New video: Coma – Chip

A.k.a. „fâșiile de pânză roșie lovesc înapoi!”

Dacă scot Coma album în primăvara sau vara asta, așa cum umblă vorba, și știind cam ce piese vor fi pe el (precum Vezi sau Chip aici de față) probabil va fi cam cel mai tare album rock/metal românesc al anului 2014. Îmi place teribil cât de mult s-a maturizat sound-ul trupei, și dacă ar fi și un pic mai activi concertistic (lucru care sper că se va întâmpla odată cu albumul nou) ar fi cu siguranță una din trupele momentului pe felia asta, lucru pe care li-l doresc din toată inima.

coma live underground pub

Cu piesa nouă, Coma reciclează convenția clipului cu prieteni, aducând în fața camerei de luat vederi peste 250 de prieteni vechi și colegi de scenă din alte trupe – i-am recunoscut pe Junkyard și pe Șerban de la White Walls, și cică unii oameni l-ar fi văzut și pe Horia Brenciu pe-acolo lol. Partea mișto, de care m-am prins pe la a treia sau a patra vizionare, e că toți oamenii ăia ale căror fețe le vezi pentru câte-o fracțiune de secundă de fapt cântă versurile piesei, efectul final fiind unul interesant spre unsettling. Iar producția audio îmi place de mor, și atunci nu e de mirare că mixul și masteringul sunt făcute de Marius Costache la Next Dog – lucru pe care îl doresc cât mai multor trupe.

În concluzie big up Coma, big up Black Moon, Adrian Iurchevici și restul găștii de la video, big up Marius Costache și haideți cu albumul ăla, că e nevoie de voi.


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău