The Boxes la TNB: concertul din poveste

01 – _MG_8650

Albastru. Un albastru din acela care nu mai are nevoie de filtre foto. Ca cerul fără nori de deasupra valurilor. Este primul lucru care mă lovește la intrarea în sală, văzând proiecția de pe scenă. Îmi amintesc aproape instantaneu de ochii lui Costin. Și zâmbetul. Zâmbetul larg și copilăresc întrerupt doar de râsetele provocate de bancurile șoptite prin spatele cluburilor. Toți cei care au urcat pe scenă au amintit de zâmbetul lui. Ăsta era Costin – un fenomen, o stare, un zâmbet.

La TNB e un aer ciudat. Mai greu, mai gros. E liniștea aceea de la concertele de sală. Îl văd prin fața scenei alergând de zor dintr-o parte în alta pe Alex, băiatul lui Costin. Copilul cu cel mai frumos păr din lume. Ce imagine. Ce seară va fi. Timpul parcă stă în loc. Victor Panfilov îmi spune că aici e cel mai bun sunet din București. Perfect zic eu, hai să vedem. Vorbim un pic despre amintiri și povești, dar nu e timp destul. Mă gândesc acum că locul nu putea fi mai potrivit pentru acest eveniment, spațiul e mic și asta face ca relația între artist și public să fie mai intimă și mai personală.

02 - _MG_8613

Seara începe cu un moment Alexandra Ușurelu alături de Bobby Stoica, Adrian Flautistu și Muse Quartet. Se cântă sincer și asta se simte de la prima silabă. E un concert greu, emoțiile sunt foarte mari și tremuratul din voce ajunge din microfon în inimile tuturor din public. Costin a făcut parte din acest proiect mai bine de un an, după plecarea din byron. Acum ai impresia că lipsește ceva. Nu muzical, nu, Costin nu era doar un chitarist. Cu Alexandra Ușurelu pe scenă el însemna vibrație și emoție. S-au aliniat cumva astrele și se potrivea perfect cu peisajul.

Se cântă puțin. În seara asta esențele tari sunt în doze mici. Până la următorul moment este proiectat un filmuleț cu și despre Costin. Neașteptat, lumea pare luată pe nepregătite. Așa, pentru cei care nu îl știau și pentru cei care poate au uitat. Cine a editat clipul a trăit niște nopți cel puțin interesante. Interviuri mai vechi, de la începuturi. Ce oameni, ce freze, pare alt secol. Costin se prostește pe terasa de la Fabrica și povestește serios pe o canapea de la Music Rooms despre concertul de la Salina Turda. Înregistratul, frigul, emoțiile. Eram și eu acolo în cameră cu Cosmin când puneam întrebările pentru making of. Stăteam doar ca să aibă oamenii la ce să se uite când vorbesc.

10 - _MG_8636

Prietenia mea cu cei de la byron nu e de ieri, de azi. A crescut natural și organic. Primul dintre ei cu care am băut o bere și am schimbat impresii a fost Costin. Prin 2008 cred. După fiecare cântare mă duceam la el și îl rugam să îmi dea pana cu care a cântat. S-au strâns multe, și acum le mai am ascunse prin bibliotecă. Stăteam numai în dreptul chitaristului de la byron și îi sorbeam fiecare poziție și deget pe grif. Eram fascinat. Le notam repede în telefon într-un memo și mă duceam acasă și studiam Forbidden Drama. Știam albumul ăla ca pe poezie.

Până într-o seară când după concert m-a întrebat – Bă nene, dar tu ce faci cu toate penele astea? Păi uite că hâr, că mâr, cânt și eu la chitară, așa și pe dincolo, îmi place maxim de voi. Ne-am potrivit din prima. Am descoperit evident și pasiunea comună pentru U2. Mai târziu, la un concert byron de pe terasa de la Fabrica, prin 2009 cred, m-am trezit că îmi aduce o insignă cu 360° Tour pe care o luase de la concert. Am rămas blocat. Uite, Andrei, m-am gândit să îți aduc ceva de la concert. Pentru tine. Hai noroc! Cât de mult mi-a plăcut de el. Restul e istorie.

14 - _MG_8692

byron cântă „The Puppet”. Ce înseamnă acum să interpretezi fiecare vers, cum te fentează imaginația. E piesa compusă de Costin. Țin minte că în noiembrie asta a fost prima melodie pe care am ascultat-o și am rămas un pic fără cuvinte. M-am întâlnit cu Cosmin a doua zi și evident că printre primele lucruri a fost – Băi tu ai ascultat The Puppet? Cum e aia acum! Am văzut și eu niște concerte byron la viața mea, dar parcă niciodată nu au fost atâtea emoții pe scenă. Nu e nevoie de cuvinte. Limbajul corpului este de ajuns.

Băieții încearcă să ducă mai departe povestea. Mai puțin cu vorbitul, e clar că la cum se simte lumea cine știe ce prostie o să spună în microfon. Un strop de lumânare pentru-aceia care nu mai vin înapoi. Cum e sfârșitul ăsta. E melodia care mi-a schimbat viața. Pe cuvânt, foarte serios. În urmă cu câțiva ani era singurul moment care mă făcea să trec peste zi. Să pun melodia în căști și 4 minute să mă rup de lume. Ce-am mai plâns pe versurile alea. Pe stradă, la concert, pe unde o auzeam. Luni seara mi s-a pus un nod în gât și am înțeles cu adevărat ce înseamnă că muzica mișcă oamenii. Publicul era în transă.

58 - _MG_8910 PAN

Mai curge o proiecție pe fundal, până la al treilea moment muzical – The Boxes. Ce umor avea omul. Rar mai vezi așa ceva. Începem să ascultăm albumul lui Costin și melodie după melodie te lovește sinceritatea. Este probabil cel mai direct album scris vreodată. Da, ok, poți să găsești și metafore, dar mesajul nu putea fi mai evident de atât. Fiecare din piese o poți identifica chiar până la ziua în care a compus-o. Nu ai nevoie de hartă. Și-a scris povestea așa cum a crezut el că este mai bine.

Totul este atât de natural și sincer. Nu era un compozitor ca la carte. Se simte de la o piesă la alta cum învăța lucruri noi și devine mai bun. Pur și simplu punea mână pe chitară și cânta așa cum simțea el pe moment. Da, atât de simplu. Mircea Mutulescu este perfect pentru stilul lui Costin. Cu timbrul și pronunția aia atât de relaxată și jucăușă, este absolut minunat.

Urcă pe scenă și Ana-Cristina Leonte, o altă voce care se potrivește perfect cu chitara lui Costin. Cântă „Stay with me” pe care de abia ce o ascultasem pe repeat pe soundcloud cu vreo două săptămâni înainte. În sală e un ecou care îți intră în oase. Suntem toți scufundați în scaune și ne uităm uluiți. Totul alături de vocile din spate ale celor două fete cuminți care completează sunetele, Lucia Maria Popescu și Teodora Opriși.

70 - _MG_8965

Toată lumea iese de pe scenă. Rămâne doar Dan Georgescu cu chitara în brațe și o plajă pe fundal. Mă blochez total. Nu mă așteptam nicio secundă să cânte una din piesele înregistrate de Costin cu vocea – „Summer”. Despre ce așteptări avea Costin și cum s-a scurs de fapt povestea. Despre dorințe și planuri care nu i-au ieșit. It was supposed to be the summer of my life. But the rain keeps falling down, I’m looking for a place to hide. Simt cum îngheaţă sângele în mine, nu am mai văzut un asemenea moment niciodată. Este parcă rupt de realitate.

Seara se termină cu „Swansong”, cântată de byron cu Marcel Moldovan la tobe, backing vocals şi Muse Quartet. Melodia este compusă de Costin în perioada în care voia să plece din trupă. I got it all wrong, I was singing the verse of another song/I was trying to get out. Acum melodia e orchestrată cu bucăţele din alte piese, precum linia de pian de la „Fake Life”. Deci, să repetăm. Melodie despre cum vrea să plece din byron, refăcută de byron şi cântată de byron. Da, Costin este undeva în sală şi râde copios. Să mai îmi spună mie cineva despre coincidenţe.

72 - _MG_8977 PAN

Nu am mai fost în stare de nimic după. Metrou direct, acasă. Eram pornit, am vrut să stau în noaptea aia să scriu despre ce am simţit, dar nu am putut până astăzi. Azi-noapte am adormit scriind pe la 3 jumate. A fost o seară de neuitat. Starea de la concertul ăsta o să rămână multă vreme cu toţi cei din public. Şi dacă nu ştiai, prin absurd, povestea din jurul albumului, simţeai că este ceva cu totul special.

Ultima oară când am stat cu Costin la o bere mai pe îndelete a fost în Colectiv anul trecut la un concert. Am vorbit un pic despre planuri, cântări, albume. Am descoperit că suntem şi vecini. Făceam 10 minute pe jos până la el. Păi hai la mine cu chitara, cântăm ceva, vedem ce-o ieşi, sună-mă! Cât de rău îmi pare că nu am făcut asta. Ce mare şmecherie, era la un telefon distanţă. Am fost mare idiot. După, am mai schimbat nişte sms-uri prin iunie despre o cântare şi cam atât. Cred că ne-am mai intersectat din greşeală pe la Clubul Ţăranului, nici nu mai ştiu. Ce mai contează acum? Nu mai am numărul lui.

Despre albumul, mai bine zis proiectul Ups and downs aş vrea să scriu separat. Există şi un interviu cu Dan Georgescu pe care încă nu am apucat să îl transcriu. E o poveste care trebuie spusă. Toată această nebunie de neimaginat i se datorează lui Dănuţ. Ce să mai spun despre el? Ce a reuşit să facă este un mic miracol. Nu există cuvinte. Lumea asta ar fi mai bună şi mai frumoasă dacă fiecare din noi am avea câte un Dănuţ. A pus cap la cap totul, a strâns oamenii, a făcut cum a putut şi a produs ceva cu adevărat unic. L-a adus pe Costin înapoi printre noi, ca în cărțile cu povești.

76 - _MG_8998 PAN


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău