Negură Bunget și Ava Inferi în Wings Club

maxresdefault

Sâmbătă seara a avut loc în Wings Club din București concertul „A Night of Earthen Praise”, un eveniment marca Axa Valahă Productions, recomandat de Twilight 13 Media. Bine, și încă și mai recomandat de numele de pe afiș, anume Negură Bunget și Ava Inferi. Cum sunt fan al vocii lui Carmen Simões de câțiva ani buni iar ultima dată îi văzusem pe Negură în ianuarie trecut în Suburbia, unde îmi făcuseră o impresie tare bună, am zis că ăsta e un eveniment la care se cere mers. De altfel mi-l bifasem în calendar încă de pe la începutul anului.

Sigur, ce nu bifasem în calendar atunci a fost ploaia ce-a cuprins mare parte din oraș încă dinainte de lăsarea serii. Ghinion, zic, dar lasă măcar că Wings-ul are o garderobă ok unde probabil îmi voi putea lăsa umbrela fleoșcăită. N-a fost să fie, însă, căci odată ajuns acolo am constatat, puțin șocat, că garderoba fusese transformată în spațiu de merchandising. Aha, și astea ude de pe mine le țin în mână în timpul concertului? Rock!

Pe de altă parte, ca o bilă albă, am ajuns în club cu vreo 10 minute înainte de ora 21:00 iar cei de la Negură Bunget erau deja la, din câte-am înțeles, cea de-a doua piesă din set. Asta înseamnă că ora anunțată de începere, 20:30, fusese mai mult sau mai puțin respectată, lucru îmbucurător. Încep să realizez că singura soluție la eterna problemă a întârzierilor este cea adoptată de ceva vreme încoace de câteva cluburi: anunțarea separată a orei de „open doors” și a celei de începere propriu-zisă a concertului, împreună cu respectarea cât mai strictă a celei din urmă. Vei ști, astfel, că dacă accesul începe la 19:00 iar concertul e la 20:30 o oră foarte bună de ajuns la club este 20:00, în funcție și de câte beri intenționezi să ai la bord de la început. Nu prea multe, în cazul meu, deși Desperados-ul care ne tot amenință în ultima vreme cu lansarea în România nu e rău deloc.

Când am intrat în club, Negură Bunget abia începuseră „Pământ”, una din piesele stand-out de pe Vîrstele pămîntului. Pe măsură ce piesa câștiga în intensitate îmi dădeam seama însă că ceva era în neregulă. Nu sunt omul care să se plângă de volum la concerte, însă în timpul concertului Negură m-a lovit de mai multe ori senzația că sunetul este fie foarte prost, fie mult prea tare. Eu, bunăoară, obișnuit ca sunetul în Wings să fie foarte aproape de ideal. Însă pe mai toate piesele, în afară de atmosferica „Norilor” unde percuția și clapele duceau greul, sunetul a fost dezamăgitor, astfel încât nu cred c-aș fi înțeles mare lucru dacă n-aș fi știut piesele dinainte și nu mi-ar fi cântat în cap așa cum știam eu că trebuie să sune.
Apoi, când au început să cânte „Țesarul de lumini”, mi-am dat seama că s-ar putea ca problema să nu fi fost, de fapt, de la sunet, sau cel puțin nu în totalitate.

Aveam de-a face cu un lead-guitarist (Urzit, dacă am descifrat bine noua componență) care se chinuia să nimerească notele de la intro și de la melodia principală de parcă ar fi fost prima dată când cânta piesa, distrugând complet atmosfera mistică și uplifting a acesteia. Aveam de-a face cu un al doilea chitarist (Fulmineos – iarăși, dacă am descifrat bine componența) ale cărui acorduri sunau mai degrabă ca niște drone – background noise fără nici o formă deslușibilă. Singurele momente când se înțelegea ceva din chitare era în timpul riff-urilor cu tremolo, și nici atunci rezultatul nu era unul extraordinar. Dincolo de sunetul care ar fi putut fi mai bun, trupa în general a sunat extrem de împrăștiat, singurii care păreau într-adevăr din film fiind Negru, Ageru și Inia Dinia. Ajunsesem la un moment dat să mă gândesc dacă nu cumva sunetul o fi fost atât de tare on purpose, ca să mascheze handicapurile de care precis erau și ei conștienți.

De asemenea, spre deosebire de o parte bună din publicul de sâmbătă, n-am putut și nu voi putea fi vreodată cuprins de vreun fior mistic la auzul versurilor „din nedistinsul polar, primordial, cobor planurile posibilității universale”. Singurul fior care mă cuprinde de fiecare dată când aud „Dacia Hiperboreană”, în special partea aceea, este unul ce-mi gâdilă simțul penibilului, rezultând în hohote de râs. Păcat de o instrumentație foarte bună – ce a avut, totuși, de suferit la concert, din cauzele mai sus menționate. De unde Negură pășiseră cu succes înainte pe linia foarte subțire dintre un substrat filosofico-mistic veritabil (sau, cel puțin, demn de a fi luat în serios) și o pretențiozitate penibilă și puerilă, chestia asta cu „cerul tradiției primordiale” și „axul boreal” mi se pare atât de epatantă și de self-conscious încât devine involuntar comică. Sper doar să fi fost un accident, n-am citit încă versurile de pe „Poartă de dincolo”, deși am auzit și acolo la un moment dat un „suflu vital” care m-a pus pe gânduri. În rest, prezență scenică destul de impressive, mai ales cu toată recuzita (tulnicul, nelipsita toacă sau o tobă decorată cu niște lemne). S-a cam dus naibii însă suspension of disbelief-ul atunci când acestea au trebuit date jos de pe scenă și cărate înapoi prin public. Aici o bilă neagră pentru Wings, singura de altfel care i se poate imputa în desfășurarea unui concert – lipsa unui spațiu de backstage.
În concluzie, o trupă care clar a avut și zile mai bune. Oricât aș fi vrut la final, n-am putut să strig și eu numele trupei, chemându-i înapoi. Sper că erau numai praf de oboseală după turneul cu Enslaved, altă scuză nu le pot găsi.
Also, ziceau că se lansează și DVD-ul „Focul Viu”? L-am căutat, mi l-aș fi luat, dar nu l-am văzut.

Am descoperit vocea lui Carmen Simões acum vreo patru ani și ceva, când curios de numele trupei am început să ascult Aenima, proiectul ei precedent. Albumul Sentient din 2003 – ethereal, ambiental și totuși rock – este cu siguranță unul din cele 10 albume pe care le-aș lua pe o insulă pustie, și lucrul ăsta se datorează în mare parte vocii ei cristaline, distinse, adesea glaciale dar cu unele răbufniri surprinzătoare de căldură. Carmen este una din marile voci ale metalului european, și ca și în trupa ei precedentă, vocea ei este punctul central de atracție în muzica Ava Inferi.

Ava Inferi sunt greu de clasificat într-un gen sau altul. Ce remarci, însă, de la început este atmosfera întunecată, aproape funerară uneori – lucru subliniat de costumația de scenă a lui Carmen ce evoca un cadavru înecat și pescuit din mare, cu tot cu lămpașul care îi dădea o aură și mai sinistră. Și de multe ori muzica Ava Inferi așa și sună, ca tânguirile cuiva de dincolo de moarte, pendulând între realități, doborât de dor și de regrete, căutând cu disperare un reper de care să se agațe. Știți faza din The Two Towers, cred, când Frodo, Sam și Gollum traversează mlaștinile morților? Gollum îi avertizează să nu se uite înspre luminile ce ard înprejurul lor dar Frodo nu îl ascultă. Uitându-se în apă el începe apoi să deslușească chipurile celor morți cu mult timp în urmă, în timpul unei mari bătălii, iar vocile acestora îl îndeamnă către lumea lor. Eh, cam asta e senzația pe care Ava Inferi mi-o trezesc nu o dată. Rețineți mlaștini, ceață, flăcări și morți.

Muzical vorbind, trupa sună din când în când ca o versiune ceva mai sinistră a Draconian, iar în unele pasaje melancolice n-am putut să nu mă gândesc la the 3rd and the Mortal. În principiu ce fac Ava Inferi se cheamă doom metal, dar cu o infuzie puternică de gothic metal de-ăla bun, pe tradiție Moonspell, și hinturi de inspirație orientală și mediteraneană. Sâmbătă în Wings Club trupa a cântat predominant de pe cel mai recent album, Onyx, începând chiar cu piesa omonimă (un excelent show-opener) și continuând cu „By Candlelight & Mirrors”, funebra „A Portal” sau îndelung aclamata „The Living End”. N-au lipsit nici unele highlight-uri de pe albumele precedente, precum „Blood of Bacchus”, „A dança das ondas” sau „Winter Queen”. Finalul mi se pare că a venit cam prea repede, totuși, deși a fost potrivit și în forță cu una din cele mai bune piese de pe Onyx, „Majesty”. Ava Inferi nu s-au mai întors însă la bis, deși un grup consistent de fani din fața scenei a continuat să strige după ei minute bune după aceea. Un show scurt dar intens din partea portughezilor (și norvegianului), pe care sper să-i mai revăd. Muzica lor este destul de dificil de înghițit, și simt că abia încep să prind gustul.

Deși n-aș fi spus nu la încă vreo jumătate de oră de Ava Inferi, în care să fi cântat eventual și „Wonders of Dusk”, mi-a plăcut ora nu foarte târzie la care s-a terminat evenimentul. Dacă mă grăbeam puțin probabil aș fi prins și ultimul autobuz spre casă, lucru ce n-ar fi fost tocmai rău având în vedere că ploaia încă nu se oprise.

Negură Bunget
www.negurabunget.com
Facebook: http://facebook.com/negurabunget
Buy their stuff: Webstore

Ava Inferi
Myspace: http://myspace.com/avainferi
Facebook
Buy their stuff: Season of Mist


Nu există comentarii

Adaugă-l pe al tău