New video: Sophisticated Lemons – Rabbit Hole

Proaspăt, colorat și lipicios – cam așa poate fi caracterizat „Rabbit Hole”, noul clip Sophisticated Lemons – colectiv bucureștean de indie/rock care activează mai mult sau mai puțin sub radar de vreo 6 ani deja. Piesa e fredonabilă și ar fi putut fi ceva mai lungă pentru gustul meu, dar pentru un Shazam rapid pe TANĂNANA cât să zici „whoai ce tari sunt ăștia cine naiba-s” e numai bine. Îmi place că se simte o oarecare maturizare a băieților, ca și în precedentul „Burn It”; ideile muzicale sunt exprimate mai coerent și mai clar, iar formația pare că știe mult mai bine ce își dorește și ce estetică urmează.

La capitolul estetică punctează major și clipul, „visualette” cum îi spun Sofisticații, o idee simplă, simpatică și colorată marca Ciocanul (cu al trupei Radu Osaciuc în echipă). O porție savuroasă de inspirație pop-art se întâlnește cu un soundtrack vibrant pentru un rezultat hip, colorat și demn de dancefloor-ul din Control.

Al-bum! Al-bum!


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău