New video: Rockabella – Evian

Despre Rockabella am mai scris – sunt o gașcă up-and-coming din București cu rădăcini rock’n’roll, profesioniști și cu vădite afinități cinematografice. Recent au dat drumul în lume materialului A World Outside care poate fi considerat un fel de „hello, hai să facem cunoștință” – un EP cu 8 piese, variat și concentrat, de pe care ne este acum prezentată piesa de deschidere „Evian”.

Admit, am o slăbiciune pentru clipurile de studio, nu îmi explic de ce. Poate fiindcă mi se pare foarte mișto să văd o parte din procesul de creație din spate; asta vine și fură un pic din aura aia de idealitate (chiar există cuvântul!) pe care o au de regulă piesele de pe album, umanizându-le, arătându-ne că totuși sunt cântate de persoane care respiră, obosesc, pun suflet și trag duble. Presupun că există artiști și genuri muzicale întregi pentru care abordarea asta n-ar merge deloc, dar în lumea chitarelor cu distors sunt permise multe lucruri.

Așadar „Evian”, serviți cu încredere și cercetați de altfel întreg EP-ul cu care vin Rockabella. Și așteptați-vă să mai auziți de A World Outside, poate chiar destul de curând.

#spoilers


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău