât fanilor Muse cât și fanilor Meshuggah și mi se pare o descriere bună. Înțelegeți ce vreți din asta, dar apăsați play măcar o dată. O să merite.


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău