Jerome Reuter (ROME): „Cât timp simt că am în continuare ceva de spus, am să fac asta”

MG_5062-Bearbeitet

Read the English version

Sosiți la București joi, înainte de concertul lor din această seară de la Hard Rock Cafe, am reușit să stau puțin de vorbă cu Jerome Reuter și Eric Becker – mai exact, ROME în formulă de duo acustic. În forfota mocnită din Alt Shift am vorbit despre Coriolan, noul lor release, viitorul album full-length de la sfârșitul verii dar și despre viața de artist, influențe lingvistice și muzicale și procesul creator din spatele muzicii.

ROME îi vor însoți pe byron în turneul Acoustic Melange Tour pe 8 aprilie la Hard Rock Cafe București, pe 9 aprilie la Iași în Underground Pub și pe 10 aprilie la Bacău în Valhalla Pub.


Ca să începem cu ceva foarte recent, am ascultat Coriolan, care a ieșit acum pe 1 aprilie. Nu prea e direcția la care mă așteptam, muzical vorbind.

La ce te așteptai?

Păi, nu am făcut cunoștință prea bine cu A Passage to Rhodesia, abia am reușit să mestec mai bine conținutul trilogiei, pentru că ești atât de prolific, dar în Coriolan am avut impresia că vizitezi cumva niște rădăcini muzicale mai vechi.

Sunt lucruri vechi acolo, dar și noi. Sunt unele pasaje care sunt aproape garage rock, iar asta vine de mai demult din trecut, de dinainte de ROME. În astfel de trupe am început să cânt, de fapt. Aveam aceste cântece care nu-și găseau locul nicăieri așa că am venit cu acest concept, am scris în jurul său; erau toate aceste piese fără versuri, iar versurile au ajuns să fie centrate în jurul acestei teme, a lui Coriolanus. Muzical vorbind, însă, este într-adevăr divers. Sunt chestii post-punk, balade, niște loop-uri industriale, și e cumva în regulă să faci genul acesta de experimente pe un EP, poți să te joci în voie. A fost distractiv. Și toată lumea știe povestea lui Coriolanus, așa că am luat practic șase stări, șase momente ale poveștii despre care am simțit impulsul de a cânta.

Pe Rhodesia și celelalte albume, în special pe trilogie, am făcut un mare efort ca totul să pară o poveste de la început la sfârșit. Trilogia pentru mine înseamnă practic trei albume separate, fiecare cu un început, un sfârșit și un fel de curbă dinamică între cele două părți. Toate astea multiplicate de trei ori. Și totuși, trimit unul la celălalt. Iar același lucru l-am făcut cu Rhodesia, m-am gândit foarte mult cum să spun povestea. Am încercat să abordez lucrurile cum am făcut și cu trilogia, unde erau multe sample-uri și mult spoken word printre cântecele propriu-zise. Dar apoi m-am gândit că m-aș repeta, așa că am tăiat toate părțile industriale și le-am lansat ca un album-bonus.

Ai spune deci că a fost mai distractiv, muzical, să lucrezi la Coriolan?

Da, nu prea mi-a păsat, voiam să aduc laolaltă mai multe cântece bune, care îmi plăceau, și să le unesc cu această temă. A părut un lucru așa, mai punk. De asemenea am avut un an liber, fără nici o lansare, fiind ocupați cu turneele, așa că acest EP are și rolul de a porni motoarele cumva. Acum am terminat albumul nou, care urmează să fie lansat în august, iar lucrurile încep să prindă ritm din nou.

MG_5035-Bearbeitet

Rămânând la Coriolan și la tematica shakespeariană, am citit într-un interviu mai vechi că te-ai ocupat cu teatrul acum ceva vreme.

Da, m-am născut în lumea teatrului, tatăl meu coordona acest grup de tineri actori și încă de când aveam 5 sau 6 ani porneam la drum cu el. El lua parte la aceste festivaluri internaționale prin Europa unde mergea cu toată trupa să joace; mama era și ea implicată, așa că practic luau copiii la pachet cu ei și plecau la drum. Shakespeare și Brecht au fost nume de care am tot auzit în copilărie, și mereu erau discuții despre producții, piese, adaptări… Așa că lumea teatrului a fost mereu foarte apropiată de mine.

Apoi am început eu însumi să joc, când eram adolescent; n-am fost niciodată un profesionist dar spre final, cu puțin timp înainte de ROME, am fost implicat în câteva producții unde lucrurile deveniseră ceva mai profesioniste. Dar apoi a trebuit să fac o alegere – voiam să continui cu actoria, sau să mă ocup de muzică? Mereu cântasem în trupe și făceam parte din ambele lumi… Iar în acel an, în 2005, luam parte la trei piese mari, aveam chiar și roluri principale și n-am făcut deloc muzică – numai în decembrie, când am pornit ROME. Cealaltă trupă în care eram se cam destrăma și nu știam ce să fac; simțeam nevoia să fac muzică, nu ca o carieră, doar pentru mine. Așa că am intrat în studio și a apărut ROME. În acel an, făcând doar teatru, am realizat că mi-era foarte dor de muzică, nu puteam fără ea. Dar aș fi putut fără teatru. Îmi lipsește un pic, n-am mai activat ca actor de atunci, de mai bine de 10 ani, dar acum sunt pe scenă tot timpul și e un pic de actorie și aici, deși bineînțeles nu la același nivel.

V-am văzut live anul trecut în Control și mi-ați lăsat un vibe foarte rock’n’roll; acum aveți o serie de concerte ca un duo acustic. Cum percepi tu diferența?

E o evoluție. Când am pornit ROME era un proiect solo de studio, apoi concertele au devenit treptat un obicei așa că am început să folosesc track-uri și întotdeauna aveai sentimentul că e un concert pe jumătate playback. Apoi încetul cu încetul a devenit o trupă adevărată, și a fost un lucru firesc să luăm cântecele care se potriveau cel mai bine și să le ducem în acest mediu de trupă rock. Acum simt că avem așa un vibe post-punk, și e distractiv.

Eric, înțeleg că ești destul de nou în lumea ROME. Cum s-a întâmplat?

Eric: Fac parte și dintr-o altă trupă, The Barcodes, unde cântăm pur și simplu rock’n’roll, și am de asemenea o companie care construiește amplificatoare. Așa l-am cunoscut pe Jerome, le-am asamblat amplificatoarele pentru turneul de anul trecut. Apoi cântam cu Patrick, basistul, într-o trupă de surf și mi-a zis că Jerome se gândea să ia un chitarist, aș fi fost interesat? Bineînțeles că eram, era o oportunitate grozavă. Și este și o mare provocare, e o mare complexitate în muzică. Cum zice Jerome, este muzică pe care o cânți acum, dar dacă o cânți peste 60 de ani nu va îmbătrâni.

foto: Xavier Marquis - http://peek-a-boo-magazine.be

foto: Xavier Marquis – http://peek-a-boo-magazine.be

Jerome, anul trecut ați avut și niște concerte în State. Pentru mine, ROME are o identitate distinct europeană; cum ai spune că a fost primită muzica voastră de cealaltă parte a oceanului?

Foarte bine, și tocmai datorită acestui lucru – că nu sunăm ca o trupă americană. În nordul Europei poți fi foarte interesant dacă ai o trupă de flamenco, să zicem, dar dacă mergi în Spania n-o să-i prea intereseze, știu și ei să facă asta. A existat mereu un public pentru astfel de muzică în State, multe trupe influente vin de acolo, și cred că ROME cam amestecă toate aceste influențe; este un sunet foarte european, dar în același timp unele influențe americane sunt foarte puternice. M-am născut în 81, fac parte din generația MTV și cu asta am crescut, pe radio era plin de trupe americane – și  câteva britanice – cu asta erai hrănit. Și s-a impregnat în generația mea, n-ai cum să mai elimini asta, de bine, de rău. Sigur, am și multe influențe europene, Jacques Brel, chanson-ul, tradiția folk-ului european, toate astea sunt și ele prezente. Dar e un amestec între cele două lumi – așa simt eu, cel puțin.

Revenind un pic la Coriolan, am observat că există un cântec, „Der Krieg”, în care te auzim pentru prima oară cântând în germană, dacă nu mă înșel.

Da, am mai făcut niște spoken word, în trilogie de exemplu, dar limba oficială a fost mereu engleza. Acum a fost pentru prima oară când am scris versuri în germană. S-a întâmplat pur și simplu; cuvintele veneau spre mine și m-am gândit că probabil voi avea un vers în germană, sau un refren. Apoi am realizat că trebuia să rămân la germană pentru întregul cântec, avea mult mai mult sens așa. Nu prea pot să spun de ce, dar așa simțeam. Sunt unele părți în ROME care sunt gândite în foarte mare detaliu, unde fac mari eforturi de cercetare, dar sunt alte părți cu care îmi doresc pur și simplu să mă distrez. Am citit că oamenilor le place cântecul în germană, iar asta e problematic, pentru că atunci când schimbi limba schimbi absolut tot. Limba e cheia pentru orice – chiar dacă folosești același setup, muzical, capătă o cu totul altă identitate. E fascinant. Pentru mine era această temă care e distinctiv germană, iar cuvintele îmi veneau cu mare ușurință; nu era chip să pot transpune asta pentru publicul vorbitor de engleză, pentru că n-ar mai fi avut la fel de mult sens.

Am citit un interviu mai vechi în care spuneai ceva ce a rămas cu mine – că există acest echilibru între lumină și întuneric și că doar printr-un întuneric adânc poți zări cu adevărat lumina.

Da, oamenii te pot întreba „dar de ce nu cânți despre flori și să faci o piesă disco? Gândește pozitiv!” Păi asta fac! Dar pentru a ajunge la acel fel de lumină, genul acela de fericire, trebuie să vii dintr-o zonă mai întunecată. Altfel nu are sens pentru mine. De asemenea, asta se întâmplă și în viață; am cunoscut multe trupe la viața mea, unele dintre ele cântând metal foarte heavy, lucruri foarte întunecate. Și toți oamenii ăștia erau foarte pozitivi. Aș zice că cu cât este mai întunecată muzica, cu atât mai luminoși sunt oamenii. Oamenii știu să aprecieze lumina mai mult pentru că știu de unde vin. Oamenii care caută doar partea pozitivă a lucrurilor nu vor aprecia niciodată ROME, iar asta e în regulă; eu însă pur și simplu nu sunt genul acela de om.

MG_5078-Bearbeitet

Pentru a încheia lucrurile privind spre viitor, ai zis mai devreme ceva despre un nou album în august. Care probabil nu va suna precum Coriolan, din câte înțeleg de la tine.

Jerome (către Eric): Cum sună noul album?

Eric: Aș zice că e mai deschis. Oamenii l-ar putea găsi mai accesibil, poate cei care nu cunosc încă trupa foarte bine.

Jerome: Am lărgit orizonturile un pic, iar ăsta ar putea fi un efect secundar bun. Dar este în continuare întunecat. Cu Flowers, de exemplu, erau lucruri foarte grele acolo, dar era cumva și foarte însorit. Aici e diferit, aici sunt cântece de sine stătătoare scăldate fiecare într-o materie mai întunecată, însă vor fi cântece foarte bune pentru live. Aveam aceste cântece, pe unele dintre ele le-am și cântat live, cu care nu știam ce să fac. Apoi au început să se adune și am zis că trebuie să fac un album cu ele. Dar sunt toate diferite.

Anul trecut am avut aniversarea de 10 ani iar ideea inițială a fost să facem un album best-of cu niște bonus track-uri, cum se practică. Apoi mi-am dat seama că ar fi fost foarte dificil să iasă un produs interesant pe care oamenii chiar să și-l dorească, fiind lucruri vechi. Așa că am decis să nu mai facem asta. Am ajuns totuși să lansăm o antologie, pur și simplu o colecție de cântece pentru toți cei care vor să aprofundeze trupa mai tare, pentru că reprezenta bine ceea ce făceam live. Dar exista în continuare energia de a face un best-of. Așa că am zis, hai să facem un best-of dar numai cu cântece noi. E un album cu piese care-mi plac foarte tare. Am înregistrat mare parte din ele, dar am mai înregistrat și alte lucruri pe lângă.

Mereu e ceva la care lucrez. Mă plictisesc ușor, și chiar îmi place să lucrez. Mereu am fost așa și n-a fost niciodată de dragul succesului; ba chiar, din punct de vedere al carierei, am luat niște decizii destul de proaste doar pentru că scriam în continuu și voiam să scap de materialul acumulat prin a-l lansa pentru a fi în stare să scriu mai mult. Nu pot să am toate lucrurile astea pe masa de lucru în același timp! Casa de discuri îmi zicea, „Ești sigur că vrei să lansezi un album triplu imediat după al cincilea album în cinci ani?” iar eu le ziceam că da, oamenii pot să-mi asculte muzica și după ce mor. Iar asta s-ar putea întâmpla destul de curând. Uite, iese la iveală partea pozitivă din mine (râde). Dar trebuie să te bucuri de viață cât timp o ai, iar pentru mine lucratul la muzică este încântător, extraordinar. Odată ce înregistrez îmi pierd interesul. Deja trec la lucrurile următoare. Acum când mă întreabă lumea despre Coriolan pentru mine deja au trecut secole; mi-am semnat tratatul de pace cu el acum destul timp. Dar cât timp simt că am în continuare ceva de spus, am să fac asta.


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău