New video: Fjord – Endless

Un nou clip cu munții patriei, dar de data asta vedem și un pic din trupa care cântă: respectiv băieții din Fjord, care în clipul „Endless” pot fi zăriți stând cuminți și privind în zare ca pentru un fel de ședință foto în aer liber. Clipul e semnat de talentatul fotograf de concert și nu numai Miluță Flueraș, a doua sa incursiune în acest domeniu (după „Întuneric” al celor de la Breathelast).

Despre Fjord mărturisesc că nu auzisem până recent, când am aflat de iminenta lor lansare de album de pe 4 aprilie din Question Mark. „Endless” e un soi de shoegaze/post rock, exclusiv instrumental; un soundtrack potrivit pentru imaginile din clip (sau invers, I guess). Ca feeling evocat, mi s-a dus fugar gândul la Alcest și, culmea, la The Gathering-ul timpuriu. Sunt curios acum dacă celelalte piese au același parfum dreamy/înălțător, sau dacă au și momente mai rough. Am să cercetez și voi reveni cu amănunte (aparent albumul On Icy Shores e disponibil deja).

Până atunci poate-i vedeți săptămâna viitoare, la concertele „de adio” Altar of Plagues – pe 14 martie la București (Colectiv) și pe 15 la Cluj (Flying Circus).


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău