Eivør în Expirat: când realitatea muzicală spulberă orice așteptare

dsc_7877

Atunci când ajungi să mergi la foarte multe concerte este destul de greu să mai fi luat prin surprindere și să pleci acasă complet fascinat. Bineînțeles, când e vorba de artiști pe care îi știi de mult, pentru care ai dezvoltat o obsesie și ale căror versuri le cunoști pe de rost, cam oricum ar fi concertul ție o să-ți placă la nebunie. Apoi mai sunt artiștii despre care ai aflat mai recent, nu i-ai aprofundat foarte bine, dar au în spate niște premise foarte bune.

Este și cazul Eivør. Eivør Pálsdóttir, pe numele ei complet, vine din Insulele Feroe. Originile nordice constituie oricând un punct forte pentru mine când vine vorba de muzici, dar fix din Feroe nu cred că am mai ascultat pe nimeni. Apoi vorbim de un eveniment organizat de Twin Arts, care au adus-o și pe Ane Brun anul trecut, într-un concert absolut magnific. Și, apoi, ce am apucat eu să ascult de la Eivør suna foarte bine. Știam așadar că o să fie o cântare cel puțin interesantă.

c

Inițial era programată pentru Sala Radio dar apoi, din diverse motive de ordin organizatoric, a fost mutată în recent deschisul Expirat. Halele Carol. O idee absolut excelentă. Am ajuns acolo pe la 20:30 și am dat peste o atmosferă așa plăcută și intimă încât am uitat instantaneu de vântul și frigul de afară. Era călduț, semiîntuneric, plin exact cât trebuie, iar în fundal se auzea muzica din Twin Peaks. Oricând o plăcere.

dsc_7850

Artista a urcat pe scenă puțin după 21, alături de Mikael Blak la clape și bass și Hogni Lisberg la tobe. Fără prea mare tam-tam ne-a zis „Bună seara” și a început să cânte. O voce de-a dreptul mirifică! Mi se păruse ok acasă în boxe, dar live a fost fenomenal. Ce de intonații, ce de variații. Am citit și eu, ce-i drept după, ce-i cu tânăra asta venită din ținuturi scandinave. Pe lângă rock și folk, cântăreața are și pregătire în jazz și muzică clasică, deci poate face foarte multe lucruri. Am descoperit clar asta aseară. De la balade triste cântate la chitară, aducând nițel doinele noastre, la folk săltăreț și vesel acompaniat de ukulele, la incantații cu tonalitate șamanică bătute ritmic în bodhrán. Îmi închipuiam eu câte ceva despre Insulele Feroe, vizualizam un tărâm misterios și izolat în mijlocul mărilor nordice și reci. După concertul de aseară, mă gândesc că muzica lui Eivør sintetizează extrem de complex toată viziunea mea, dar aduce și ceva în plus.

Pentru că, în mod neașteptat, deși vine de pe meleaguri înfrigurate și solitare, artista a fost tare caldă aseară. Ne-a mulțumit că am venit, ne-a zis cât se bucură să fie acolo, ne-a zis povestea din spatele cântecelor. Cum „Rain” este despre ploile cele multe din țara ei, cum „Morning Song” este despre cum răsare soarele după o noapte tare lungă, atât la propriu, cât și la figurat, cum „Boxes” este despre câte nimicuri adunăm în viața asta și cărăm după noi din loc în loc, cum „Bridges” este despre cum putem fi legați chiar și la distanță unii de alții. O mențiune specială pentru „Trøllabundin”, în care artista are așa un soi de dedublare vocală, ba pe mod suav și amețitor, ba pe un soi de throat singing gurural și amenințător.

Ca să închei cumva ceea ce spuneam la început, eu una am avut bucuria de a fi  surprinsă muzical aseară. Rar mi-a fost dat să plec cu așteptări moderate de acasă (și, ca să fiu perfect sinceră, și cu o stare tare proastă) și să iau parte la un concert care să mă lase gură cască (și să șteargă complet toate supărările zilei). Ceea ce îi doresc, de altfel, oricărui meloman.


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău