Hiromi – Alive

Alive

Trebuie să discutăm un pic serios despre ce o să se întâmple la sfârșitul lui iunie la Sala Radio. Desigur, nu că noi nu suntem aici întotdeauna oameni serioși. Pe 30 iunie, Hiromi The Trio Project revine la București. Trio-ul, format din Hiromi Uehara, Anthony Jackson și Simon Phillips, are deja o vechime de aproape 5 ani și ne-a oferit până acum trei albume absolut superbe. Move, apărut în 2012, a fost pentru mine o mare lovitură, l-am consumat în cantităţi industriale și reușește în continuare să mă gâdile într-un mod cu totul special.

Drept urmare, am fost prezent în sală când grupul a concertat prima oară la București. Ce pot să spun, cine nu a fost, să facă cumva să ajungă acum. Eu nu o să uit niciodată ce am trăit acolo. M-am gândit totuși că, dacă tot mergem la concert peste un pic mai mult de două săptămâni, merită să ne concentrăm pe albumul pe care proiectul îl propune acum.

Hiromi-28_hiromi_uehara_miluta_flueras_2012

Începutul este exact ceea ce te aștepți să fie. „Alive” are acel vibe inconfundabil Hiromi, plin de nuanțe, schimburi ritmice, jocuri sincopate între instrumente și un solo de pian pe măsură. Aranjamentul din jurul minutului 8 este pentru mine o trimitere foarte frumoasă, îmi place să cred că și intenționată, la „11:49 PM”, ultima piesă de pe albumul precedent.

Pe „Wanderer” trebuie să îl gândim în trei părți A-B-A, într-o formă de lied. Prima parte se încheie foarte nuanțat cu un dialog calm între pian și bass. Trecerea spre B se face cu intrarea energică a tobelor care ne introduc într-un solo jazz blues care te lasă mască. Ascultați neapărat. De altfel, față de albumele precedente, pe Alive găsim mult mai multe elemente de blues, iar acest lucru face materialul mai entertaining într-o formă diferită și nouă.

În continuare, pe „Dreamer” tobele se dezlănțuie cu adevărat, iar dacă tot ne concentrăm pe partea ritmică, trebuie subliniate și liniile ritmice ale pianului, punctate cu atâta precizie. Ai impresia câteodată că asculți matematică. „Seeker” are un caracter melodic foarte gingaș și zglobiu. Totul este ca o joacă de copii, acompaniat neașteptat câteodată de o voce feminină care nu se poate abține de la tot felul de completări. Melodia se termină foarte diferit cu un dialog delicios între pian și bass bazat pe propoziție-răspuns.

Îmi place foarte mult la albumele Hiromi că totul este gândit ca un întreg, dar împărțit ingenios astfel încât fiecare instrument face cumva să iasă în evidență în felul lui, pe rând, în același timp, dar totuși separat. Este totul ca un fel de tort, dar pe care îl guști strat după strat. În acest fel, chiar și la a zecea audiție descoperi ceva nou. „Warrior” este piesa pe care v-o propun ca să auziți ce este în stare Simon Phillips să facă la tobe. Pur și simplu incredibil.

Hiromi-47_hiromi_uehara_miluta_flueras_2012

„Firefly” este de departe cea mai calmă și interiorizată prezență. Rupe cumva un pic energia și te liniștește, este o pauză în care să îți tragi sufletul pentru ultima sută de metri, un fel de kilometru 30 al maratonului. „Spirit” propune niște linii superbe de blues, alăturate de câteva îngânări șoptite, care pictează un peisaj atât de vast și liber. Totul este completat de Anthony Jackson cu un solo de bass fermecător, cu tonul său răgușit și atât de bine echilibrat.

Ultima melodie, „Life Goes On”, închide foarte frumos tot tabloul, simetric și egal structurat. Transmite aceeași energie ca începutul albumului, iar fiecare instrumentist are câte un solo, de data asta cu un puternic caracter rock, în care arată ce poate, de parcă ar mai fi fost nevoie. Fiecare este pur și simplu atât de dezlănțuit și natural încât nu îți poți închipui un sfârșit mai bun. Este o nebunie uluitoare care te lasă fără reacție.

Hiromi-14_hiromi_uehara_miluta_flueras_2012

Neapărat să vă duceți pe 30 la concert, organizat de aceiași oameni îndrăzneți de la Twin Arts. Ar fi indicat să ascultați și albumul înainte. Pentru cine nu știe sau se lasă greu convins, am să povestesc un pic despre muzicienii prezenți pe album, deși nu sunt fanul înșirărilor din CV ca pe o listă de cumpărături pentru piață.

Hiromi este un fenomen unic, la 14 ani cânta cu Orchestra Filarmonicii din Praga, iar la 17 a fost invitată pentru o colaborare de Chick Corea. Decât. După câțiva ani în care a scris jingle-uri, s-a gândit să urmeze studiile de la Berklee School of Music. Decât. Simon Phillips apare și el de-a lungul timpului în diverse proiecte alături de Jeff Beck, The Who, Judas Priest, David Gilmour sau Joe Satriani. Lista este mult mai lungă. Cât despre Anthony Jackson ce ar mai putea fi spus. A inventat un instrument nou cu șase corzi pe care l-a numit chitară contrabass. Are de asemenea o listă impresionantă de colaborări, printre care găsim pe Chick Corea, Michel Petrucciani, Pat Metheny, Buddy Rich sau Paul Simon.

Hiromi-68_hiromi_uehara_miluta_flueras_2012

Cred că este o oportunitate uriașă să vezi acești oameni pe viu într-un concert, mai ales în lumina acestui album pe care îl consider cel mai bun pe care l-au făcut împreună până acum. Nu reușesc încă să îmi revin după reprizele nebune de solo, aranjamentele atât de frumos echilibrate sau schimbările ritmice atât de bine punctate. Ascultați și vă minunați.

9.7
Cel mai bun album oferit de Hiromi The Trio Project

Bile albe

  • Structură gândită ideal
  • Mai multe elemente blues decât pe albumele precedente
  • Instrumentiști fenomenali
  • Uhm...solo-urile?
  • Respectă rețeta celorlalte albume, dar ajunge la un nivel superior

Bile negre


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău