Steven Wilson – Hand. Cannot. Erase.

HCE-finalcover

A devenit deja o regulă ca de fiecare dată când Steven Wilson scoate un material nou să presupui că este ceva ieșit din comun de mișto și că sigur o să te bântuie câteva săptămâni. Are el acel ceva aparte care scoate din muzică, altminteri un intellectual rock ceva mai greu de digerat, niște linii ușor de reținut și de fredonat. The Raven That Refused to Sing (And Other Stories), albumul precedent, a fost pentru mine o revelație, ceva cu adevărat ceva special. Hand. Cannot. Erase. nu se abate de la normă, dar este destul de diferit încât să merite discutat un pic.

img027

Când se dă cortina la o parte sau intră un artist pe scenă, întotdeauna mai există o perioadă foarte scurtă de forfotă și aranjament în public. Când auzi și simți cum toată lumea se poziționează și își găsește locul în timp și spațiu în așteptarea celor ce urmează. Cam asta e impresia lăsată de „First Regret”, să te pregătească pentru album; sunt două minute de sacrificiu la care oricum exista pericolul să nu fii foarte atent în lift sau la metrou.

Albumul începe așadar propriu-zis cu „3 Years Older”, iar în cazul în care nu ești pe shuffle nici nu simți clar trecerea. Melodia este foarte frumos împărțiță în mai multe bucăți. Începutul simplu de chitară nu anunță deloc ceea ce urmează, o parte foarte energică, puternic influențată de combinații ritmice și o linie de bass memorabilă. Guthrie Govan este deja acolo, cu un solo scurt și relaxat, fără să simți nevoia de mai mult. Strofele și ele sunt făcute într-o notă foarte calmă, cu un acompaniament și aranjament la chitară absolut minunate. Restul melodiei te duce prin toate stările, cu multe treceri și întoarceri combinate inspirat.

„Hand Cannot Erase” și „Perfect Life” folosesc ceva mai multe sample-uri, prima e ceva mai mișcată, a doua foarte așezată. Aici o găsim pe album pe Katherine Jenkins citind un capitol din povestea aflată în spatele albumului, despre care dezvoltăm către sfârșit. În orice caz, un moment foarte bine pus să rupă un pic ritmul și atmosfera.

For a month I wanted to die and missed her every day. But gradually she passed into another distant part of my memory. Until I could no longer remember her face, her voice, even her name.

img008

Routine” este una din preferatele mele, dar și obiectiv vorbind este probabil cea mai bună prezență de pe album. Își face apariția Ninet Tayeb, o cântăreață/actriță din Israel, prima câștigătoare a Kokhav Nolad (Pop Idol-ul israelian). Fun fact: după ce a câștigat notorietate în urma concursului a apărut într-un serial de mare succes bazat ici și colo pe viața ei. Primele două sezoane a jucat rolul personajului Ninet Levi, ultimele două s-a jucat pe sine. Altfel, a scos patru albume pop-rock, interesante probabil dacă ne luăm după vocea ei de pe „Routine”, care este demențială. De linia melodică și timbrul ei de pe refren nu pot să scap nici dacă aș vrea.

Urmează o porțiune de aproximativ 12 minute de rock mai psihedelic, predominat instrumental, cu multe solo-uri și tot felul de giumbușlucuri. Față de alte albume, nu este genul de moment peste care să dai skip. Când există pe înregistrare instrumentiști de acest gen, merită.

img036

Urmează când te aștepți mai puțin „Transience”, o baladă foarte liniștită care rupe din nou ritmul. Este încă un argument că albumul are întoarceri de direcție foarte bruște, dar bine gândite. „Ancestral” este cea mai lungă piesă, sunt 13 minute construite cu răbdare și multă inspirație. Începutul este produs superb, sună exact cum trebuie, totul este undeva în fundal, bass-ul te lovește pe fiecare din timp și în tot mixul acesta este introdus și un solo de flaut de toată frumusețea. Apar și niște instrumente cu coarde, cu ajutorul London Session Orchestra, care completează foarte bine peisajul sonor.

Happy Returns” reintroduce tema de la începutul începutului, ca o amintire a locului de unde am plecat, închizând practic cercul. Albumul se termină într-o notă pozitivă, melodia e umplută cu solo-uri melodice și vocile corului Schola Cantorum de la Cardinal Vaughan Memorial School. Alături de „Ascendant Here On…”, formează un întreg gândit ca un epilog pentru întreaga poveste. Vocile corului lasă impresia unei prezențe care dispare în sus și se pierde undeva în zare.

SW-HCE-180814-79

Cât despre conceptul din spatele albumului, pe care, fie vorba între noi, l-am descoperit în mijlocul redactării acestui material, te face să vezi totul diferit, să gândești povestea la un alt nivel. În perioada de teasing pentru album a fost dat un link către blogul personajului principal al albumului, „H”. Hand. Cannot. Erase. Totul frumos. Un fel de jurnal cu poze și gânduri ale unei artiste care trăiește într-un oraș, ne povestește despre ea, dar la un moment dat dispare.

Routine keeps me in line/Helps me pass the time
Concentrate my mind/Helps me to sleep

Totul este inspirat de povestea cât se poate de reală și înspăimântătoare a lui Joyce Carol Vincent, o femeie care a murit prin decembrie 2003 în apartamentul ei din Londra, dar a fost descoperită aproape trei ani mai târziu, prietenii și familia considerând că ea pur și simplu nu mai dorea să vorbească cu ei. Versurile, foarte bune oricum, sunt citite acum în altă lumină.

A fog that smothers you, it’s hard to breathe
But when you’re on your own that’s when you’re free
You’re three years older
And you’ll always be now

În încheiere, ce ar mai fi de spus despre un album cu asemenea sunet și concept atât de puternic? Grupul de instrumentiști e același ca pe albumul anterior, totul e strâns și omogen. Nicio notă, niciun timbru, niciun ecou nu sunt întâmplătoare, iar atenția la detalii e terifiantă. Când Steven Wilson scoate album, este eveniment. Noul material e mai deschis, mai lung, mai clasic, iar cu cât îl asculți de mai multe ori, cu atât descoperi încă o pagină din poveste.

9.3
Încă un album Steven Wilson care pur și simplu te lasă fără cuvinte

Bile albe

  • Așa cum ne-am obișnuit de la Wilson, sunetul este impecabil
  • Concept foarte puternic, cu poveste și personaje
  • Blogul/Jurnalul Hand. Cannot. Erase.
  • Instrumentiști unul și unul
  • Schimbări bune de ritm și atmosferă

Bile negre

  • Theo Travis prezent doar pe o singură melodie

Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău