New album: Sivu – Something On High

sivu

Sivu-Something-On-HighUnul din obiectivele pe care ni le-am propus la lansarea RadioIndieGen.ro a fost de a promova nume noi și talentate, românești sau din afară, pe care noi le vedem ca fiind starurile de mâine ale genului alternative. Iar dacă numele respective nu ajung chiar staruri, măcar rămânem cu satisfacția că v-am propus artiști care produc o muzică cu adevărat demnă de ascultat și apreciat. Un artist din categoria de mai sus (rămâne de văzut dacă se confirmă profeția despre „star de mâine”) este Sivu, pe numele lui adevărat James Page, un tânăr englez care și-a lansat acum două zile albumul de debut, Something On High (click pentru stream album).

Sivu a captat atenția mass-media din UK cu primul său single, „Better Man than He”, apărut în ianuarie 2013 – o piesă pop „înălțătoare” cu un refren lălăit (la propriu) și cu versuri cu trimiteri către religie. Videoclipul, în care Sivu este filmat cântând printr-un scanner tomograf, a avut un succes destul de mare pe Youtube (peste 640.000 vizualizări). În intervalul ce a urmat, Sivu a lansat un EP intitulat I Lost Myself și o serie de single-uri care au prefațat albumul Something On High. Sound-ul său este des comparat cu cel al mai cunoscuților alt-J sau Wild Beasts și asta are și o explicație concretă: producătorul artistului este Charlie Andrew, aceeași persoană care se ocupă cu producția trupei alt-J.

Vi-l recomand pe Sivu pentru o audiție liniștită, ritmul albumului fiind unul destul de domol, cu o orchestrație atent construită din care nu lipsesc harpa sau corzile. Vocea sa caldă și bântuitoare creează o atmosferă fină și subtilă, cu efect garantat. Vă recomand de asemenea să ascultați tot albumul cap-coadă, iar dacă totuși nu faceți asta, sunt câteva piese peste care nu trebuie să treceți: „Bodies”, „Love Lives In This House”, „Miracle (Human Error)”, „Communicate” și mă opresc aici.

În perioada următoare Sivu pornește într-un turneu prin Marea Britanie împreună cu Nick Mulvey, apoi cu Bombay Bicycle Club și Peace, urmând ca în 2015 să înceapă propriul turneu cap de afiș. Mie mi-ar plăcea sa-l văd pe scena unui club de la noi, până nu crește la nivel de săli și festivaluri mari – voi ce părere aveți?


Piesa “Miracle (Human Error)” poate fi ascultată și la Radio IndieGen, radio online ce difuzează non-stop o selecție esențială, relevantă & cool de muzică indie-alternative.

Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău