Viţa de Vie acustic la Teatrul Naţional: gusturile se discută

afis-vita-de-vie—acustic

București, 2000, concert aniversar ProFM 7 ani. Lume bună pe acolo: Răzvan Exarhu, George Vintilă, Andi Moisescu, Mihai Dobrovolschi. Cred că și Andrei Gheorghe, dar nu bag mâna în foc. Plus niște trupe pe care le devoram cu multă multă ardoare: AB4, Vița de Vie, Timpuri Noi. Nu prea era internet pe atunci, deci nu găsesc un link care să mă ajute să-mi împrospătez memoria. Sper să nu am false amintiri. Vița de Vie face ostentativ playback pe „Vinolamine”. Noi râdem, ne distrăm, înțelegem cum e cu miștourile și aflăm de ce e de kkt să faci playback. Oamenii din gașca aia cu care am fost atunci la concert sunt încă în cercul meu de prieteni apropiați. De unde înțeleg eu o chestie: dacă asculți aceeași muzică ca și altcineva, ai șanse să te potrivești și la alte chestii. În viață, în general.

Știu, e o concluzie cam trasă de păr. Logic vorbind, raționamentul nu stă în picioare. Dar mă preocupă ideea asta de multă vreme, cu muzica pe care o ascultă oamenii și cu afinitățile ideologice și pe tot felul de planuri care derivă din ea. Să fim sinceri, ai mai puține șanse să te înțelegi bine cu cineva dacă ascultă ceva ce te scoate din minți. M-am trezit de multe ori la concerte că mă apucă niște efuziuni sentimentale așa când mă uitam la oamenii din jur și îmi trecea prin cap o chestie cam penibilă: îmi plăcea de ei. De oamenii ăia care au plătit bilet acolo. Mă simțeam atrasă de ei și inclusă cumva în cercul lor. Afinitățile muzicale creează premise bune pentru prietenii apropiate. Sau cine se aseamănă se adună.

Revenind la oile din titlu, Vița de Vie înseamnă pentru mine una din trupele românești care a stat la baza formării mele muzicale. Am ascultat Vița de Vie cam de prin 1998. M-am îndrăgostit de Fenomental – care printre altele a fost și cea mai tare găselniță de marketing pentru un disc, o casetă îmbrăcată într-un ambalaj de carton ca de medicament, cu un prospect de medicament înăuntru pe care erau versurile (încă se mai găsește de cumpărat). Fenomental mi se pare în continuare cel mai bun disc de la Vița de Vie. [Nostalgii de tinerețe, evident. Subiectivism, evident]. I-am tot urmărit, pentru că am simțit tot timpul că au ceva de spus. Am tot fost o vreme la concerte, până când am renunțat, acum vreo 3-4 ani. Am început să nu mai fiu convinsă de ce au ei de spus.

Ei bine, acum vreo două săptămâni am ascultat Acusticul lor pe Zonga. Și m-am trezit dintr-o dată în fața unei trupe maturizate între timp, care are multe de spus. Mă bucur că apar pe Acustic multe piese de pe Fenomental, iar cea mai mare surpriză a fost „Basul și cu toba mare”, reorchestrată jazzy și care sună extrem de bine. În ziua aia m-am hotărât să merg la lansare.

TNB-ul plin de oamenii ăia de care vorbeam mai devreme. Oameni care mi-ar plăcea să fie prietenii mei. Evident, pe mulți dintre ei îi știu deja, ne tot vedem la concerte :) Dar mie îmi place de toți, mai ales când e sala plină. Scenă maaaare, cu loc destul pentru toate cele. Lumini impecabile (Andrei, evident). Veioze cu lumină galbenă de lumânare pe scenă, pentru un efect foarte mișto. Sunet impecabil [Ok, cu niște bârâituri răzlețe. Scuzabil]. Acustică impecabilă. Proiecții din când în când, pentru a puncta niște momente cheie; bine alese de altfel. Totul cum trebuie.

Concertul a început pe întuneric, cu Mandela la percuții și cu un deșert proiectat pe spate, pentru piesa Iamma. Iamma e preferata mea, a fost dintotdeauna. Interpretarea asta cu iz oriental de bun gust e însă mult peste ce era pe Fenomental. După „Iamma” eram deja atât de plină de emoții bune, încât ar fi putut să urmeze orice gherlă. Dar n-a urmat. Adi Despot emoționat, dar cine naiba nu e când e pe scenă. De restul nu știu, că n-au vorbit, dar sunt sigură că nu erau nici ei prea pe chill. Oricum, mă așteptam să fie mai nasol cu vocea, dar n-a fost. A fost bine de tot.

Nu vreau să povestesc piesă cu piesă cum a fost, dar trebuie neapărat să spun că Basul și cu toba mare și Mori sunt niște puncte extrem de tari din peisajul ăsta acustic al Viței de Vie celei noi, iar Lăsat pustiu cu Răzvan Suma la violoncel e extrem de intens. Mi-a plăcut că n-au pus intro-ul de pe album ca intro la concert, căci astfel a avut parte Răzvan Suma de o intrare în scenă fantastică. E un intro bun, live îți dă fiori iar la mijlocul concertului îți dă și mai mulți fiori. Momentul cu Alexandrina, pe Varză, evident, a fost așa cum mă așteptam. Frumos, s-a mișcat în sfârșit și sala, dar nu m-a mișcat cum m-a mișcat „Mori”, de exemplu. O altă chestie foarte mișto a fost un dialog de chitare electrice între Eugen Caminschi și Cezar Popescu pe Ce contează. Puriștii vor întreba ce căutau chitare electrice și clapă într-un concert acustic. Eu zic că au dat farmec și putere cântării, overall. Toba excelentă, iar percuțiile și chestiile de suflat ale lui Mandela (de la flaut la drâmbă și caval și dumnezeu mai știe ce alte chestii) au punctat foarte mișto chestii intense de stare.

Au fost și momente de râs, evident. Cu Vinolamine, unde Despot a ținut să se justifice, că e preluare după N&D și că se bucură că-l aplaudăm pentru piesele altora [paranteză: dacă faci o glumă sau o ironie, asumă-ți-o. Dacă te justifici, o strici], dar și cu Sunetul mai tare într-o adaptare populară pe Trandafir de la Moldova. Apropo de râs, au fost niște discuții printre prieteni legate de videoclipul de la „Basul și cu toba mare”. Eu consider, în continuare, că videoclipul e o ironie dusă la extrem despre industria muzicală. Doar Despot și Vița de Vie au un istoric cu atitudinea asta. Dacă știe cineva mai multe, să-mi spună și mie ca să înțeleg. Din declarațiile lui Despot nu m-am prins. Cred că ne testează?

All in all, mi-a plăcut tare mult concertul din seara asta. Trupa sună, piesele sună, variantele noi sunt mai bune decât cele vechi, e cea mai bună mișcare pe care o putea face Vița de Vie în momentul de față. Ah, și mi-am luat discul. CD-ul e negru și imită un vinil. Arată chiar bine.

Vița de Vie au fost în seara asta: Adi Despot, Cezar Popescu, Adi Ciuplea, Sorin Tănase (aka Pupe), Mitză Ardelean, Mandela și invitații Răzvan Suma, Alexandrina și Eugen Caminschi.

Puteți vedea câteva poze de la concert aici (by Mihai Anghel – Infomusic).

Puteți asculta Acustic aici.


Un comentariu

Adaugă-l pe al tău

Lasă un comentariu