Despre promovarea pe Facebook și mirajul like-urilor

facebook-257829_1280

O dată la câteva luni, invariabil, ajunge la mine o știre scrisă pe un ton alarmant, răspândită de zeci de oameni panicați, revoltați și furioși: Facebook schimbă din nou algoritmul de afișare în news feed! Facebook nu te mai lasă să inviți 5000 de prieteni la un event! De-acum n-o să te mai poți promova decât pe bani! Zuckerberg strivește arta independentă! Repede, dați toți „Get notifications” dacă vreți să mai aflați vreodată de vreun nou album!

Și mă dau cu capul de birou, fac un pas în spate și mă întreb: cum dracu’ am ajuns aici?

Bref, am ajuns aici pentru că suntem niște nenorociți leneși, de-asta.

Citeam un articol foarte mișto pe Wait But Why zilele trecute care diseca pe larg mecanismele psihologice din spatele procrastinării. Ca element cheie în psihicul procrastinatorilor autorul identifica o așa numită „instant gratification monkey”, o parte din noi care se gândește numai la prezent și la obținerea de satisfacție pe termen scurt. Practic, ori de câte ori partea rațională din noi se apucă de vreun task dificil care necesită perseverență și efort în schimbul unor beneficii pe termen lung, maimuța zăbăucă se panichează, sare la cârmă și ne îndreaptă către noi și noi nimicuri călduțe și plăcute care ne mănâncă timpul și ne mențin într-o stare tâmpă de satisfacție temporară.

by Tim Urban | waitbutwhy.com

by Tim Urban | waitbutwhy.com

Ei bine, Facebook face o treabă minunată din a hrăni toate instinctele super nocive care compun „maimuța”. Iar noi îi cădem de proști în continuu.

Nu mă înțelegeți greșit, Facebook (împreună cu oricare altă rețea social media) e o unealtă absolut minunată pentru răspândirea de informații, generarea de conversații și întreținerea unei imagini. Însă cuprinși de mirajul numărului de like-uri, share-uri și attending-uri riscăm să pierdem din vedere exact asta – faptul că e pur și simplu încă o unealtă, în nici un caz un scop în sine și sub absolut nici o formă!!! o judecată de valoare. Viața din fericire încă nu se întâmplă pe Facebook, iar cifrele de acolo sunt muuult mai puțin relevante decât ne-ar plăcea să credem. Știu, e ușor, vezi cifre imediat, le vezi cum cresc și îți umflă ego-ul, le vezi cum stagnează și te frustrezi, dar nu uita nici o clipă că cea care se umple de mândrie sau de frustrare e de fapt maimuța, nu tu. Tu ar trebui să te duci la sală, să repeți și să faci cea mai bună muzică pe care-o poți face. Încă nu s-a găsit substitut pentru asta.

Facebook e pur și simplu încă o unealtă, în nici un caz un scop în sine și sub absolut nici o formă o judecată de valoare.

Sunt vreo 10,3 milioane de oameni cu acces la internet în România și vreo 8 milioane de conturi de Facebook. O să mă hazardez să zic că, din toate, poate vreo 5,5 milioane aparțin unor oameni adevărați din carne și oase (lucru ce ne-ar lăsa cu plauzibilul număr de 2,5 milioane de profile de firme, trupe, gameri, troli, postaci, click farms, spamagii… știți voi). Asta înseamnă că tu, vajnică trupă (sau locație) care postează pe Facebook, dă invite la evenimente și cam atât, ignori by default cam jumătate din oamenii cu internet din țara asta. Și cum probabil numărul de like-uri al paginii tale nu depășește câteva mii, alegând să comunici exclusiv pe Facebook îți reduci singur publicul potențial la vreo 0,05% din românii care se dau pe net într-o formă sau alta.

5596362246_78085d8cfc_z

by Jonathan Fenton | flickr.com

Ah, iar din like-urile alea de pe pagina ta, vreo 5 – 10% sunt sigur date aiurea de la conturi care n-au nici o treabă cu tine.

Așa că vedeți voi, problema nu e că Facebook e condus de corporatiști sălbatici care au o plăcere sadică în a ne scădea nouă reach-ul și a ne face să plătim, problema e că cei mai mari sabotori de reach tot noi suntem, alegând din comoditate să comunicăm exclusiv sau preponderent pe un singur canal și devenind vulnerabili la toate schimbările acestuia pe care nu le putem controla. Noi ar trebui să mergem acolo unde sunt fanii, nu invers. Nimeni nu are nici o obligație să-și facă cont pentru a ne urmări, și chiar dacă au cont nu îi obligă nimeni să ne dea și like, așa că ar cam fi cazul să depășim odată momentul ăsta, să redescoperim puterea unui site sau a unui afiș bine făcut și să căutăm să împletim toate canalele de comunicare pe care le avem la îndemână pentru un maxim de eficiență.

Serios, un post pe Facebook boost-uit la nimereală pentru 2000 de fani nu se cheamă promovare și ar trebui să nu ne mai păcălim pe noi înșine în halul ăsta.


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău